Trei scenarii pe care Ucraina le vede pentru încheierea războiului declanșat de Rusia
Consilierul principal al președintelui Ucrainei, Mihailo Podoliak, a expus joi, 13 iulie, într-o intervenţie televizată trei scenarii pe care conducerea ucraineană le examinează privind încheierea războiului declanşat de Rusia, relatează agenția UNIAN.
„Există doar trei scenarii de încheiere a războiului. Primul: noi câştigăm şi va exista atunci statul Ucraina, care va domina regiunea pe ansamblul ei, şi prin urmare va avea relaţii de parteneriat clar stabilite. Atunci, ea va fi capabilă să-şi modernizeze forţele armate şi să aibă o armată eficientă”, a mai declarat el.
Potrivit lui Podoliak, va exista o zonă demilitarizată cu Federaţia Rusă, care va fi privată de rachete cu o anumită rază de acţiune, iar ulterior se va organiza un summit pe tema controlului arsenalelor nucleare ale Rusiei, iar al doilea scenariu ar fi ca Ucraina să piardă, atunci Ucraina „va muri treptat” în decurs de câţiva ani, a mai menționat consilierul administraţiei de la Kiev.
„Există şi un al treilea scenariu, de mijloc: nu pierdem, dar există o linie de demarcaţie – Minsk-3 (de genul celor de până acum care erau destinate să aducă pacea în Donbas – 2014 şi 2015). Asta înseamnă că veţi muri foarte lent. Veţi fi conectaţi la aparate care vă vor ţine în viaţă”, a declarat consilierul președintelui Zelenski, adresându-se concetăţenilor săi.
În acest caz, în opinia sa, Ucraina ca stat nu va mai exista.
„Aşadar, orice altceva este o încercare de a găsi unele elemente alternative care să permită ca ceva să continue undeva… Noi cu dumneavoastră avem opţiuni foarte simple – câştigăm sau pierdem”, a spus Podoliak în acelaşi mesaj transmis la o zi după summitul NATO de la Vilnius, unde Ucrainei i-au fost promise noi ajutoare în arme şi sprijin din partea Occidentului.
Menționăm că anterior, Volodimir Zelenski declarase că o victorie a ucrainenilor în acest război va fi reprezentată de recuperarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia, eliberarea tuturor ucrainenilor aflaţi prizonieri la ruşi, readucerea acasă a tuturor copiilor răpiţi de Rusia, întoarcerea ucrainenilor din străinătate şi tragerea la răspundere a Federaţiei Ruse pentru crimele comise în Ucraina, potrivit Hotnews.
Hmmm ! Nu e chiar cum zice dumnul acesta. O Ucraina prea puternica, care isi recupereaza toate teritoriile (inclusiv Crimea) nu e de dorit pt Romania (incluzand aici si RM) din urmatoarele motive: o Ucraina puternica nu va dori sa dea inapoi teritoriile furate de la romani (Bucovina, Herta, Bugeacu), de asemenea nu va da drepturi romanilor locuitori pe teritoriile furate, nu va dori sa inapoieze Insula Serpilor (cu care acum Zelensky se impauneaza de parca ar fi a lui de la ma-sa mostenire), de asemenea se va renunta foarte greu la obiceiurile sovietice (coruptie, abuzuri, legi cu dedicatie ). Dimpotriva, o Ucraina mai slaba inseamna una mai deschisa la negocieri cu romanii in sensul unei libertati de miscare peste frontiera pt romani si drepturi culturale. In cadrul UE nu se pot recupera teritoriile romanesti furate de Ucraina, dar romanii se pot deplasa liberi, in ambele sensuri. Exista si riscul ca romanii sa plece din Ucraina si sa se depopuleze de romani teritoriile furate. Dar, o Ucraina mai slaba ne avantajeaza. Rau ar fi ca Ucraina sa fie cucerita toata de Rusia. Atunci ar fi pericol mare si pt RM.
1.Se cere maximul ca sa ajunga unde vor ,adica la jumatate.
2.Nu Ukraina a furat teritoriile romanesti. Vinovati sunt rusii.Ei faceau politica externa.
De fapt Armata Rosie care dorea coridoare directe cu aproape toate statele foste socialiste.( vezi 1956 – Ungaria,1968- Cehoslovacia)
Nu trebuie sa uitam si ca isi doreau sa aiba acces si control direct la Gurile Dunarii ( visul lor multisecular)
” Stalin si poporul rus /numai “bucurie” au adus !”
Care bucurie si la ei sa fie.!
Armata Rosie a furata teritoriile romanesti, dar Ucraina a zis vreodata “hai sa le dam inapoi, caci avem ceva ce nu-i al nostru” ? Nu ! Ucraina a zis “ce-am gasit, al meu sa fie”. Nu-i lua apararea Ucrainei, ca toti au stiut ce fac si ce stapanesc. Si Ucraina este vinovata pana peste cap.