Justiție

Tren București – Kiev vizat de o alertă de minare la ieșirea din Republica Moldova. „A fost activat semnalul «Exploziv BRAVO»”

Poliția Republicii Moldova a anunțat că a fost sesizată sâmbătă cu privire la o alertă de minare a unui tren de pe ruta București – Kiev, care se afla la ieșirea din Republica Moldova, în vama Vălcineț, de la frontiera cu Ucraina.

Polițiștii spun că au fost demarate imediat „toate acțiunile, conform protocolului”, iar la fața locului s-au deplasat specialiștii Secției tehnico-expozivǎ și cei ai Direcției chinologice ale Poliției.

„Alerta s-a dovedit a fi una falsă, obiecte suspecte sau care ar conține explozibil, dispozitive sau substanțe nu au fost depistate. Oamenii legii întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea circumstanțelor”, a mai declarat Poliția Republicii Moldova în comunicatul transmis.

Alertă de minare a unui tren de pe ruta București – Kiev, sâmbătă, 13 decembrie 2025, în vama Vălcineț de la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Sursa imaginii: Poliția Republicii Moldova

Un comunicat a transmis și Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, care a precizat că, sâmbătă, la ora 12:57, „a fost activat semnalul «Exploziv BRAVO» la Sectorul Poliției de Frontieră Otaci, în urma unei informații recepționate prin Centrul Regional de Coordonare Nord”.

„Potrivit datelor preliminare, la ora 12:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Vălcineț, însoțitorul de bord al garniturii de tren de pe ruta București – Kiev a fost informat de către serviciul de dispecerat al CFM, stația Vălcineț, despre o alertă transmisă anterior. Conform acesteia, șeful de tren a fost notificat de Ukrzaliznytsia (Căile Ferate Ucrainene) că o persoană de gen masculin a apelat linia verde, comunicând despre o presupusă minare a trenului nr. 100, compus din 4 vagoane, care se afla la acel moment în PTF Vălcineț, la ieșire din Republica Moldova”, se arată în comunicat.

Alertă de minare a unui tren de pe ruta București – Kiev, sâmbătă, 13 decembrie 2025, în vama Vălcineț de la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Sursa imaginii: Poliția Republicii Moldova

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova spune că după primirea informației „au fost alertate și mobilizate toate autoritățile competente” pentru a fi făcute verificări și pentru a fi asigurată siguranța pasagerilor, a personalului feroviar și a infrastructurii.

„Poliția de Frontieră tratează cu maximă responsabilitate orice sesizare de acest gen și va informa publicul pe măsura apariției unor date confirmate”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *