Externe

Tribunalul de la Haga va examina raportul privind crimele Rusiei în Donbas

Publicația notează că raportul prezentat poate constitui baza unui Tribunal pentru Donbas, pe care Ucraina și alte țări occidentale vor să-l înființeze.

Documentul pregatit de Gosiewska contine 157 de pagini care descriu întâlnirile cu martorii execuțiilor extrajudiciare și a victimelor torturilor, întâlnirile fiind înregistrate în timpul călătoriilor sale la Donbas în 2014.

Raportul include, în special, „ordinele de execuție” semnat personal de către fostul comandant suprem „al armatei Novorosia” Igor Strelkov-Girkin. Copii ale acestor ordine au apărut pe internet încă din vara anului 2014, imediat după fuga sa din orasul Slaviansk.

Ordinele vizeaza inclusiv executii prin impuscare a susținătorilor „DNR”, acuzati de jaf și alte crime.

Purtatorul de cuvant al odiosului Girkin – Anastasia Mikhailovskaia a declarat că are cunostinta de raportul trimis la Haga, dar că Girkin nu acorda mare importanță acestui fapt.

„Polonia trebuie să-și vada de treaba și sa nu-și bage nasul. Ce legatura in genere are deputatul polonez cu Donbasul?” – a întrebat Mikhailovskaia, citata de Novaia Gazeta.

La rândul său, Gosiewska a declarat ziarului că adeseori victime ale crimelor de razboi au fost civili nevinovați.

„Foarte des, victime au fost civili obișnuiți, nu neaparat activiști, militari sau voluntari, cu toate că astfel de cazuri sunt o mulțime. Foarte multe cazuri descirse sunt atacuri ale militanților asupra civililor cu scopul deposedarii de bunuri și bani”, – a spus ea.

Gosiewska a adăugat că raportul său a generat a trezit un interes considerabil în rândul reprezentanților instanței de la Haga.

Raspunzând la întrebarea când va începe Tribunalul sa lucreze la acest proces, ea a spus ca în general aceasta instanța este foarte lenta, dar că presupune că, în acest caz, documentele vor fi examinate mai repede ca de obicei.

De asemenea, ea a adăugat că este incorect sa se afirma ca participantii la actiunile armate din Donbas au fost „separatiști”, pentru că au existat o mulțime de cetateni ruși, inclusiv personal militar din Rusia.

„Au fost mercenari și militari ruși, care în mare parte au facut in Donbas ce au făcut și ofițerii sovietici la Katyn”, – a adăugat ea.

Cand a fost intrebata de ce raportul nu face nicio mențiune a crimelor comise de către armata ucraineană, ea a declarat că s-a concentrat doar asupra crimelor Rusiei și ca cele ucrainene sunt investigate oficial de autoritatile judiciare de la Kiev.

„Ce este important, statul în Ucraina investighează și transmite in instantele de judecata astfel de cazuri, în timp ce Rusia nu face nimic cu acele crime comise în Donbas de cetățenii săi. Pur și simplu autorităților din Rusia nu le pasă”, – a spus ea.

După cum se știe, Gosiewska a publicat raportul său la sfârșitul anului trecut. Pe 5 aprilie 2016, documentul a fost prezentat în Parlamentul European.

Sursa: paginaderusia.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *