Tudor Copaci: Experiența partenerilor internaționali este binevenită pentru RM

Principalele subiecte de pe agendă au fost: Raportul anual de activitate ERRA pentru anul 2016, Raportul financiar 2016, Programul de lucru și aspecte financiare pentru anii 2017/2018, Rezoluții ale Adunării Generale ERRA etc. Moldova a fost reperezentată la ședință de către Tudor Copaci, Directorul General al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
De asemenea, pe parcursul zilei, Copaci a avut discuții bilaterale cu Märt Ots, președintele ERRA și Maria Manicuța membru al Prezidiumului ERRA, Director General DGARAE ANRE, România. În cadrul convorbirii, părțile au accentuat progresele pe care le înregistrează Republica Moldova în ultimii ani în sectorul energetic.
La rândul său, Tudor Copaci a exprimat gratitudinea față de partenerii internaționali și a menționat că „datorită experienței internaționale și sprijinului extern, Republica Moldova are cele mai elocvente exemple pentru a dezvolta în țara noastră o piață liberă și competitivă.”
Asociația Regională a Reglementatorilor din domeniul Energiei (ERRA) este o organizație voluntară formată din organisme de reglementare independente din domeniul energetic, din Europa, Asia, Africa, Orientul Mijlociu și Statele Unite ale Americii. Până în prezent, ERRA are 30 de membri cu drepturi depline și 7 membri asociați. Asociația a fost înregistrată legal în Ungaria în aprilie 2001, iar Secretariatul își desfășoară activitatea la Budapesta.
Timpul.md