Social

Tudor Tutunaru, stropit cu verde de briliant, demis din funcția de vicepreședinte al raionului Sîngerei

Vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, cel care în luna aprilie 2021, a fost stropit cu verde de briliant peste față de un membru al Partidului lui Gheorghe Cavcaliuc, a fost demis din funcție. Despre acest lucru a anunțat chiar el pe pagina sa de Facebook, transmite TV8.md.

Tutunaru susține că decizia vine ca urmare a unor „jocuri murdare” și de asemeena o va ataca în toate instanțele de judecată.

„Stimați prieteni, locuitori ai raionului și or. Sîngerei. Astăzi, după mai mult timp de jocuri murdare am fost demis din funcția de vicepreședinte al raionului Sângerei de la Platforma DA, de majoritatea demult formată, dar ascunsă din Consiliul Raional Sîngerei, iar astăzi prezentată – Socialiștii, Comuniștii, Șor-iștii, PLDM-iștii, 2 foști PD-iști, 1 USB-ist și O. Cernei.

Despre unii dar mai ales despre ultimul nu trebuie mult să scriu. Acolo unde a fost acest individ a rămas numai mizerie. Cu încălcări grave de procedură, a legislației RM, fără a imputa pentru care încălcări, au votat demisia mea. Voi ataca această Decizie ilegală în toate instanțele de drept ca să dovedesc ilegalitatea ce s-a produs. Mulțumesc celor ce mă susțin!!!”, a mai scris Tudor Tutunaru.

Vă amintim că pe 7 aprilie 2021, vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, a fost stropit cu verde de briliant de către membrii unui partid politic pentru că s-ar fi vaccinat împotriva COVID-19.

Ulterior, cazul a fost cercetat de Procuratura raionului Sîngerei sub aspectul comiterii „huliganismului de două sau mai multe persoane” și „chemării la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”. 

În cazul dat, trei membri ai Partidului PACE au fost recunoscuți și audiat de Procuratura raionului Sîngerei în calitate de bănuit pe marginea incidentului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *