Internațional

Turcia a autorizat construcţia unei biserici la Istanbul, pentru prima dată din 1923

"Aceasta va fi o premieră de la înfiinţarea Republicii. Bisericile au fost restaurate sau redeschise publicului, însă nicio biserică nouă nu a fost până acum construită", a explicat oficialul turc sub rezerva anonimatului.

Creştinii sunt ultra-minoritari şi uneori victime ale atacurilor în Turcia, ţară laică cu 99% din populaţie musulmană, unde regimul este acuzat de criticii săi de ‘derivă islamistă’.

Guvernul de la Ankara, care speră să adere la Uniunea Europeană, a lărgit în această perspectivă drepturile minorităţilor religioase, restaurând biserici, mănăstiri şi sinagogi, şi restituind unele dintre proprietăţile acestora.

Biserica urmează să fie construită în cartierul Yesilkoy, pe coasta Mării Marmara, pe un teren acordat de municipalitate, a spus oficialul. Construcţia, care va fi lansată în lunile următoare, va fi finanţată de o fundaţie pentru apărarea drepturilor siriacilor (ortodocşi şi catolici) care locuiesc în marea majoritate în sud-estul Turciei şi a căror număr este estimat la aproximativ 20 de mii de persoane.

Papa Francisc s-a aflat la sfârşitul lunii noiembrie în Turcia, ocazie cu care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia precară a creştinilor din Orient, ameninţaţi de jihadişti în Irak şi Siria.

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *