Am fost câteva zile în Bavaria, cea mai prosperă zonă din Germania. La câțiva kilometri de Ingolstadt e un punct turistic de unde poți călători cu vaporul pe Dunăre. E o pădure frumoasă alături, câteva stânci, o biserică veche și o mănăstire cisterciană. Drumul cu vaporul durează cam 20 de minute într-o direcție. În tot acest timp un ghid spune în engleză și germană informații despre locurile respective. Cu povești vechi de când lumea: o stâncă din perioade preistorice, o alta în formă de icoană, o știre despre momentul în care Dunărea și-a schimbat cursul, apoi o descriere amplă a Dunării de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.
N-am putut să nu îmi amintesc de prima mea vizită la Orheiul Vechi. Copii de școală umblau după turiști să le spună legenda locului contra unei mici sume de bani. Arși de soare, îmbrăcați de joacă, cei câțiva copii încearcă să smulgă câte un ban de la turiști. Pentru că nimeni nu pare interesat pe bune de promovarea locului prin angajarea unui ghid serios. Apoi, cum era de așteptat, nimeni nu își bate capul cu frumusețea Scocului. La doar 40 de minute de Trebujeni, e Scocul ca o gură de rai. Un spațiu care n-ar fi greu de exploatat dacă ne gândim că acolo s-a filmat Tunul de lemn, un film cunoscut nouă tuturor.
Iar apoi, cu și mai mare tristețe, mi-am amintit de biserica din Căușeni. De ani întregi se vorbește ba de restaurare, ba de includerea ei în patrimoniul UNESCO (până acum singura poveste realizabilă). Dar după cum vedem – timpul trece, iar mica biserică, zidită aproape la nivelul solului cu cinci secole în urmă, e tot mai pitită și mai prăfuită în dosul gardului din piatră compactă.
Așa s-ar putea organiza un Minister al Turismului oriunde în lume, cu mici finanțări, cu exploatarea istoricului locului, cu recuperarea fiecărui deal și a fiecărei clădiri istorice. Din păcate, nimeni nu își bate capul. Moldova continuă să fie reprezentată de cramele din Cricova și Mileștii Mici, în timp ce pădurile noastre rămân simple surse de oxigen (și venituri), iar clădirile istorice devin doar puncte de referință la intersecția unui drum, așa cum se întâmplă cu una dintre cele mai frumoase, modeste și uimitoare biserici din Moldova, și anume cea din Căușeni.
Va mai curge multă apă pe Bâc până vom realiza că un loc oricât de minunat ar fi, trebuie promovat – tocmai prin informațiile pe care le putem oferi despre locurile acelea. Însă ce fel de informații putem oferi, câtă vreme nici noi nu cunoaștem istoria obiectivelor noastre turistice.
Iar natura a rămas doar un loc în care să ne facem șașlâcul și să ne bem vinul în zilele de odihnă, lăsând în urmă munți de gunoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
