CSI / RusiaInternațional

Ucraina este îngrijorată de acțiunile Rusiei care au provocat întârzieri în operațiunile coridorului de cereale prin Marea Neagră

Ministerul de Externe al Ucrainei şi-a exprimat luni, 24 octombrie, îngrijorarea faţă de acţiunile Federaţiei Ruse, care au dus la întârzieri în operaţiunile coridorului de cereale prin Marea Neagră, conform unui comunicat postat pe pagina sa de internet, transmite Agerpres.

Din 14 octombrie, inspectorii ruşi detaşaţi la Centrul Comun de Coordonare de la Istanbul au prelungit în mod substanţial inspecţia navelor care se îndreaptă spre porturile ucrainene pentru a încărca cereale sau care au fost deja încărcate şi se află în drum spre destinaţia finală. În consecinţă, peste 165 de nave au rămas blocate la o coadă în apropierea strâmtorii Bosfor, iar numărul lor continuă să crească de la o zi la alta.

„Avem motive să credem că întârzierile în inspecţiile Rusiei asupra navelor iniţiativei de cereale sunt motivate politic”, consideră diplomaţia ucraineană.

Recent, conducerea Rusiei a încercat să pună sub semnul întrebării coridorul de cereale fără niciun temei legitim, cerând noi beneficii pentru ca Moscova să consimtă la reînnoirea acordului. Acţiunile Moscovei subminează securitatea alimentară globală, în special în emisfera de sud, conform MAE ucrainean.

Întârzierile în derularea inspecţiilor au împiedicat deja Ucraina să exporte suplimentar 3 milioane de tone de cereale. Zece milioane de oameni din întreaga lume nu au primit alimente la timp din cauza agendei politice a Rusiei, se menţionează în acelaşi comunicat, relatează sursa citată.

„Facem apel la comunitatea internaţională, în special la statele africane şi asiatice care se bazează pe exporturile de cereale ale Ucrainei, să ceară Rusiei să oprească imediat aceste întârzieri artificiale în inspecţiile navelor de transport al cerealelor. Nu trebuie să permitem Kremlinului să ţină milioane de oameni ostatici ai jocurilor sale ale foametei”, invită diplomaţia ucraineană.

De asemenea, Ucraina a solicitat Secretariatului Centrului Comun de Coordonare să abordeze urgent întârzierile Rusiei, inclusiv prin creşterea numărului de inspectori în strâmtoarea Bosfor.

„Ne menţinem angajamentul de a continua să lucram îndeaproape cu ONU şi cu Turcia pentru a asigura funcţionarea neîngrădită a coridorului de cereale din Marea Neagră”, asigură MAE de la Kiev.

Moscova a cerut ONU date privind destinaţia şi consumatorii finali ai exporturilor de cereale ucrainene, a declarat luni ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, subliniind că de aceste informaţii vor depinde ”corecţiile” ce vor fi aduse de Rusia la acordul de deblocare a transporturilor de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, relatează Reuters.

În cadrul unui briefing de presă difuzat de televiziunea de stat rusă, Lavrov a declarat: „Nu este vorba doar de curiozitate. Corecţia sau reorientarea acţiunilor ulterioare de punere în aplicare a acordului privind cerealele depind de aceasta”.

În luna iulie, Rusia a semnat un acord intermediat de Turcia pentru facilitarea transporturilor de cereale ucrainene, pe care le blocase încă de la începutul războiului său cu Ucraina. De atunci, Rusia a declarat că acordul nu direcţionează cerealele către ţările cele mai sărace din lume şi a pus sub semnul întrebării dacă va opta pentru reînnoirea acestuia în viitor.

În cursul briefingului său, Lavrov a declarat că între 5% şi 7% din cerealele respective ajung în cele mai sărace ţări din lume, în timp ce aproximativ 50% din exporturi sunt expediate în UE, potrivit agenţiei de presă britanice, relatează sursa citată.

În acelaşi timp, o purtătoare de cuvânt a ONU a declarat luni că sunt necesare măsuri ”urgente” pentru a remedia întârzierea intervenită în cazul celor peste 150 de nave implicate în acordul care permite Ucrainei să exporte cereale din porturile sale de la Marea Neagră, conform Reuters.

Aceste comentarii intervin în timp ce Kievul a acuzat Rusia de blocarea completă a punerii în aplicare a acordului, care a fost intermediat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie pentru a atenua o criza alimentară globală şi care urmează să fie reînnoit luna viitoare. Rusia a ameninţat că se va retrage dacă nu i se vor satisface cererile.

Aceste întârzieri au potenţialul de a cauza perturbări în lanţul de aprovizionare şi în operaţiunile portuare, a declarat Ismini Palla, purtătoare de cuvânt a ONU pentru iniţiativa legată de transportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Ea a indicat că JCC a mărit recent la cinci numărul echipelor de inspecţie.

Cele patru părţi ale acordului – Rusia, Ucraina şi mediatorii Turcia şi ONU – negociază în prezent o posibilă prelungire şi extindere dincolo de termenul limită al pactului la 19 noiembrie.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *