Ucraina urmează să aprobe un proiect de lege care prevede recompense financiare pentru cetățenii care care surprind încălcări în trafic
Conform informațiilor oficiale, înregistrările video vor servi drept dovezi ale încălcărilor regulilor de circulaţie. Filmulețele scurte sau fotografiile (ce trebuie să includă neapărat data, ora, locaţia şi numerele de înmatriculare a vehiculului surprins) vor fi încărcate într-o aplicaţie special dezvoltată şi administrată de către MAI, de unde vor fi trimise în formă criptată către o unitate de poliție autorizată din regiunea unde s-a comis ilegalitatea.
În textul proiectului de lege se menţionează că va fi garantată confidențialitatea și nedivulgarea informațiilor despre expeditori. Inspectorul constatator va putea confirma sau nega faptul încălcării și va elabora un proces verbal.
Ca și în cazul scrisorilor expediate prin poştă, după ce încălcările au fost fixate de camere de supraveghere ale traficului, anume proprietarii de vehicule vor fi sancționați (chiar nu dacă nu ei s-au aflat fizic la volan la moment), deşi va fi posibilă contestarea deciziei prin instanță.
Drept stimulent financiar pentru cetăţenii care vor primi un statut de denunțători, unii dintre care la sigur vor începe o adevărată vânătoare de şoferi ce încalcă regulile, autoritățile intenționează să se împartă cu 10% din valoarea amenzii.
Dar pentru a preveni abuzul se propune şi stabilirea răspunderii penale pentru expedierea materialelor falsificate sau create artificial! Astfel spus, proiectul de lege este menit să contribuie la punerea în aplicare a Articolului 3 din Constituția Ucrainei, care prevede că o persoană, viața și sănătatea sa, onoarea și demnitatea sa, inviolabilitatea și securitatea sa, sunt recunoscute ca fiind cea mai înaltă valoare socială.
Recunoscând valoarea socială de mai sus ca fiind cea mai mare, statul s-a angajat să o protejeze. Iar numărul mare de accidente rutiere a obligat statul să îmbunătățească constant tipurile de control în domeniul siguranței rutiere.
Numai în 2020 s-au produs peste Nistru 168.107 de accidente, dintre care 26.140 soldate cu răniți și 3.541 cu morți.
Este de remarcat, în context, că la 1 iunie 2020 în Ucraina a avut loc lansarea oficială a sistemului de fixare automată a traficului rutier. Doar anul trecut au fost înregistrate peste 1.2 milioane de încălcări, iar în acelaşi timp, în zonele supravegheate video, numărul accidentelor cu decese a scăzut de trei ori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!