UE este gata să revină asupra sancțiunilor impuse Rusiei, dacă armistițiul semnat cu Ucraina va fi „durabil”

"Am remarcat că Rusia nu acceptă decât cu greu negocieri serioase. Armistițiul este un pas important, însă este doar unul singur", a explicat Van Rompuy la postul de televiziune belgian VRT.
Președintele Consiliului European a amintit că "pentru a spori presiunea asupra Rusiei, UE a adoptat sancțiuni în mai multe faze". "În timpul ultimului Consiliu European (din 30 august) am accelerat (adoptarea de sancțiuni) și aceasta s-a concretizat în timpul săptămânii care s-a încheiat. Luni sancțiunile vor fi aprobate oficial de către șefii de guvern", a explicat Rompuy.
Cu toate acestea, Herman Van Rompuy a declarat că UE este gata să revină asupra acestor sancțiuni "dacă armistițiul va fi unul durabil și/sau dacă vor începe negocieri de pace".
"Cel mai important era să ajungem la o încetare a focului. Au existat câteva incidente. Trebuie să așteptăm pentru a vedea dacă aceste incidente vor dura sau au fost excepții", a spus președintele Consiliului European, referindu-se la exploziile care s-au făcut auzite sâmbătă noaptea în estul Ucrainei, lângă Mariupol, și la uciderea unei femei în această zonă, evenimente care ar putea zădărnici armistițiul.
"În orice caz, s-a înregistrat un acord de încetare a focului, după peste 2.000 de morți, să nu uităm acest lucru. Între aceasta și pace este încă o cale lungă și negocierile trebuie să înceapă pe cât de repede posibil", a insistat Rompuy, care își va preda atribuțiile la sfârșitul lui noiembrie actualului premier al Poloniei, Donald Tusk.
Reamintim că, Rusia a avertizat sâmbătă că va reacționa în cazul unor noi sancțiuni din partea UE.
sursa: agerpres.ro