UE investește 13 milioane de euro pentru a ajuta R. Moldova să depășească criza energetică și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră
Uniunea Europeană investește 13 milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să depășească criza energetică și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, a anunțat ministerul Energiei într-un comunicat pe pagina sa de Facebook.
”Programul ”Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD, a sprijinit R. Moldova în depășirea crizei energetice din ultimii doi ani prin crearea sistemului de compensații pentru 800 000 familii vulnerabile energetic. Pe termen lung, Programul a susținut transpunerea celor mai importante directive europene în domenuil energetic și a implementat programe pilot de reducere a consumului de energie. Ulterior, acestea vor fi preluate de Agenția pentru Eficiență Energetică”, notează Ministerului Energiei.
Astfel, potrivit comunicatului, panouri fotovoltaice cu capacitatea totală de 1 MW vor genera energia necesară pentru 5 spitale raionale din: Florești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași. Acestea vor produce anual circa 1,2 GWh de energie electrică verde și vor reduce cu 585 de tone de CO2eq anual emisiile de gaze cu efect de seră.
Programul va contribui la obiectivul Republicii Moldova de a decarboniza sectorul energetic înainte de anul 2050, conchide Ministerul Energiei în comunicatul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Alo, ce emisii de gaze de sera are RM ? DE cand are RM o industie care sa emita gaze de sera ? Are RM termocentrale ? Ce dracu are RM, ca nu are mai nimic ! De unde minciunile astea cu gazele de sera emise de RM ?