Economie

UE vrea să protejeze euro în faţa “haitelor” de speculatori

Semn al îngrijorării care a cuprins întreaga planetă, principalele bănci mondiale, inclusiv Banca Centrală Europeană şi Rezerva Federală a SUA, au anunţat în cursul nopţii o acţiune concertată pentru a readuce calmul pe pieţele financiare.

Rezerva Federală a anunţat că ia măsuri "ca răspuns la reapariţia tensiunilor pe pieţe" şi "a preveni extinderea tensiunilor la alte pieţe şi centre financiare", anunţând redeschiderea liniilor de swap valutar cu câteva bănci centrale.

Pachetul fără precedent în istoria recentă, decis în noaptea de duminică spre luni, la capătul a 11 ore de negocieri la Bruxelles între miniştrii de finanţe europeni, convocaţi de urgenţă, include împrumuturi şi garanţii ale statelor din zona euro, precum şi împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional.

Suma totală de 500 de miliarde de euro se compune din 60 de miliarde aduse de Comisia Europeană, şi din 440 de miliarde de euro împrumuturi şi garanţii ale statelor din zona euro, a anunţat ministrul spaniol de finanţe, Elena Salgado.

Fondul Monetar Internaţional va aduce la rândul său o contribuţie suplimentară sub formă de împrumuturi, de până la 250 miliarde de euro, a precizat ministrul spaniol. Oficialii speră că sumele masive îi vor descuraja pe speculatorii monetari de la a paria pe prăbuşirea euro.

Programul de împrumuturi va fi utilizat "numai în caz de necesitate", a declarat comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, precizând că acordarea împrumuturilor va fi însoţită de "condiţii riguroase" pentru statele din zona euro.

Sistemul este foarte apropiat de cel instituit pentru Grecia, pentru care au fost deblocate împrumuturi de 110 miliarde de euro pe 3 ani: 80 de miliarde de către partenerii din zona euro, iar restul de către FMI, care a aprobat duminică această contribuţie.

Europa nu îşi poate permite "să dezamăgească pieţele" încă o dată după ce a tergiversat în ultimele luni ajutorul pentru Grecia supraîndatorată, a subliniat ministrul suedez de finanţe Anders Borg, care a chemat la "stoparea hoardei" speculatorilor care se comportă ca "o haită de lupi". Mecanismul instituit reprezintă o protecţie "rezonabilă", care arată "determinarea comună de a răspunde acţiunilor de destabilizare din zona euro", a apreciat ministrul francez al economiei şi finanţelor, Christine Lagarde.

Spania şi Portugalia s-au angajat să "ia măsuri suplimentare de consolidare semnificative în 2010 şi 2011", pe care le vor prezenta la reuniunea din 18 mai a miniştrilor de finanţe din UE.

"Ne confruntăm astăzi cu circumstanţe excepţionale, iar mecanismul va rămâne în vigoare atât timp cât va fi nevoie pentru a păstra stabilitatea financiară", se arată în comunicatul de duminică al miniştrilor europeni.

Unele state din zona euro au acuzat ţările cu slăbiciuni financiare şi o lipsă de cooperare europeană în faţa crizei. "Sunt împotriva aruncării întregii vine pe seama speculaţiilor. Speculaţiile au succes numai în cazul ţărilor care şi-au gestionat prost finanţele ani de zile", a punctat ministrul austriac de finanţe Josef Proell.

Preşedintele american Barack Obama l-a contactat telefonic duminică pe cancelarul german Angela Merkel pentru a cere "măsuri energice pentru a reda încrederea pieţelor", după cum a anunţat Casa Albă.

Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7 au dat publicităţii un comunicat în care salută măsurile adoptate de UE pentru stabilizarea pieţelor.

Primele reacţii au fost încurajatoare. Euro a urcat la deschiderea Bursei din Tokio, trecând de pragul de 1,29 dolari.

Sursa: agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *