„Nu, nu mă simt ca o eroină. Sunt o persoană epuizată și obosită. După cum a spus și fiul meu, eu sunt acum cea care are a distrus viața familiei noastre. I-am spus că, uneori, trebuie să faci lucruri nesăbuite pentru a ne face viața mai bună”, a declarat Ovsianikova, mama unui băiat de 17 ani și a unei fete de 11 ani.

Ea a recunoscut că a suferit un șoc emoțional atât de puternic, încăt „nu am putut să mănânc, să beau sau să dorm câteva zile”.

Marina, editor al Departamentului Internațional al stației, a povestit că, lunea trecută, când a intrat cu bannerul antirăzboiu în studioul postului, în timpul celui mai important de știri, „Vremia”, că „era ziua mea liberă”. Sătulă de comunicatele de presă care prezentau o imagine complet diferită față de realitate din Ucraina, jurnalista spune că a internaționat să-și depună demisia.

„Am avut avut mai multe impulsuri să mă duc la acțiunea de protest din oraș cu un afiș, dar am văzut că oamenii care au ieșit în stradă au fost reținuți și duși la secția de poliție. Atunci mi-am făcut un plan pentru un protest mai eficient”, a rememorat Ovsiannikova.

„Am făcut afișul acasă. M-am dus la cel mai apropiat magazin de papetărie, am cumpărat hârtie și carioci și am scris afișul duminică”, povestește ea. „Afișul a stat ceva timp în mașină, apoi l-am adus, ascunzându-l în mâneca jachetei”, continuă.

„Am intrat în redacție, l-am scos rapid și am intrat direct în studio cu el. Polițistul nu m-a băgat în seamă, un astfel de eveniment nu s-a întâmplat niciodată în toți cei 50 de ani de existență a programului Vremia”, spune ea.

„Nu am calculat pe deplin toate consecințele, nu m-am gândit la asta. Dar dacă nu aș fi făcut-o luni, atunci marți, probabil că mi-aș fi depus demisia”, completează Marina.

După ce a fost arestată, jurnalista a fost imediat condamnată la o amendă de 250 de euro şi apoi eliberată. Cu toate acestea, riscă în continuare o urmărire penală şi o pedeapsă cu ani grei de închisoare, în condiţiile în care o lege recentă condamnă răspândirea de „informaţii false” despre armata rusă.

„Nu le-a venit să creadă că nu lucrez pentru MI6, FBI sau Mossad și că nu am avut complici”

„După ce am fost reținută, au început imediat să mă chestioneze cu privire la serviciile speciale cu care aș fi în contact. Nimeni nu m-a crezut că nu am legătură cu niciun serviciu special, că sunt doar un redactor obișnuit al Channel One, care nu lucrează pentru MI6, pentru FBI sau pentru Mossad”, a povestit Marina Ovsianikova.

„Nu le-a venit să creadă că nu am complici, că nu lucrez pentru serviciile de informații occidentale, că nu am niciun conflict cu colegii mei, că rudele din Ucraina nu mi-au scris nimic”, a întărit jurnalista.

Marina a subliniat din nou că nu intenționează să plece din Rusia: „Nu sunt pregătită să-mi petrec încă 10 ani din viață pentru a mă acomodat într-o țară străină, nu văd acolo oportunități de realizare profesională.

Familia mea este aici, prietenii mei sunt aici”.

„Am un fiu care se apropie de vârsta de recrutare și sunt îngrozită de ceea ce se întâmplă. Aceste mame sărace care își trimit fiii într-o țară străină… Îmi pare foarte rău pentru acești băieți. Pentru ce au fost ei trimiși într-o țară străină? „Rușii gândesc încet, dar în cele din urmă ajung la punctul de fierbere. Doar că este nevoie de ceva timp pentru ca oamenii să realizeze ce a devenit viața noastră acum”, a mai spus Ovsianikova.

„Obuzele au început să explodeze sub ferestrele noastre”

Ea a explicat că întelege suferința poporului ucrainean: „M-am născut în Odesa și am trăit în Cecenia, din 1985 până în 1994. Am fugit alături de familie când obuzele au început să explodeze sub ferestrele noastre”.

Primul Război Cecen, 1994-1996, a fost purtat între forțele separatiste cecene și trupele Federației Ruse și a fost un război de gherilă pentru afirmarea independenței Ceceniei. Acest episod traumatizant a fost „un fel de declanșator, în copilăria mea am experimentat ceea ce trăiesc acum refugiații ucraineni: apartament distrus, pierderea tuturor bunurilor, începutul vieții de la zero”.

„Aveam atunci 12 ani și puteam să încep viața cu ușurință de la zero, dar mama mea avea peste 40 de ani, iar începutul unei noi vieți fără absolut nimic a devenit o traumă profundă, din care încă nu poate să iasă”, a conchis Marian Ovsianikova.