Actualitate

Un convoi militar american a încins spiritele în Cehia

Convoiul militar a tranzitat Cehia în drum spre Germania după ce a luat parte la exerciţii militare ale Alianţei Nord Atlantice în ţările baltice. Sute de oameni au însoţit convoiul militar american care a traversat Cehia prin nordul ţării. Protestatarii spun că nu sunt de acord cu trecerea tehnicii militare prin ţara lor şi au scandat împotriva influenţei pe care politica Statele Unite o are asupra Europei.

„Se urmăreşte divizarea Europei şi Rusiei şi întărirea dependenţei Europei de Statele Unite. Trecerea acestui convoi sprijină doar interesele americane, nu pe cele ale Cehiei”, a spus un protestatar.

„Este un imens pericol care poate escalada într-un conflict armat. Acesta este principalul interes al Statelor Unite – destabilizarea Europei”. Convoiul militar american a fost întâmpinat şi de sute de oameni care au arborat steaguri ale Statelor Unite şi ale NATO şi chiar au aplaudat trecerea soldaţilor americani.

„Nu voi protesta faţă de soldaţii americani. Îi voi primi cu braţele deschise în Cehia. Cred că ei sunt cei care asigură pacea şi securitatea în Europa”.

Convoiul care a tranzitat Cehia este format din peste 500 de militari și aproape 90 de blindate Stryker din Regimentul 2 de cavalerie american. Soldaţii SUA trebuie să ajungă la o bază militară din Germania după ce au participat la ample exerciţii organizate în țările baltice pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident generate de implicarea Moscovei în criza din Ucraina.

Sursa: digi24.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *