Cele citite se conturează la un moment dat drept epopeea unei stări existenţiale, a unei lumi căzute din mersul comun, sau din perceperea comună a mersului lucrurilor. Seduce neelaborarea, firescul şi pararealul textual. Fericirea unui lector feminin este produsă în primul rând de faptul că personajul Oly este o ea, un personaj multiplu şi aureolat prin însăşi semnificaţia luminoasă, de zbor a numelui (dacă vine de la Olympia) şi prin consistenţa vitală a unui univers vegetal (dacă vine din Olivia). Un text dialogic ce decriptează profunzimea naturii umane.
Iubirea e substanţa originară din care e făcută scriitura. Acolo totul este iubire, aceasta fiind o condiţie sine qua non a producerii textuale. Este iubirea de existenţial, de oameni, de Celălalt, diferit, altul, dar şi o mare iubire de sine. Citind, descoperi o geografie cu desăvârşire necunoscută, te simţi într-o ţară depărtată şi totodată cea mai apropiată ţie. E o ţară unde „există arbori femei şi arbori bărbaţi”, „în ţara aceea cu cântece triste şi unde se plânge pe-ascuns”. O ţară în care la întrebările incomode se răspunde: „Lasă că înveţi tu la Istorie!”, aşa de parcă istoria ar fi o disciplină de „minţit” copiii! Idee retorică şi cumva intens actuală este şi cea precum istoria e constituită din oameni care acum sunt bronz sau marmură, tablouri sau străzi, una fetişistă până la absurd. Acolo poţi trăi boala aceea când afli că „nu mai există” ceva, e boala nostalgiei, a revenirii eterne la momentul din care ceva nu ai înţeles. Muta, femeia cu numele Sixta, „nume de rămâi nemişcat”, este un personaj dublat de cele două scriituri. Sixta, un nume categoric numeric, este personajul auctorial, dar şi al unui pseudonaratar, Oly, la o receptare superficială a textului. Căci Oly este şi Sixta şi Augustin din subsolul cumva bulgakovian şi toţi cei care cumva i se apropie, adică noi, căci Oly este ceea ce este ea prin relaţionarea cu ei, căci, se pare, nu naraţiunea este obiectivul constructului textual. „Cum faci tu că cifrele devin litere?”. Aceste rânduri ne-au făcut să citim prin prisma ideii că toţi suntem unul şi unul sunt toţi.
Ideea unui „Dumnezeu al bărbaţilor şi unui Dumnezeu al femeilor” trădează o dexterioasă aprofundare auctorială în dimensiunea Celuilalt, a femeii, a celui de-al doilea sex. Cititoarea feminină va reverbera la o penetrare profundă a lumii ei, la întrebarea „dacă mamele lor, dacă nevestele lor au suflet”, la intrarea în taina sacrului feminin, naşterea, când cordonul ombilical va fi textual „rupt cu dinţii”, aşa cum fac caprele. Atunci când Gujbă „o punea cu gâtul pe tăietor” şi comunitatea nu intervenea, căci „e nevasta lui, face cu ea ce vrea!”, lectorul, indiferent de sex, nu poate să nu simtă o înmărmurire ideatică dar şi o surprindere a facerii textuale, acelui poiein scriptural.
Textul trădează un stil subtil în a descrie trăirea corporală, acea plăcere textuală căutată de cititorul educat de o supraproducere la zi a pornograficului. Eroticul, unul deloc ornat, sau elaborat, metaforizat, este unul primar, instinctual, mai ales în cazul Sixtei. „Cum veneau ei acolo de parcă veneau la clozet şi gâfâiau de credeai că dau ortul popii” – pasajul care te zguduie, dar te şi încântă prin lipsa unei estetizări a ceea ce de multe ori nu este estetic deloc. „Se urcau în pat să se înmulţească” – nimic mai exact formulat, cu o economie a expresiei care te lasă să te simţi „exhaustus”, golit de sens şi senzaţii. „Doar o rază de lumină trecea printre ei” este, însă, o metaforă subtilă în măsura în care metaforicul dispare cumva rejectat de apropierea dintre cele două corpuri-spirite.
M-am întâlnit cu mine în acest text! La mine m-am gândit citind unele pagini ale acestei cărţi: „şi mâine poimâne am treizeci de ani”! Probabil că nu există o întâlnire mai profundă cu un text ca cea în care citeşti despre tine în el! Oly sunt eu! Aş spune flaubertian, într-o epocă în care aşa mărturisiri nu mai fac autorii, dar o fac cititorii de texte. Mai ales când e vorba de un text deosebit, plural, cum este acesta! Unul alcătuit din culmi, în care „miroase a flori de toate culorile”!
de Maria Pilchin
