Un deputat vrea ca țigările, care nu conțin avertismente de sănătate, să fie vândute în continuare
În sesizare se precizează că aceasta a fost depusă după ce mai mulți agenți economici s-au plâns că activitatea le va fi periclitată odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii contestate. La fel, se menționează că limitarea dreptului de a comercializa bunurile, aduce atingere directă asupra drepturilor garantate de Constituție, prin art. 9, 46, 126 și 127. ”O astfel de limitare a comercializării generează profunde implicații cuantificabile în ceea ce privește situația economică a persoanei juridice, care în activitatea sa achiziționează legal bunuri în scopul realizării acestora, în unele situații achitând toate drepturile de import”, se spune în sesizare.
Autorul mai precizează că prevederile din Hotărârea Guvernului afectează dreptul de proprietate și libertate economică a agenților economici. La fel, acesta susține că statul dispune de suficiente pârghii ce ar putea controla importul sau producția produselor de tutun, a tutunului destinat rulării de țigarete și a produselor conexe care nu se încadrează în cerințe. Prin urmare, nu este nevoie de a institui interdicția.
Amintim că, Serviciul Fiscal de Stat a atenționat agenții economici, care comercializează produse din tutun și cele conexe, că stocurile fabricate până în data de 1 ianuarie 2018 urmează a fi comercializate până la data de 1 iulie. Mai exact, este vorba de acele pachete de țigări care nu sunt marcate cu avertismente de sănătate. Acest fapt este prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 613 din 1 august 2017.
Actul stabilește cerințele cu privire la conținutul și prezentarea avertismentelor de sănătate, a altor informații ce trebuie să apară pe pachetul unitar și pe ambalajul exterior al produselor din tutun, al tutunului destinat rulării în țigarete și al produselor conexe.
În total, pe teritoriul țării activează peste 8.500 de agenți economici care comercializează articole din tutun cu amănuntul.
Amintim că, de la începutul anului pachetele de țigări conțin mesaje de avertisment în privința sănătății, care acoperă 65% din suprafața pachetului. Avertismentul de sănătate sunt imprimate atât pe aria externă a feței anterioare, cât și pe aria externă a feței posterioare a fiecărui pachet și a oricărui ambalaj exterior.
Sursa: bizlaw.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!