Alţii ar fi în drept să afirme că a fost un om de acţiune şi de aceea şi-a asumat greaua misiune de a organiza şi conduce Serviciul de pompieri al oraşului Chişinău, eu însă aş fi de partea celora care afirmă că marea lui pasiune a fost totuşi arhitectura.
Trecem de nenumărate ori pe lângă Sala cu Orgă, fără să ştim cine a fost acel ingenios arhitect care a edificat acest monument arhitectural. De fapt, autorul lucrării, arhitectul Mihail Cechirul-Cuş, proiectase clădirea pentru Banca municipală şi multă vreme aceasta îndeplinise funcţiile pentru care fusese edificată.
Pentru proiectul Băncii municipale a fost anunțat un concurs pe care l-a câștigat Mihail Cechirul-Cuș. Construirea propriu-zisă a clădirii Băncii municipale a început în 1901, pe când primar era Carol Schmidt, apoi patru ani construcţia a aşteptat venirea altui primar, Iurie Levinschi, care a şi ajutat la definitivarea construcţiei.
Curios că unii criticau stilul arhitectural utilizat de autor, alţii îl considerau reuşit, dar, în cele din urmă, clădirea a devenit o figură de neînlocuit în peisajul urban.
În 1941, la retragerea din Chișinău, comandourile sovietice ale NKVD-ului, conduse de căpitanul N. Muhin, din care făceau parte și câțiva arhitecți din Chișinău, au minat clădirea și au deteriorat o bună parte din intrarea centrală. După război, clădirea a fost restaurată și a servit drept Bancă de Stat a RSSM. Din 1975 a fost schimbat statutul ei în Sală cu Orgă, deschisă în 1978, dispunând de 500 de locuri și devenind unul dintre cele mai frumoase edificii sub aspect estetic și foarte mult apreciată de artiști pentru acustica ei. Reconstrucția ei se datorează arhitectului Iurie Leoncenko.
Mihail Cechirul-Cuş (1865 – 23.I.1917) a avut un destin deosebit.
Originar din judeţul Orhei. Nobil ereditar.
Despre familia lui a scris doctorul Ioan Șeptilici-Herțescu în memoriile sale:
Ajungem la familia Cuş-Cechirul de pe malul Nistrului, cu moşiile Stodolna, Lalova şi Cobâlteni. Pe bătrânul proprietar al acestor moşii nu l-am apucat. Dânsul a ocupat postul de preşedinte al biroului regional de hotărnicie şi cel de judecător de pace care a mijlocit negocierile dintre proprietarii expropriaţi şi ţăranii împroprietăriţi. Era o funcţie foarte onorabilă – „mirovoi posrednik”, care se încredinţa oamenilor pricepuţi şi înţelegători de necesitatea marii reforme agrare. După moartea lui Constantin Cuş, a rămas soţia sa, Nadejda Nicolaevna, care se trăgea dintr-o familie nobilă italiană – Colona şi era înrudită cu fostul ministru al Afacerilor Străine Giers, de protecţia căruia se folosea. Din cei patru fii, Mihail, tehnolog, însurat cu Nadejda Gherman, vioi, sociabil, a construit în Chişinău Banca Oraşului, Liceul „Dadiani” şi alte clădiri cu gust şi pricepere. Alt fiu, Nicolae Cuş, jurist, avocat, elev al marelui profesor de economie politică I. Ciuprov din Moscova, a studiat multe probleme de specialitate, statistică ş.a. Părăsind avocatura, care a profesat-o la Petersburg, Nicolae s-a stabilit în satul său natal, Stodolna, unde pe o suprafaţă de vreo câteva hectare a creat o livadă de pomi fructiferi; produsele livezii Cuş erau cunoscute şi solicitate în cele mai îndepărtate oraşe ruseşti – Petersburg, Odesa ş.a. După 1918, N. Cuş-Cechirul a ocupat diferite posturi, între altele, a fost preşedinte al Camerei Agricole în judeţul Orhei, cu un centru zootehnic şi agricol chiar pe moşia Cogâlniceni expropriată de aşa-zisa „Casa Noastră”. A fost căsătorit de două ori; prima lui soţie a absolvit Facultatea de Filozofie în Elveţia. Nu a avut copii. A murit la Câmpulung-Muscel.
Cel mai mic din fraţii Cuş, Constantin, a absolvit împreună cu mine Liceul de băieţi nr. 1 din Chişinău. După terminarea Facultăţii de Drept la Moscova, s-a stabilit ca avocat la Kiev. Avea erudiţie, care a manifestat-o încă din liceu, citind mult şi adunându-şi o frumoasă bibliotecă. Ca avocat, participa la procese dezinteresat, cum a fost în procesul senzaţional din Chişinău, când Costea Cuş, printre alţii, a luat apărarea evreilor, victime ale unui pogrom.
Relaţiile dintre familiile Şeptelici şi Cuş au fost de bună vecinătate, şi această legătură s-a întărit când fratele lui Constantin Cuş, Leonid Ivanovici, s-a căsătorit cu Maria, născută Lomakin, sora cea mai mare a Sofiei Ivanovna Şeptelici. Probabil că familia Cuş a avut o moşie în Alcedar, Şibca, însă a pierdut-o, căci aproape din copilărie m-am trezit cu toată familia lor stând în Cogâlniceni, unde Leonid Ivanovici, om cinstit şi agreabil, a şi fost înmormântat în curtea bisericii.
(Ioan Șeptilici-Herțescu…, un autoportret. În cartea: Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol. 8, Chișinău, 2010).
Mihail a făcut studii la liceul real din Chişinău şi la Institutul Tehnologic din Harkov, fiind de profesie inginer. După absolvire s-a stabilit la Chişinău, unde a deschis primul birou de proiectări în construcţie. În scurtă vreme, a fost numit în funcţie de ajutor al arhitectului oraşului, iar mai târziu a ocupat şi postul de arhitect orăşenesc. S-a menţinut în această funcţie până în 1898, când s-a format comisia executivă orăşenească pentru construcţii. Cu contribuţia lui directă, în Chişinău au fost proiectate și s-au construit clădirile Liceului de fete N. Dadiani, azi clădirea aparține Muzeului Național de Arte al RM; Auditoriului Pușkin, str. A. Mateevici, A. Pușkin; a unui teatru deschis în anul 1900, cu trei nivele, care a ars în 1928; a Școlii primare nr. 2; fațada Spitalului Mănăstirii Hârbovăț, str. Vlaicu Pârcălab, colț cu str. Veronica Micle; a unor clădiri la Spitalul central şi Spitalul militar, a clădirii Băncii nobilimii şi ţărănimii (1915), actuala clădire a Curții Supreme de Justiție, str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni colț cu str. M. Kogălniceanu. Tot lui îi aparține proiectarea drumului Chișinău-Hâncești, a drumurilor de acces din provincie în Chișinău, telefonizarea Basarabiei și alte lucrări ce înnobilau ținutul. Avea în lucru câteva proiecte la Kameneţ-Podolsk şi la Orenburg. Pentru rezultatele sale deosebite a fost inclus în calitate de membru al Consiliului tehnic de pe lângă Ministerul de Finanțe al Rusiei.
Dacă am relata numai aceste date biografice, am spune prea puţin despre acest om. În 1901, la Chişinău a fost fondată echipa de pompieri voluntari, care-şi avea sediul la intersecţia străzilor Puşkin şi Kiev (31 August 1989), şi şef al acestei drujine a fost până la moarte Mihail Cechirul-Cuş. Rolul lui a fost extrem de important în timpul pogromurilor din 1903 şi 1905, când clădirea pompieriei devenise o insulă salvatoare pentru mulţi locuitori ai Chişinăului.
El a salvat o parte din documentele de arhivă care mai târziu au fost transmise fratelui său Nicolae, avocatul, care a participat la procesul intentat autorilor pogromurilor și au servit drept argumente ale acuzării.
În 1909 când Chişinăul a fost inundat, Mihail Cechirul-Cuş cu echipa lui de pompieri au salvat sute de oameni ce locuiau în partea de jos a oraşului, în mahalaua Tăbăcăriei.
Poate din acelaşi sentiment că este dator să-şi salveze aproapele s-a înrolat în armată, a participat la Primul Război Mondial în calitate de ofiţer, inginer de drumuri, iar dintr-o lovitură stupidă la un deget i s-a tras moartea, în urma unei gangrene.
Chişinăul a regretat nespus când, într-o geroasă zi de 26 ianuarie 1917, l-a petrecut pe ultimul drum purtând sicriul pe lângă Banca municipală edificată de el şi purtându-l pe cele câteva străzi centrale unde visa să înalţe o bibliotecă municipală, clădirea unui teatru şi încă multe altele, idei rămase nerealizate…
Chiar în necrologurile publicate imediat după dispariţia lui prietenii propuneau ca pe un perete al Băncii municipale să fie instalată o placă pe care să fie scris numele arhitectului şi anii edificării. Cred că acea propunere rămâne în vigoare şi astăzi, doar că ar trebui să se procedeze la fel în cazul tuturor clădirilor istorice.
