Genealogia lui o găsim în paginile cărţii lui Gheorghe Bezviconi „Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru” (Bucureşti, 1943):
„Baltaga, 1834, I, acte 1746 şi 1890, III, 1880, Români, clerici, urmaşii lui Ionaşcu (după 1600, vezi P. Gore Notiţe genealogice), tatăl clucerului Costache (1669), al cărui fiu, Ştefan, căminar, a fost tatăl şătrarului Andrei. Fiii lui Andrei, preoţii: Vasile, a fost tatăl medelnicerului Constantin, al cărui fiu, ştabs-căpitanul Dimitrie, a fost înscris în cadrele nobilimii; şi Grigore, al cărui nepot, Ioan Teodor, a fost judecător de pace, consilier de stat, înscris împreună cu copiii săi în cadrele nobilimii.”

Despre el s-a scris şi mult, şi… puţin. Contemporanii l-au văzut şi l-au prezentat într-o lumină, posteritatea a căutat să-i descopere chipul integral, să contureze portretul lui spiritual.
Un formular original mi-a fost transmis de cercetătoarea Elena Postică de la Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău. Datele pe care le conţine sunt extrem de preţioase şi ne apropie de anul 1940:

„Baltaga, Alexandru (14.IV.1861, comuna Lozova, judeţul Lăpuşna – ?), preot, în rang de iconom mitrofor.
Studii: absolvent de gradul întâi al Seminarului Teologic din Chişinău, promoţia 1883, lansată la 15 iunie.
De la 30 septembrie 1883 până la 3 decembrie 1885, a fost pedagog în Şcoala Spirituală de Băieţi din Chişinău.
La 3 decembrie 1883, este numit paroh la biserica cu hramul Sf. Aleksandru Nevski din comuna Călăraşi-Sat. Hirotonit diacon la 26 ianuarie 1886, iar preot – la 2 februarie 1886.
Preşedinte al epitropiei şi sfatului parohial – Călăraşi-Sat, din 1899 până în 1929.
Învăţător al şcolii primare din Călăraşi-Sat, din 1899 până în 1918.
Cercetător de instrucţie în protopopia cercului 5 – jud. Orhei, în anii 1890-1905.
Preşedintele congreselor şcolare – Chişinău, în anii: 1893, 1894, 1895, 1898, 1902, 1919, 1920, 1921, 1922, 1923, 1924 şi 1925.
Preşedinte al congreselor eparhiale generale, în anii: 1903, 1904, 1906, 1907, 1908, 1909, 1910, 1911, 1912, 1913, 1914, 1915, 1916, 1917, 1918, 1920, 1921, 1922, 1923, 1924 şi 1925.
Membru al Direcţiunii Pedagogice a Seminarului Teologic din Chişinău, din 1904 până în 1922.
Preşedinte al comitetului de revizie de pe lângă Fabrica de Lumânări Bisericeşti din Chişinău, din anul 1904 până în 1922.
Protopop al cercului 5 – jud. Orhei, de la 8 martie 1905 până la 1 decembrie 1926.
Membru al Sfatului Frăţimii Naşterii lui Hristos, din anul 1906 până în 1917.
Membru al Comitetului Tipografiei Eparhiale, din 1906 până în 1917.
Membru al Sfatului Eparhial-Misionar din Chişinău, din anul 1909 până în 1916.
Conducător al şcolii bisericeşti cu şase clase din Călăraşi-Târg, din 1911 până în 1918.
Reprezentant al Bisericii Basarabene în Sfatul Ţării – la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România şi Membru al Comitetului de Unificare a Bisericilor din întreaga Românie, din anul 1916 până în 1919 (presupun că anul 1916 este indicat greşit – Iu.C.).
Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918.
La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.
Preşedinte al administraţiei magazinului de obiecte bisericeşti, al Orfelinatului Preoţimii din Basarabia şi al Vinăriei Eparhiale-Bisericeşti, în anii 1917-1925.
Preşedinte al Comitetului Eparhial – 1918-1925.
Preşedinte al Consiliului de Administraţie a Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia 1922-1935.
Protopop al cercului 3 – judeţ Lăpuşna -18 septembrie 1928 – iulie 1935.
Din anul 1926 şi până în prezent – delegat al protopopiei (Orhei-Lăpuşna) la adunările eparhiale – Chişinău şi preşedinte al Comisiunii de Control pe lângă secţia economică a Consiliului Eparhial Chişinău.
Din anul 1932 şi până în prezent – delegat al Arhiepiscopiei Chişinăului la congresele generale naţionale bisericeşti-române.
În parohia bisericii din comuna Călăraşi-Sat, judeţul Lăpuşna, se află în serviciu de paroh-preot din anul 1885-1886.
Prin ordinul Consiliului Eparhial Chişinău, nr.4509/1935, scos din oficiu la pensie pe ziua de 1 iulie 1935. Prin deciziunea Onor. Ministru de Instrucţiuni, Culte şi Arte, nr.217653/24570, din 17 decembrie an.1935, în vederea meritelor lui deosebite în viaţa Bisericească Naţională din Basarabia, cum şi pentru rolul care l-a avut la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România, este lăsat a servi şi mai departe la biserica aceasta din comuna Călăraşi-Sat – Lăpuşna, unde se află, ca pensionar, fără a se numi alt preot în locul lui.
Prin Hotărârea Sfântului Sinod, din ziua de 1 mai an. 1936, este aprobat ca paroh la parohia Călăraşi-Sat din cuprinsul Arhiepiscopiei Chişinăului, în mod excepţional, până la moarte (ord. arhiepiscopului Chişinăului, nr.4868/1936).
A fost arestat la 31 august 1940. A decedat în spitalul regional din Kazan, fiind terorizat de organele NKVD.
A înfiat doi copii: Vsevolod, care a absolvit Academia Teologică din Petersburg şi ulterior a fost profesor de liceu, şi Margareta. Soţia Elena şi copiii au reuşit să se refugieze în România”.

Anchetat de NKVD

În dosarul 824 din A.M.S.N. a RM, descoperim:
La 31 august 1940, anchetatorul de la NKVD-ul din Chişinău Cerepanov l-a chemat la primul interogatoriu:
„- Sunteţi acuzat că în 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, aţi votat dezlipirea Basarabiei de Rusia şi unirea ei cu România. Recunoaşteţi acest lucru?
– Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost un adversar al revoluţiei şi, pentru a o evita, am votat unirea…”.
În aceeaşi zi, este supus unui tir de întrebări care limpezesc multe detalii legate atât de mişcarea de eliberare naţională din anii 1917-1918, de momentele premergătoare unirii, cât şi de cele ce au urmat după unire:
„Î: – Anchetei îi este cunoscut faptul că, în 1918, fiind un lider activ al preoţimii, aţi votat dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi unirea ei cu România. Mărturisiţi, din ce motiv preoţimea şi Dumneavoastră personal aţi votat actul trădător de unire a Basarabiei cu România, ştiind că ea aparţine Rusiei?
R: – Da, în 1918, am fost ales în „S.Ţ.” din partea preoţimii basarabene. Cauza era următoarea: mie – naţionalistului basarabean, mai bine ca oricui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată a arhiereilor ruşi Pavel, Serafim ş.a. faţă de preoţimea basarabeană. Mari reprezentanţi ai clerului din fosta Rusie interziceau în Basarabia şcolile parohiale în limba moldovenească, slujba religioasă de asemenea eram obligaţi s-o facem în limba rusă. Toate acestea au iscat nemulţumirea faţă de biserica rusă şi de Rusia în general.
În afară de aceasta, timpul în 1916-1917 era foarte neliniştit, revoluţia învăluise toată Rusia, inclusiv Basarabia, şi trebuia de găsit o ieşire din această situaţie.
În acest timp, s-a format aşa-numitul Sfat al Ţării, care a pus problema unirii cu România, care în deplină măsură corespundea cu aspiraţiile clerului şi câştigam în acest caz dublu: în primul rând – biserica basarabeană (moldovenească) era înrudită prin limbă şi rit cu cea română. În al doilea rând, în timp ce Rusia era învăluită de revoluţie, iar clerul era împotriva revoluţiei, clerul dorea unirea Basarabiei cu România unde nu era revoluţie”.
Părintele Baltaga explică amplificarea mişcării din Basarabia prin faptul că Ion Inculeţ, sosit de la Petrograd cu misiune din partea guvernului provizoriu de a adânci revoluţia, a făcut altceva, adică a animat forţele naţionale care, în cele din urmă, au dat naştere unor comitete naţionale în unităţile militare din Iaşi, Odesa, Sevastopol, Chişinău. La insistenţa acestor comitete a şi fost convocat la Chişinău Congresul Militarilor Moldoveni, care a desemnat deputaţi pentru Sfatul Ţării. Concomitent cu Congresul Militarilor Moldoveni, la Chişinău îşi ţinea lucrările Congresul Anual al Preoţimii Basarabene, care l-a şi ales pe Alexandru Baltaga drept unic reprezentant al său în forul suprem al Basarabiei. Anchetatorul Cerepanov era curios să contureze poziţia preoţimii:
„Î: – Ce poziţie a adoptat preoţimea la congresul din 1917?
R: – Chestiunea consta în aceea că arhiereii ruşi urau slujba în limba moldovenească şi nu se sfiau să ne-o arate făţiş, în legătură cu aceasta, în mediul slujitorilor cultului în perioada „S.Ţ.” s-a acutizat dorinţa de a ne uni cu Biserica Română. Eu, ca reprezentant de frunte al preoţimii basarabene, am votat la 27 martie 1918 unirea cu România şi am îndeplinit în felul acesta doleanţele preoţimii.
Este necesar să indic că noi ştiam despre revoluţia din Rusia, ştiam că bolşevicii nu recunosc biserica şi serviciul divin şi, în legătură cu aceasta, noi explicam credincioşilor necesitatea dezlipirii Basarabiei de Rusia Sovietică şi unirea ei cu România, indicând că Guvernul Român nu prigoneşte credincioşii, ci, din contra, îi încurajează. Şi aceasta avea o mare importanţă atunci.

Î: – Aţi fost membru al Blocului Moldovenesc?
R: – Nu, dar în Sfatul Ţării am activat în diverse comisii. În particular, în cea care s-a ocupat de formarea tipografiilor, cea agricolă, unde se discuta problema pământurilor ţărăneşti.
În afară de aceasta, Congresul Preoţimii care şi-a ţinut lucrările în 1918 la Chişinău m-a ales delegat la Conferinţa de Pace de la Paris, unde se soluţiona problema unirii Basarabiei cu România. Dar la conferinţă n-am plecat.
Î: – Cum v-a răsplătit guvernul pentru faptul că aţi votat unirea Basarabiei cu România şi dezlipirea ei de la Rusia Sovietică?
R: – Din partea Guvernului Român am primit în 1928 50 ha de pământ, pe care, împreună cu cele 15 ale mele, le dădeam în arendă ori le prelucram cu ajutorul angajaţilor…
Î: – Din ce partid aţi făcut parte?
R: – Am fost membru al Partidului Liberal din 1919 până în 1925, dar n-am fost foarte activ din motiv că eram preocupat de problemele bisericii.
Î: – Ce rol aţi jucat în viaţa preoţimii pe parcursul activităţii?
M: – În mediul preoţimii, am jucat un rol important. 15 ani am fost anchetator bisericesc, adică exercitam funcţii de anchetator judecătoresc. Am avut, din 1920 până la venirea Armatei Roşii, titlul de iconom mitrofor, titlu suprem de onoare pentru un protoiereu, obţinut pentru activitate îndelungată şi devotament bisericii.
Am fost blagocin, şef al şcolii parohiale. Am participat la toate congresele bisericeşti”.

Un alt interogatoriu l-a avut la 10 februarie 1941, e posibil să fi fost mai multe, dar în dosar au nimerit numai acestea.
La 13 iunie 1941, procurorul RSSM S. Bondarciuk semnează decizia de trimitere în judecată închisă a tuturor inculpaţilor care figurau în dosarul nr.824.

Dar a început războiul, arestaţii au fost evacuaţi, şi abia în 1942, la Kazan, în RASS Tătară au reînceput interogatoriile şi judecăţile. Dar pentru Alexandru Baltaga toate acestea nu mai aveau nici o importanţă. La 7 august 1941, decedase în spitalul închisorii din Kazan, în urma unei inflamaţii intestinale.

Revenirea în atenţia opiniei publice a preotului Alexandru Baltaga ni se părea firească şi chiar necesară. Evenimentele ce se produc în sânul bisericii basarabene demonstrează că ne lipseşte anume o personalitate de calibrul lui.