Justiție

Un moldovean, căutat internațional pentru jaf armat, reținut la frontieră

Un bărbat căutat de autoritățile din Franța pentru implicare într-un grup infracțional organizat, jaf armat și alte infracțiuni asociate, a fost depistat de polițiștii de frontieră români în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași.

Potrivit informațiilor oficiale, cazul a fost înregistrat în data de 14 decembrie curent, în jurul orei 20:15. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, s-a prezentat la PTF Oancea pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei.

În urma verificărilor efectuate la controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă europeană pentru punerea în aplicare a unui mandat de arestare, emis de autoritățile judiciare din Franța.

Conform alertei, bărbatul avea de executat o pedeapsă de 15 ani de închisoare, fiind condamnat pentru jaf armat, aderare la un grup infracțional organizat, precum și pentru alte infracțiuni asociate.

După depistare, persoana a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Galați, în vederea întreprinderii măsurilor legale care se impun, conform procedurilor în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *