Internațional

Un nou ambasador al SUA în Republica Moldova: Pe cine a nominalizat Donald Trump

Administrația președintelui american Donald Trump a transmis Senatului Statelor Unite nominalizarea lui Joseph Burkhalter, din statul Georgia, pentru funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al SUA în Republica Moldova.

Numele acestuia figurează pe lista oficială a candidaturilor înaintate Senatului pentru confirmare. Potrivit documentului publicat de administrația americană, Joseph Burkhalter este propus să reprezinte Statele Unite la Chișinău.

Pentru a-și putea prelua oficial mandatul, candidatul trebuie să treacă prin procedura de audiere și confirmare în Senatul SUA.

Nominalizarea vine în contextul în care postul de ambasador al Statelor Unite în Republica Moldova este vacant după încheierea mandatului lui Kent D. Logsdon. În prezent, activitatea misiunii diplomatice americane de la Chișinău este asigurată de însărcinatul cu afaceri, Nick Pietrowicz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *