Ca fiecare om, brutarul are o poveste proprie, care rămâne de obicei necunoscută, pentru că, se știe, pâinea stă în capul mesei. Însă, dacă dăm puțin cortina la o parte, așa cum am tăia călcâiul unei franzele, am putea descoperi o viață plină de încercări. În cazul brutarului Alexei Alekseenko, o împletire de întâmplări l-au adus în Republica Moldova, unde a ajuns să inventeze rețete originale de pâine.
Trebuie să recunosc faptul că, înainte să prezint povestea lui Alexei Alekseenko, aveam o dilemă: să pun accent pe conflictul din Ucraina sau pe dragostea omului pentru pâine? Până la urmă, cele două subiecte se împletesc în cazul eroului nostru. Născut în satul Izvarino, regiunea Lugansk, la frontiera ruso-ucraineană, pe unde trec acum așa-numitele convoaie umanitare ale Federației Ruse, Alexei spune că nu ar fi avut un viitor roz dacă rămânea în regiunea Donbas. Avea două perspective „promițătoare”: fie se făcea alcoolic, fie un narcoman. Era și o a treia cale: să se facă infractor și să ajungă după gratii. Visul său era să devină avocat, se pregătea deja să-și facă cetățenie rusă și să meargă la studii în Sankt-Petersburg. Dar începuse prima campanie din Cecenia și mama, din prudență, l-a sfătuit să obțină pașaportul ucrainean și să rămână în Ucraina. Renunțase la visul de a face Dreptul și a hotărât să capete o meserie în sfera alimentară, pentru că îi plăcea să gătească. Studiile și le-a făcut la Academia de Stat de Tehnologii Alimentare, din Odesa.
„Am lucrat în toate domeniile posibile”
În căutarea unu câștig mai bun, după absolvirea academiei, Alexei Alekseenko a fost tot timpul pe drumuri. A lucrat la Odesa, Crimeea, Magadan, Vinița… Ultimii 11 ani i-a petrecut în orășelul Iampoli, pe malul Nistrului, în dreptul satului Cosăuți. „A fost o fundătură din care era greu să ieși. Am lucrat la combinatul de pâine din localitate până când întreprinderea a fost jefuită și vândută pe bucăți. Pe urmă m-am făcut cazangiu la spital, vânzător de carne, pește, coroane funerare, utilaje electrice etc. Încercam să fac orice ca să-mi câștig existența, dar veniturile erau modeste”, recunoaște brutarul.
Ziua de 1 mai 2014 a marcat-o la Camenca. A doua zi a avut loc tragedia din Odesa. Evenimentul i-a dat de înțeles că lucrurile se agravează în Ucraina și de aceea a venit în Republica Moldova, unde avea prieteni, iar într-o jumătate de an a obținut statut de refugiat. Datorită unei cunoștințe, a reușit să ia legătură cu un antreprenor care doreau să facă pâine fără drojdii, „ca pe timpul lui Ștefan cel Mare”. Atunci a obținut șansa să-și demonstreze talentul. „Sunt specialist în producerea pâinii de secară. În condiții casnice, prin operațiuni simple, pot să produc dospeli capabile să ridice aluatul greu. Am făcut câteva experimente acasă și am reușit să coc o pâine din grâu dur care ar fi apropiată de rețeta străveche. Acesta a fost doar începutul”, povestește Alexei.
Pâinea noastră vorbește despre diversitatea R. Moldova
Intrarea pe piață cu un singur produs nu era o strategie corectă, de aceea antreprenorul l-a rugat să propună și alte rețete. „Într-o săptămână și jumătate i-am propus o serie de 21 tipuri de produse de panificație. Mai mult de jumătate sunt rețete proprii. Erau pâini prin care am încercat să reflect coloritul basarabean prin folosirea făinii de grâu, porumb și secară sau a semințelor de floarea soarelui și in”, explică brutarul. Primele cinci tipuri de pâine lansate pe piață sub brandul „Pâinea lui Ștefan” au cucerit deja consumatorii, cea mai populară fiind cu brânză de oi, o premieră pentru Republica Moldova, mai ales că, în interior, se află, cu adevărat, bucăți de brânză. Alexei Alekseenko experimentează permanent și promite că va propune în curând produse inedite, care vor reflecta și tradițiile culinare ale patriei sale. Brutarul vorbește cu pasiune, ai impresia că ar povesti zile întregi despre cum se face pâinea. „Mi-am ales meseria cu sufletul. E o plăcere nemaipomenită când prăjim semințe de floarea soarelui sau deschidem un butoi de miere. Aromele te îmbată. Mirosul mirodeniilor și a pâinii coapte îți alintă nasul. E o muncă care necesită mâinile, atenția și dragostea ta. Altfel nu-ți reușește nimic”, povestește brutarul.
O condiție era să fie angajați ucraineni
Alexei Alekseenko se deosebește de alți refugiați prin faptul că încearcă să-și ajute semenii care au fugit de războiul din Ucraina. El susține că, în Republica Moldova, refugiații ucraineni se simt mai înstrăinați. Nu cunoaște exact care ar fi motivele, dar presupune că e vorba de diferența de mentalitate și bariera lingvistică. De aceea, una din condițiile pe care le-a înaintat-o fondatorilor brutăriei era să poată angaja și ucraineni, ca să le dea șansa de a câștiga un ban.
În prezent, lucrează cot la cot cu trei persoane refugiate din Ucraina. Unul din angajați a lucrat la construcția turnului de control al Aeroportului din Donețk din care s-a ales praful în urma luptelor grele cu separatiștii proruși. „Am vrut să lucrez cu ucrainenii pentru că e mai ușor să le explic ce vreau. Când i-am selectat, a contat foarte mult atitudinea față de noua meserie, dorința lor de a deveni mai buni și rezistența fizică. Noi nu avem timp de pierdut, ne aflăm tot timpul în mișcare, iar calitatea pâinii trebuie să corespundă prețului. Dacă văd că omul a venit doar să se joace cu aluatul, îi recomand să-și caute locul în altă parte”, explică brutarul.
„Aș dori ca fiicele mele să aibă socri în viață”
Alexei Alekseenko a venit la redacția TIMPUL îmbrăcat într-o cămașă tradițională ucraineană cusută cu ornamente din mărgele, iar la piept își puse o insignă cu drapelul Ucrainei. Nu puteam să omitem subiectul conflictului militar ce bântuie pe meleagurile lui natale. „Părinții mei sunt stabiliți în Rusia. Mă strădui să nu abordez această temă în discuțiile rare cu ei. Cu frații nu mai vorbesc din aprilie. Mi-am anulat contul pe Skype, am ieșit din rețelele de socializare. Astăzi mi-e rușine să fiu rus”, spune Alexei. Își amintește că, atunci când era student la Odesa, avea pe perete drapelul Rusiei în loc de covor, iar la bucătărie – harta regiunii Rostov. Războiul din estul Ucrainei i-a schimbat, însă, radical atitudinea. „Mă gândesc mereu ce se va întâmpla în continuare în Ucraina. Nu-mi doresc să avem o a doua Transnistrie. Nu-mi văd viitorul acolo. Totul a fost distrus. Nu-i clar cine va reface regiunile celea. Sunt sigur că, dacă Putin ar da ordin să fie retras armamentul, părțile ar ajunge la o înțelegere”, afirmă acesta.
În Ucraina i-au rămas soția cu cele două fiice. Când aduce vorba de ele își înăbușă bărbătește lacrimile. „Mi-aș dori ca fiicele mele, când vor crește și se vor mărita, să aibă soți cu tați în viață, ca eu să am cumnați. Nu știu ce va fi… e groaznic”, spune cu o voce sugrumată Alexei. La plecare, a spus că trebuie să treacă pe la florărie să cumpere niște garoafe. În acea zi vroia să mai treacă pe la Ambasada Rusiei din Chișinău și să depună flori în memoria politicianului Boris Nemțov.
