Un sfânt pierdut în autogară

Se spune că imediat după instalarea lui ca ierarh în 1650, turcii au dat foc Timişoarei. Iosif a ieşit în centrul cetăţii şi s-a rugat în genunchi cu mâinile spre cer. Dumnezeu l-a ascultat şi o ploaie puternică a stins incendiul. Aceasta este cea mai cunoscută minune a lui. Însă cei din Banat mărturisesc multe alte minuni care au loc până în ziua de azi.

Eu am mare evlavie la Sfântul Iosif, pe care l-am luat sfânt de cununie când am părăsit Banatul ca să vin în Moldova. Şi încerc, ori de câte ori trec prin Timişoara, să mă duc pe la catedrală ca să mă închin acestui prieten al bănăţenilor.

Anul acesta, revenind din Banat în Moldova, am făcut o oprire la autogara din Huşi. Soţul meu a observat pe jos un pliculeţ cu o bucăţică de vată şi o fărâmă de iarbă uscată. M-am aplecat şi înăuntru, pe lângă vata muiată în mir şi nişte busuioc uscat, mai era şi o iconiţă foarte mică. Mi s-a părut nepotrivit să las acolo plicul, aşa că l-am luat, l-am curăţat de praf şi l-am pus în buzunar, iar acasă l-am aşezat alături de alte icoane. Icoana fiind foarte mică, nu se înţelegea numele sfântului reprezentat.

Ajunsă acasă am tot încercat să aflu cine e bătrânul cu crucea în mână şi barba lungă. Am căutat pe internet sfinţi străini, sfinţi români. Pentru un moment am crezut că e Sfântul Nicolae Velimirovici. Am insistat cu căutările. Şi la un moment dat l-am găsit. Aceeaşi icoană. Era Sfântul Teodosie de la Brazi. Despre care mi-am dat seama că nu ştiam nici eu mai multe decât alţii despre Sfântul Iosif de la Partoş. Aşa că m-am documentat.

Sfântul Teodosie este un moldovean, din aceeaşi perioadă istorică grea din care a făcut parte şi ocrotitorul Banatului, deci contemporan cu Mitropolitul Dosoftei al Moldovei – făuritorul psaltirii în versuri – pe care l-a şi înlocuit un an la conducerea Mitropoliei. Doar un an – fiindcă a avut îndrăzneala să se opună politicii prootomane a domnitorului Dumitraşcu Cantacuzino. În 1688 va pătimi mult din cauza acelei opoziţii, fiind torturat zece săptămâni de oamenii domnitorului.

Mulţi ani a trăit retras la schitul Brazi după revenirea în ţară a Mitropolitului Dosoftei. Acolo va şi muri în timpul unei invazii a tătarilor. Tătarii au încercat să găsească sfintele vase ascunse de călugări. L-au ameninţat pe Teodosie cu moartea, însă el nu s-a temut. Dacă au văzut că nu vor afla nimic de la el, tătarii i-au tăiat capul.

Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor şi este sărbătorit pe 22 septembrie, la o săptămână după Sfântul Iosif. Despre acest sfânt am aflat datorită iconiţei găsite pe jos în autogară. Şi de aceea am vrut să vă povestesc şi vouă. Un sfânt moldovean, cu mult înainte de anul 1813. Sângele lui mărturiseşte despre credinţa nestrămutată a strămoşilor noştri. Un sfânt despre care se ştiu puţine la noi, fiindcă nu vrea nimeni să ia aminte la exemplul lui. Un mitropolit care a preferat să i se taie capul decât să înstrăineze bunurile mărunte ale unui schit. Un mitropolit care s-a opus conducerii greşite a ţării, într-un moment în care predecesorul său era dus ostatic în Polonia.

Această sfântă pomenire a unui mucenic moldovean se cade să o sărbătorim cu toţii în această duminică. Nu două sute de ani de… Spuneţi voi de ce anume! Spuneţi voi ce a sărbătorit Moldova săptămâna trecută! Două sute de ani de… Biserică creştină??? Şi Ştefan? Şi Veniamin Costachi? Şi Mănăstirea Căpriana atestată documentar din 1420? Şi minunăţia de biserică de la Căuşeni?

200 de ani de ocupaţie rusească şi de întoarcere cu spatele la sfinţii şi martirii moldoveni. Asta am sărbătorit. Să ne dea Dumnezeu puterea de mărturisire a Sfântului Teodosie de la Brazi şi a tuturor martirilor moldoveni de dinainte de şi de după 1813. Iar Bisericii noastre să îi dea putere şi gând bun să lupte pentru autocefalie. Fiindcă şi americanii, care au primit primii misionari ortodocşi în 1790, la un secol de la moartea ierarhului Teodosie, până şi ei sunt autocefali şi se conduc singuri. Nu vrem Patriarhia Română? Nu vrem Patriarhia Ecumenică? Dar Patriarhia Rusă de ce vrem? De ce?