Internațional
Trending

Un soldat rus povestește cum și de ce se omoară între ei militarii Moscovei. Și ce se întâmplă cu „refuznicii”

Militarii ruși care luptă în Ucraina și rudele lor se plâng în masă de imposibilitatea rezilierii contractului cu armata, comandamentul interzicându-le să se întoarcă acasă, notează Novaia Gazeta.Europa. Pentru un raport de plecare voluntară, autoritățile amenință cu dosare penale, trimiterea la un centru de arest preventiv și în prima linie. Novaia Gazeta.Europa a reușit să discute cu un tânăr militar rus care a reușit totuși să ajungă în Rusia. El a vorbit despre motivele pentru care sunt încălcate contractele semnate de soldați și despre ce se întâmplă astăzi cu cei care încearcă să nu participe la ostilități.

„Noi asta nu vrem, renunțăm”

Artur Gabrielanov, în vârstă de 20 de ani (numele a fost schimbat la cererea interlocutorului – n.red.) este un fan anime care visează de mulți ani să se mute în Japonia. Totuși, după ce a absolvit o școală tehnică, în loc să facă un an de serviciu militar, a semnat un contract militar pe doi ani. Din noiembrie 2020, el servește în unitatea militară Stavropol nr. 87530 – acesta este un batalion separat de informații electronice. După cum explică însuși Arthur, specialiștii unității „sunt angajați în interceptări telefonice”. La sfârșitul lunii ianuarie, 20 de oameni din unitatea sa au fost trimiși în Crimeea. Comandamentul le-a spus că mergeau la exerciții.

„Pe 23 februarie am ajuns la trei kilometri de granița cu Ucraina, iar pe 24, pe la ora 3.00 dimineața, colegul meu m-a trezit bătând în aparat. Deschid ușa și întreb: „Ce s-a întâmplat?”. El răspunde: „La naiba, a început războiul”, spune Artur. „Ies și văd cum rachete „Grad” rusești încep să tragă fără milă asupra Ucrainei. Pe 25 februarie, am intrat [pe teritoriul Ucrainei] și a început pur și simplu un fel de groază, în sensul că armata rusă era complet neorganizată. Primul punct în care ne-am ridicat este Ciaplinka, în regiunea Herson. Am intrat prin Crimeea, peste graniță lângă orașul Armiansk. Granița era complet distrusă atât din partea noastră, cât și din partea ucraineană, totul fusese mutat de tancuri, erau urme de șenile, asfaltul era tot distrus. Întâi, am stat la graniță și am așteptat să fim lăsați să trecem. Pe lângă noi treceau în viteză coloane lungi de un kilometru cu astfel de echipamente, pe care nici nu le văzusem la televizor, despre care nici măcar nu auzisem. Era o cantitate imensă. Și, după cum s-a dovedit, din cauza faptului că nu există comunicare și control, această tehnică a fost complet inutilă (…).”, spune el, despre primele zile în Ucraina.

Artur spune că regretă că a participat la ostilități și mai crede că nu se va putea muta acum în Japonia, pentru că „nicio țară nu are nevoie de un criminal de război”,

Cu toate acestea, el povestește cu mândrie cum, chiar la începutul războiului, șase sisteme de lansare multiplă de rachete (MLRS) ale Forțelor Armate ale Ucrainei au fost distruse în baza coordonatelor pe care le transmisese el și, din această cauză, brigada lui a fost desemnată ca fiind cel mai bun echipaj al Districtului Militar de Sud.

(…)

Potrivit acestuia, în primele luni de război, concedierile și rezilierea contractelor erau o practică obișnuită: „În batalionul nostru sunt 80 de oameni, alături de militari în termen. Doar vreo 30 de oameni au părăsit unitatea noastră în timpul războiului, dar asta era atunci când nu existau  pedepse. Adică au renunțat chiar acolo, în Ucraina, când comandantul batalionului a spus: „Iată, vă lăsăm aici, stați pe poziții”. Ei au spus: „Nu, noi nu vrem asta, renunțăm”. Pe atunci, încă era ceva normal, adică au renunțat și nu au avut probleme. Cred că era pe la mijlocul lunii martie.

Când batalionul lui Artur a fost trimis la graniță, comandamentul a spus că vor fi ofițeri FSB la exercițiile din Crimeea, așa că este mai bine să lase telefoanele și documentele la PDP (punct de desfășurare permanentă – n.d.). După cum s-a dovedit mai târziu, doar el  respectase ordinul, toți ceilalți colegi ai săi aveau mijloace de comunicare cu ei; prin urmare, potrivit lui Artur, la început a fost izolat informațional.

„Ulterior, prietenul meu cel mai bun și prietena mea, care m-au susținut, au putut să-mi explice că totul era greșit. Pur și simplu eu, singur, nu înțelegeam, pentru că eram în izolare informațională, propaganda a lucrat foarte mult. Eram cu toții ferm convinși că există fasciști în Ucraina și că toți trebuiau distruși. Dar, după cum s-a dovedit, nu există așa ceva. Am trecut printr-o regiune și jumătate și nu era nici măcar o svastică acolo. Și nimeni dintre localnici nu s-a aruncat asupra noastră cu furca pregătită, deși nu ne-am încrucișat atât de des cu ei. Și sincer îmi pare foarte rău că am participat cumva la asta. Nici măcar nu știu… Nu poți da timpul înapoi. Și încerc să mă consolez cu gândul că pe atunci nu știam la ce participam”, reflectă Artur asupra experienței sale.

S-a putut întoarce acasă în aprilie. Au fost mai mulți factori care i-au influențat dorința de a nu mai lupta: dezorganizarea armatei, o atitudine proastă față de soldați și, ca urmare, probleme de sănătate. Da, și în general – situații stupide și ridicole.

„Stăteam la liziera pădurii și un corp ieșea din pădure. Aparent, din cauza faptului că generatoarele noastre funcționau, când șeful grupului de manevră, căpitanul, i-a cerut parola respectivului care ieșea din pădure, acesta nu a răspuns, nu auzise. Superiorul a întrebat din nou, mai tare, dar înainte ca bărbatul să poată răspunde, au urmat o serie de împușcături. Unul dintre gloanțe l-a lovit chiar în piept, i-a străpuns plămânul, i-a atins inima și a ieșit. Acest om care ieșea din pădure era căpitanul nostru. Din fericire, sângerarea a fost oprită rapid, întrucât aveam în grup un om destul de calificat. Stăteam lângă graniță, așa că medicii au sosit rapid, l-au evacuat pe căpitanul nostru, iar participarea lui la operațiunea specială s-a încheiat acolo.

Într-o altă zi, am săpat nu departe de acea aşezare, tot undeva în pădure, şi au început să ne bombardeze cu ceva foarte mare şi greu. De obicei, ucrainenii ne bombardează fie cu mortier, fie cu Grad. Lovesc puțin, își schimbă poziția și pleacă. Adică totul se termină destul de repede. Acel bombardament a durat 20-40 de minute și nu ne-au lovit direct, ci undeva lângă noi, foarte aproape. Drept urmare, când s-a încheiat bombardamentul și am început să evacuăm din acea centură forestieră, tunarii noștri ne-au spus, prin radio: Îmi pare rău, băieți, am făcut o greșeală cu un pătrat. Adică trebuiau să lovească Forțele Armate ale Ucrainei, dar ne-au lovit pe noi! Am interceptat multe mesaje radio. (…) Am ascultat o conversație între doi militari, unul, cel mai probabil, un soldat contractual, celălalt un ofițer. Soldatul cu contract a raportat că lovea în direcția azimut 190º (direcția sud-vest – n.red.), iar ofițerul i-a răspuns: Idiotule! 190º este al tău, la tine este azimut de 300º. Altă dată, lângă noi s-a petrecut un eveniment teribil: două dintre companiile noastre de tancuri, stând una vizavi de cealaltă, într-o centură de pădure, au tras trei zile la rând una în alta. Alt caz: am avut o oprire, coloana stătea în câmp, formând litera G întorsă în sens invers. În acel moment, eu și tovarășul meu eram într-o patrulă de noapte, stăteam și vedeam cum se ridica drona noastră. Moment în care, ai noștri încep să tragă obuze trasoare din trei părți. De la celălalt capăt al câmpului, de unde a decolat drona, se aude un strigăt: Nu trebuie! Era drona noastră, a strigat persoana responsabilă de ea”, își amintește Gabrielianov.

Arthur a plecat în concediu în aprilie, din cauza problemelor de sănătate. De la mâncarea din armată, sau mai degrabă, din cauza absenței acesteia, a dezvoltat probleme la mucoasa gastrică și de la faptul de „a alerga constant într-o vestă antiglonț – o hernie în regiunea lombară și o fractură de compresie”. „M-am dus la suprior, i-am spus că am probleme de sănătate și trebuie să evacuez, să plec. Mi-a spus să merg la doctor. Doctorul a spus că trebuie să merg urgent la Armiansk (un oraș din nordul Crimeei -n.r.). Și până la urmă, în a treia zi, am fost trimiși undeva în vacanță în Rusia – echipajul meu și alți câțiva oameni.

Acum, Artur este tratat și speră ca înainte de încheierea contractului, care expiră în noiembrie, să nu fie obligat să se întoarcă în război.

Ceilalți colegi ai săi, care nu au plecat în primele luni, dar încearcă acum să se întoarcă acasă, au fost mult mai puțin norocoși.

„În brigăzile de infanterie motorizată au rămas trei oameni din batalionul nostru, tovarășii mei Sașa, Armen și Azat. Contractele lor se încheie în curând, încă nu pot ieși de acolo, sunt foarte îngrijorat pentru ei. Putem lua legătura cu ei, au cartele SIM ucrainene, intră din când în când pe Telegram, dar nu îi putem scoate de acolo până la sfârșitul contractului. (…) Este acolo din februarie, adică de șase luni continuu. Soția lui încearcă să-l scoată afară, apelând la diverse autorități, dar nimic nu ajută”, spune Artur. Numele colegilor săi au fost schimbate la cererea acestora, dar sunt cunoscute de jurnaliști Novaia Gazeta.Europa. Armen și soția lui Sașa au refuzat să vorbească cu Novaia Gazeta. Europa.

La centrul de detenție sau în prima linie

De la începutul lunii iulie, au început să apară în presă știri cum că în tetitoriile ocupate de ruși au fost deschise așa-zise lagăre de detenție temporară, de exemplu, în Popasna și Brianki, din regiunea Lugansk, unde sunt trimiși soldați contractuali care nu vor să lupte.

În iulie, Mediazona a publicat transcrierea unei înregistrări audio în care șapte soldați contractuali, din Brigada 11 de asalt aerian de gardă separată, se plângeau de amenințări din partea superiorilor lor urmare rapoartelor scrise. O înregistrare audio cu comentariile lor a fost predată publicației de către președinta Fundației Buriația Liberă, Alexandra Garmajapova. La începutul înregistrării, militarii se prezintă: Ilia Kaminski, Aldar Dilikov, Vladimir Malkov, Andrei Martinov, Serghei Arsenov, Viktor Durnih și Nikolai Vasiliev. Toți au servit în unitatea militară nr. 32364 din Buriația și, după câteva luni de război, au scris rapoarte prin care refuzau să participe la ostilități.

„Eu, Kaminski Ilia Antonovici, unitatea nr. 32364. Am scris un raport, comandamentul a reacționat negativ, nu au fost acceptate, nu au fost semnate. <…> Comandantul comitetului militar de investigație pentru regiunea Herson, sau așa ceva, a amenințat… A sosit comitetul militar de investigație, nu știm gradul, funcția, că e colonel, nu stiu numele de familie, nu a spus. Au spus că nu va intra nimeni în PPD, au luat toate actele, asta a fost la începutul operațiunii speciale. Amenință cu prima linie, cu centru de arest preventiv. Nu știu, ei spun că acolo s-a format un fel de detașament – s-a format timp de două săptămâni, sunt trimiși în prima linie”, spune unul dintre militari, într-o înregistrare audio.

Ilia Kaminski, în vârstă de 22 de ani, un soldat al Brigăzii de asalt aerian a 11-a de gardă separată, se află pe teritoriul Ucrainei încă de la începutul războiului. Cu puțin timp înainte de aceasta, tânărul s-a căsătorit, în aprilie s-a născut fiica lui. La mijlocul lunii iulie, fundația anti-război, Buriația Liberă, a publicat mesaje video de la mama și soția lui Ilia, care spuneau că acesta a reușit să depună câteva zeci de rapoarte de la sfârșitul lunii aprilie – mai întâi pentru concediu de naștere a copilului și apoi pentru rezilierea contractului. Autoritățile nu au răspuns la niciuna dintre ele.

Mama soldatului, Oksana Pliusnina, a declarat că fiul ei nu a fost niciodată „scos la odihnă” în cele patru luni de război:

„În momentul de față, brigada lor, toți militarii care au depus un refuz de luptă, au fost împărțiți în grupuri de 8-10 persoane și trimiși la centrul de arest preventiv nr. 1 din Lugansk. Nu știu unde este fiul meu, unde va fi dus. Le sunt luate mijloacele de comunicare, telefoanele, nu putem comunica, nu putem urmări unde se află acum, ce se întâmplă cu el în general. A fost și un moment în care toți refuznicii [aveau să] fie aruncați în prima linie (..)”.

Vicepreședinta Fundației Buriația Liberă, Victoria Maladaieva, a declarat, pentru Novaia Gazeta.Europa, că mama lui Kaminski a apelat la ei după ce fiul ei scrisese zeci de rapoarte. Toate autoritățile la care a bătut nu au răspuns în niciun fel plângerilor ei: „Autoritățile nu răspund la astfel de plângeri, la cereri de găsire a celor dispăruți și returnare a prizonierilor. (…) Ilia a fost în legătură cu activistul nostru pentru drepturile omului, Andrei Rincino. Am predat înregistrările audio pe care ni le-a trimis jurnaliştilor de la Mediazona, au publicat şi un apel, şi au stat de vorbă, printre altele, cu el. Mi se pare că după aceea șefii i-au găsit telefonul și i l-au luat. Acum nu avem nicio legătură cu el, nu știm unde este”.

Potrivit lui Maladaieva, după rapoarte în masă, militarilor nu li s-a mai dat hârtie, astfel încât să nu mai poată scrie cereri de reziliere a contractului – motiv pentru care Ilia le-a cerut colegilor săi, care încercau și ei să meargă acasă, să-și dea numele într-o înregistrare audio.

Câțiva dintre colegii lui Kaminski și câteva dintre rudele lor, cu care Novaia Gazeta.Europa a reușit să ia legătura, au spus că au fost amenințați cu trimiterea în prima linie de către comandantul adjunct al Forțelor Aeropurtate pentru activități militaro-politice, generalul-maior Viktor Kupcișin.

Unul dintre colegii lui Kaminski a declarat, pentru Novaia Gazeta.Europa, că după ce presa a relatat cazul, unii militari, printre care și el, au reușit totuși să se întoarcă acasă, dar nu se știe cum stau lucrurile cu cei care au fost duși la arestul preventiv. Timp de câteva săptămâni nu a existat niciun contact cu Ilia Kaminsky, dar în 4 august a intrat pe pagina sa VKontakte, unde ultima sa vizită data 17 iulie. În aceeași zi, pe pagină a fost publicată o nouă postare. Victoria Maladaieva a confirmat, pentru Novaia Gazeta.Europa, că militarl Kaminski a putut părăsi teritoriul Ucrainei, dar, pentru siguranța lui, nu sunt oferite informații mai detaliate. Până la momentul publicării articolului, Ilia nu a răspuns la mesajul corespondentului Novaia Gazeta.Europa.

„Fără aprovizionare cu carne de tun”

La sfârșitul lunii iulie, Berstka a publicat date conform cărora aproximativ două mii de militari ruși au refuzat să participe la război din februarie. Unii dintre ei s-au putut întoarce, dar alții au fost mult mai puțin norocoși. Unii refuznici, potrivit Berstka, sunt duși în instituții speciale din teritoriile ocupate, unde sunt „reeducați”, astfel încât să continue să participe la război.

„La ora 17.00 pe 19 iulie 2022, eu, împreună cu alți militari care au refuzat să participe la operațiunea specială, am fost plasați într-o cameră izolată din biroul comandantului militar al PN. Borovoe, regiunea Lugansk. <…> Eram vreo 25 într-o cameră izolată nepotrivită. Nu existau facilități de bază, o găleată de fier și sticle de plastic erau folosite pentru nevoile fiziologice, nu era mâncare, documentele și lucrurile au fost luate. În ciuda numeroaselor noastre solicitări, nu ni s-au prezentat protocoale privind reținerea, deciziile privind reținerea, protocoalele privind măsurile provizorii bazate pe materiale despre o abatere disciplinară gravă, deciziile privind arestul disciplinar. În jurul orei 11 a.m., pe 20 iulie 2022, eu și militarii menționați mai sus am fost aduși în așezarea Brianka, regiunea Lugansk, pe teritoriul unei fost școli, unde se afla acum unitatea militară 23651 a miliției populare LPR. Teritoriul școlii a fost împrejmuit, la intrare stăteau oameni înarmați care au spus că sunt de la PMC Wagner. După cum am fost informați, perimetrul unității este minat, iar cine îndrăznește să treacă dincolo de teritoriul său va fi privit ca un inamic și asupra lui se va deschide focul pentru a ucide fără avertisment”, spune unul dintre militari, cu care avocatul Maxim Grebeniuk a reușit să ia legătura.

Pe 28 iulie, cinci membri ai Consiliului pentru Drepturile Omului, aflat sub președintele Federației Ruse – Alexander Asmolov, Nikolai Svanidze, Alexander Verhovski, Alexander Sokurov și Natalia Evdokimova – au trimis un apel la procuratura militară, cerând verificarea datelor despre relele tratamente acordate militarilor ruși care doreau să rezilieze contractul și refuză să participe la războiul din Ucraina. Apelul, care fusese întocmit pe baza declarațiilor rudelor militarilor, menționează mai multe orașe ucrainene ocupate de Rusia – Popasnaia, Alcevsk, Stahanov, Krasnîi Luci și Brianka, unde sunt ținuți refuznicii. De exemplu, conform Verstka, numai în Brianka sunt 234 de persoane ținute într-o tabără specială. Unchiul unuia dintre soldați spune că nepotul său, în vârstă de 20 de ani, este ținut acolo la subsol și obligat să facă „munca de jos”. Conform lui, la început, a existat încă o legătură cu nepotul, dar de două săptămâni nu se știe nimic despre soarta tânărului.

Sora unui „refuznic” din Tuva a declarat, pentru Novaia Gazeta.Europa, că fratele ei a cerut o vacanță la începutul lunii iulie, deoarece tatăl lor suferise un atac de cord: „Fratele meu se temea că nu va mai putea să-l vadă pe tata. Nu i-au dat concediu, apoi a scris un raport de reziliere a contractului, am fost încântați, îl așteptam să se întoarcă curănd, pentru ca am vazut o multime de mesaje pe internet despre refuznici care s-au intors cu bine acasa. Dar pe 20 iulie ne-a spus că nu vor să îi semneze raportul, l-au amenințat că îl vor trimite într-o tabără de lângă Lugansk. De atunci, nu a mai existat niciun contact cu el. Ne-am adresat Comitetului de investigație, mama mea se duce acum la Lugansk, nu știu deloc cum va ajunge acolo și dacă acest lucru va înrăutăți situația”.

Şeful mişcării publice „Cetăţean. Armată. Drept”, i-a spus activistului pentru drepturile omului, Serhii Krivenko, că a fost înființat un centru în regiunea Lugansk, pe care comandamentul militar îl numește „Centrul de sprijin psihologic pentru personalul militar”: aici sunt trimiși „refuznicii”. Militari și rude ale lor spun că oamenii sunt ținuți acolo în condiții groaznice, sunt supuși unor presiuni psihologice, unii vorbesc și despre presiune fizică. Krivenko notează că unii soldați sunt totuși duși în centre de desfășurare permanente sau trimiși în vacanță, dar mulți continuă să rămână acolo, sunt intimidați și convinși să continue să participe la ostilități.

Toate aceste tabere speciale sunt interzise de legea rusă, comandamentul militar nu comentează informațiile despre existența lor, respectiv taberele în sine și cei care au intrat în ele sunt în „zona gri”: potrivit rudelor și militarilor, ele există – dar oficial nu există astfel de instituții. Și nu e permis accesul avocaților și activiștilor pentru drepturile omului.

După cum spune Krivenko, „într-o lume ideală” un contract militar este asemănător unui contract de muncă pe care un civil îl încheie cu angajatorul său (…). Legea federală „Cu privire la serviciul militar și serviciul militar” are articolul 51, care enumeră motivele conform cărora un militar are dreptul la plecare anticipată. Printre acestea, ca motiv de reziliere a contractului sunt indicate ca „motive întemeiate”: „încălcări semnificative și sistematice ale clauzelor contractului militar”, starea de sănătate, circumstanțe familiale.

„Dacă un soldat susține că a dezvoltat convingeri anti-război și nu mai poate îndeplini sarcinile de serviciu militar, atunci acesta este un motiv bun pentru a rezilia contractul. Prin urmare, modul de acțiune propus de noi este următorul: militarul depune un raport la comandament că are convingeri anti-război și, pe această bază, solicită rezilierea contractului. Într-o lume ideală, comandamentul ar trebui să-l anuleze. În același timp, nu poate exista o urmărire penală a unui militar, deoarece nu există articole relevante în Codul penal. Aceasta nu este o abandonare neautorizată a unei unități, nu este o dezertare. Nici articolul privind neexecutarea unui ordin nu li se aplică acestor militari, deoarece ei nu refuză să execute ordinul – pur și simplu refuză serviciul militar ca atare. Din martie până în momentul de față, nu a fost cunoscut niciun astfel de caz penal, deoarece este imposibil de mers pe o astfel de procedură ilegală”, explică Serghei Krivenko.

Și totuși, nu au existat dintotdeauna dificultăți legate de rezilierea contractului. În primele luni de război, militarii care depuneau o scrisoare de demisie încă se puteau întoarce în Rusia. Victoria Maladaieva, de la Buriația Liberă, explică apariția taberelor speciale pentru cei care doresc să rezilieze contractul prin faptul că, din cauza fluxului masiv de refuznici, a numărului mare de morți și răniți, și fără o mobilizare evidentă, armata rusă nu își poate reface resursa umană.

„Armata nu are aprovizionare cu carne de tun. De fapt, de aceea nu vor să renunțe la vechea carne de tun. În primăvară, a fost o mobilizare ascunsă în Rusia, au recrutat pe toată lumea, au adunat voluntari, au semnat contracte. Dar adevărul este că oamenii au început să înțeleagă faptul că nu e de semnat asemenea contracte. Există o singură cale de ieșire de acolo – „cargo 200”, într-un sicriu de zinc. Am citat ca exemplu doi militari din Kiahta, un mic oraș de graniță din Buriația. De acolo, în aprilie, doi militari au plecat la război. În mai, erau deja morți. Apoi s-a raportat că mai mulți voluntari plecați în mai au murit deja la începutul lunii iulie. Unul dintre ei nici măcar nu a trăit două săptămâni după ce a fost trimis în Ucraina, a murit imediat. Șioamenii tocmai au început să-și dea seama că e vorba aici de un bilet doar dus”, spune Victoria.

Potrivit lui Serghei Krivenko, înființarea lagărelor pentru refuznici s-a făcut la indicații primite de sus. (…)

Pe 5 august, avocatul Maxim Grebeniuk de la proiectul Ombudsmanului militar pentru drepturile omului a declarat că doi dintre clienții săi, care au evadat din centrul de arest preventiv din Lugansk (Krasnîi Luci), au raportat că unul dintre centrele de detenție pentru militarii ruși care au refuzat participarea la ostilitățile din Ucraina a fost închis. Cu toate acestea, nu se știe dacă alte instituții similare, deschise în teritoriile ucrainene ocupate de ruși, continuă să funcționeze. Încă nu există comentarii oficiale pe această temă.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.