Un strigăt către moldovenii „di piști tăt”

Acesta, asemenea mai extravagantului său coleg într-ale potlogăriilor, Renato Usatîi, care vorbește despre el însuși la persoana a treia, a finanțat realizarea unui material propagandistic despre sine însuși, denumit „Pocemu mî liubim Maldovu” („De ce iubim Moldova”). Filmul de jumătate de oră reia minciunile și jumătățile de adevăr propagate de ani de zile, de data aceasta ambalate și mai atrăgător.

Din păcate, sunt tentat să cred că unele dintre enormitățile enunțate în material ar putea fi înghițite de către unii dintre „moldovenii di piști tăt”, la care strigă un individ dubios chiar în debutul filmului. Orgoliul acestora este gâdilat în cel mai cinic mod prin intermediul mesajelor din film. Tocmai de aceea, le recomand să nu se îmbete cu apă rece, ci să atragă atenția la câteva detalii care se desprind din lingușirile cu accent de ocupant exprimate în spot.

Lingușirea nr. 1: Statul moldovenesc modern (655 de ani) a apărut cu mult înaintea celui românesc (155 de ani). Se evită două fapte esențiale. Primul este că națiunea română s-a dezvoltat omogen pe teritoriul dintre râurile Tisa, Nistru și Dunăre, indiferent de granițele interne și încontinuu schimbătoare ale formațiunilor proto-statale. Toți locuitorii din acest spațiu aparțineau aceleiași națiuni, vorbind aceeași limbă, având aceleași tradiții și valori naționale. Singura graniță care a fost pusă tocmai pentru a schimba acest fapt a fost cea de pe Prut de la 28 iunie 1940, aplicată de sovietici și naziști. Din fericire, aceștia au eșuat, pentru că unitatea națională a fost păstrată, chiar dacă cea statală a fost temporar întreruptă. Al doilea fapt este că actualele forme de organizare politică a entităților R. Moldova și România au fost instituite imediat după autodestrămarea URSS. Prin urmare, orice referire la „vechimea” statelor chiar nu are sens și pornește de la premise greșite. Mai mult, în film este folosit un cetățean moldovean din Italia, care se laudă că e și cetățean român, dar că el tot „moldovan” rămâne, pentru că și-a luat pașaportul românesc doar din interes. Dacă asemenea exemple morale îl însoțesc pe Dodon, atunci nu ne mai rămâne nimic să comentăm.

Lingușirea nr. 2: Nu moldovenii sunt de vină pentru traiul lor greu, ci București și Washington. Teza speculează ipocrizia moldovenească și incapacitatea moldovenească de a recunoaște când greșește. Se invocă niște „dușmani externi”, care, ar fi de vină pentru sărăcia în care ne ducem veacul. Dodon nu spune, însă, nimic despre milioanele de euro și dolari folosiți la drumuri, dezvoltarea afacerilor, reparația grădinițelor, dobândirea tehnologiilor, achiziționarea autobuzelor/microbuzelor/auto-specialelor, instruirea profesioniștilor și așa mai departe. Moldovenilor nu le rămâne decât să se bucure și să valorifice sprijinul. În schimb, apare Dodon și ne spune că viața e grea din cauza Bucureștiului și a Washingtonului, nicidecum a Kremlinului care ne ocupă militar teritoriul, ne impune embargouri și ne trimit tinerii acasă de la muncă în sicrie.

Lingușirea nr. 3: Avem o mulțime de oameni de cultură care se pierd în anonimat din cauza ignoranței conducerii republicii. Cu alte cuvinte, „poporul moldovenesc” naște genii care ne duc faima în toată lumea, iar noi nu-i apreciem. Mai mult, aceștia pleacă pentru că liderii statului nu se ocupă de ei și nu le oferă condiții să se manifeste. Este o gogomănie care, în mod normal, n-ar trebui să țină. Dar orgoliul unora dintre noi este prea umflat pentru a realiza cum funcționează showbizul, respectiv că artiștii pleacă din rațiuni personale, din ambiție artistică și nu numai. În plus, e treaba lor, iar într-o lume a globalizării este firesc să se întâmple așa, fără văicăreli și lamentări. Mai mult, Dodon îl evită pe compozitorul Eugen Doga, care i-a demonstrat dodonului într-o conferință de presă recentă cât de minuscul este acesta. Acum, Doga nu mai există pentru Dodon, pentru că acesta, pe lângă identitatea sa regională de moldovean, își declară și identitatea etnică de român. Iar ca mârlănia să fie dusă la extrem, Dodon exploatează imaginea artiștilor Valentina Naforniță, Dan Bălan și a formației „Zdob și Zdub”, care promovează în mod asumat identitatea națională românească și limba română. Abia aștept ca Dodon să și-o ia de la ei precum și-a luat-o de la compozitorul Eugen Doga.

Pe lângă toate acestea, ar trebui ca moldovenii din străinătate, proslăviți în film, să se simtă insultați din cauza abordării dodoniste. Este de înțeles că nu există istorici moldoveni (deci români) decenți care să „argumenteze” ideile de la Kremlin, cu excepția penibilului și „legendarului” Sergiu Nazaria. Dar să introduci doi istorici (din trei) ruși, care să vorbească despre patriotismul moldovenesc, despre „nașa strana” sau „nașa istoria”, mi se pare grotesc. Este o insultă la adresa tuturor moldovenilor, fie că se consideră aceștia inclusiv români sau nu. Sper ca publicul să sesizeze aceste discordanțe și să le condamne în mod ferm.

Acțiunile lui Dodon sunt simple potlogării politice de schimonosire și profanare a identității noastre românești. Importanța sa ca personaj public sau politic este minusculă. Problema reală este că atunci când Dodon nu va mai fi, alte personaje la fel de obscure vor putea să promoveze aceleași mesaje de natură să ne demotiveze, să ne înjosească și să ne tulbure viziunile. Dar orice mesaj încolțește doar dacă are și un teren propice încolțirii. Acum, ca niciodată, când se joacă soarta republicii mereu oscilând între UE și Kremlin, între civilizație și degradare, suntem obligați să ne informăm, să analizăm și să argumentăm. Aceste lucruri trebuie spuse sus și tare. Din acest punct de vedere, ziarul TIMPUL, care împlinește 13 ani de la fondare, rămâne o sursă importantă de informare. Îi doresc să rămână la fel în continuare, demascând impostura, minciuna și propaganda sovietoidă.