Actualitate

Un val de aer din Sahara lovește Europa. Cod roșu de caniculă

Mai multe orașe din Europa ar putea să înregistreze zilele viitoare cele mai ridicate temperaturi din istorie. De vină este un nou val de caniculă, ce afectează zilele acestea Europa Occidentală şi va aduce căldură insuportabilă, risc de incendii de vegetaţie şi va pune în pericol vieţile bătrânilor şi copiilor.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în conformitate cu datele transmise de Ministerul Sănătăţii, în perioada 23-25 iulie, mai multe regiuni italiene se confruntă cu un nou val de caniculă, în mai multe oraşe ale ţării.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de MAE, autorităţile locale au emis cod roşu pentru caniculă, valabil în ziua de 24 iulie, pentru oraşele: Brescia (Lombardia), Bolzano (Trentino Alto-Adige), Florenţa (Toscana), Perugia (Umbria) şi Torino (Piemonte).
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *