Unui medic rus iradiat de victimele de la Severodvinsk i s-a spus că e de la… ”crabii de Fukusima”

Sursa insistă că medicul „a respirat cesiu radioactiv” în timp ce îi ajuta pe răniții de la Severodvinsk. Personalul medical nu a fost avertizat ca victimele erau iradiate si în consecinta nu a fost folosit echipament de protecție (masti și îmbrăcăminte specială). Sursa a spus că medicii au fost păcăliți, li s-a spus că pacienții aduși la spital nu sunt periculosi.
Deja în timpul operației, la spital au ajuns aparatele Geiger si medicii pur si simplu au fugit din sala de operatie. Apoi, militarii cu detectoarele de radiatii au recunoscut că nivelul radiațiilor beta depaseste cu mult nivelul admis. Sursa a menționat că, în acea zi, în camera de urgență a spitalului unde au fost aduse victimele exploziei se aflau și alți pacienți – inclusiv copii și femei însărcinate.
A doua zi, militarii au decontaminat sălile de operație și camera de urgență, au cosit iarba în spital și au demontat și toate obiectele radioactive, inclusiv cada din camera de urgență, unde au fost spălate victimele.
Pe 12 august, la spital au ajuns reprezentanții Ministerului Sănătății, care nu au negat că medicii au fost expusi la radiații și au declarat că acestora li se vor plăti ore suplimentare pentru asta – aproximativ 100 de ruble pe oră. Medicii militari, care au ajuns ulterior la spital, au refuzat să intre în secțiile unde au fost internate victimele.
Medicul Spitalului Regional Arhanghelsk a declarat pentru Meduza că militarii au confiscat toată documentația de inregistrare a pacientilor iradiați.
Explozia de pe platforma marina de incercari a armatei ruse din regiunea Arhanghelsk a avut loc pe 8 august. Cel puțin cinci angajați Rosatom au fost uciși. Ministerul Apărării nu a dezvăluit detaliile testelor. La rândul său, Rosatom insistă asupra faptului că accidentul a avut loc în timpul testarii lansatorului unei rachete. Roshydromet a anuntat că, în ziua exploziei, nivelul de radiații din Severodvinsk a crescut de 16 ori, dar că s-ar fi normalizat pana la sfarsitul zilei.