Bine, recunosc că vila lui Dodon și afacerile familiei Voronin mă fac să recunosc și eu ceea ce susțin ei: nu sunt comuniștii și socialiștii de altădată. Nu cei cărora li se distribuiau locuințe al căror număr de camere era direct proporțional cu cel al numărului de copii. Nu cei care nu aveau voie să posede două autoturisme.
Nu spun că politicienii s-au îmbogățit pe seama oamenilor. N-are rost să spun ceva ce e evident.
Ați văzut zilele trecute protestul unor amărâți de pensionari cărora li s-a furat fabrica în care își depozitau vinul? Dar locuitorii din Buiucani care au ieșit să pună pe fugă o echipă cu autorizație ce s-a apucat să le taie copacii din parc? Și unii, și alții au gonit echipele de muncă venite cu acte în regulă, aprobate și ștampilate. Însă moldovenii nu mai cred în ștampile. Din contra, cum văd o ștampilă, cum se gândesc că au fost furați.
Oamenii au înțeles după două decenii de independență că dacă vrei să protejezi un bun comun al statului, trebuie să te duci personal acolo, să-l păzeşti cu bâta în mână. Fiindcă se fură. Se fură pe rupte. Şi nu fură beduinii, ci fură statul.
De la Aeroport la doi copaci în Buiucani, cei care ne conduc împart şi – cum se spune – îşi fac parte. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Moldova, la cum dispar bunurile statului în buzunarele „statului”, vom ajunge să credem că până la finalul lui 2014 politicienii ne vor pândi la colţuri cu parul, să ne dea în cap şi să ne fure papucii şi telefonul mobil.
Dăm Banca de Economii, dar dăm şi cinci copaci din Buiucani. Luăm o cooperativă din mâna unor pensionari, dar luăm şi Aeroportul ca să îl dăm mai departe. Cresc vilele hidoase ale politicienilor, însă pensiile nu mai cresc.
Cei patru-cinci politicieni de cuvânt nu se mai zăresc. Sunt pe undeva, dar nu îi mai aude nimeni. Nu au nicio putere.
Însă, ca în fiecare an, aceiaşi politicieni de care ne-am săturat plătesc reclame să ne felicite. Să ne spună cât ne iubesc şi cât de ai noştri sunt. Păi, dacă sunt ai noştri, atunci să îşi verse conturile în vistieriile statului. Să facă ceva pentru noi.
Am uneori senzaţia că vom trăi un scenariu ca în Orwell şi că peste cinci decenii, când nu vom mai avea dinţi să ne roadem salamul sintetic de Crăciun, la televizor vor apărea Dodon, Lupu şi Filat să ne felicite cu noul an.
Până atunci ne vor lua şi grădinile, iar Gara Centrală va fi concesionată la Est de iad, iar ei vor spune fără să obosească: al vostru… Moş Crăciun, cu sacul plin din curtea voastră.
Moni Stănilă
