În urmă cu un an, la 27 octombrie 2014, în cadrul unei conferințe de presă, R. Usatîi a prezentat niște legitimații care ar fi demonstrat că acesta a fost totuși consilierul lui Filat din 04.07.2010.
La 16 martie 2012, Dodon declara în fața deputaților din Parlament că de socialiști depinde dacă vor avea loc alegeri anticipate sau va continua criza politică. „Nu avem o soluţie ca să-i împăcăm pe toţi. La decizia de astăzi am ajuns foarte greu. Candidatul AIE, Nicolae Timofti, corespunde cerinţelor noastre. Am clarificat şi cu unele declaraţii recente de-ale preşedintelui. Garantul Constituţiei este preşedintele”, spunea atunci Dodon.
Astăzi și unul și celălalt încearcă să ne convingă că ei reprezintă o alternativă a actualei guvernări. Este extrem de neclar cum poate avea societatea încredere în cele spuse de Usatîi, dacă în doar 2 ani acesta a reușit să demonstreze că minte în legătură cu trecutul său și relația sa cu liderul PLDM, Vlad Filat. La fel de dubios este și Dodon, despre care unii ex-membri ai PCRM afirmă că ar fi luat mai multe milioane de dolari pentru a-l vota pe Timofti. Același Timofti care acum este „rugat” să-și dea demisia.
Cum poate un Dodon, care a fost viceministru al Economiei pe vremea PCRM, despre care TIMPUL a scris că ar fi facilitat furtul sanatoriului Moldova din Odesa estimat la 1 miliard de dolari, să vorbească despre oligarhie? Cum poate ex-consilierul lui Vlad Filat, Renato Usatîi, care discuta prietenos pe Skype cu Gherman Gorbunţov, acuzat de foștii parteneri de afaceri de furtul a miliarde de euro, să vorbească despre oligarhie și adevăr?
Cum poate un fost consilier al lui Filat (deși inițial, într-un mod rușinos pentru acesta, a negat asta) să vorbească despre schimbarea puterii? Dacă ar fi rămas în relații amicale cu Filat, iar schemele dorite de el ar fi fost implementate, mai dormea azi în cort în fața Parlamentului? Dacă Dodon nu ar fi fost tolerat de Alianță datorită votului pro-Timofti, și ar fi fost tratat ca un inamic politic de toate componentele AIE, acesta n-ar fi ajuns acum să pretindă că există un lider al opoziției.
Cum au ajuns ei importanți?
În primul rând, PLDM, PDM și PL nu trebuiau să accepte compromisuri și să voteze alături de omul Moscovei, Igor Dodon, un președinte al țării. Deși atunci acest vot părea o „victorie”, s-a dovedit că, în ciuda unor declarații mai pozitive ale lui Timofti, acesta este un președinte carton, care nu are nici curajul și nici mandatul să spună ce gândește, în calitatea sa de garant al Constituției. Fără un președinte capabil să-și facă treaba, întregul sistem politic de vârf este dezechilibrat și funcționează anapoda denaturând separarea puterilor în stat.
Dacă Filat n-ar fi acceptat în anul 2010 să-l facă pe Usatîi consilier special, n-ar fi ajuns în situația să urmărească cum întreaga lume vede tone de mizerii vărsate în fața propriului partid.
Tentația puterii de a-și apropia toate forțele moderate ale opoziției, dublate de o guvernare cleptomană și tupeistă, a creat o oportunitate pentru forțele mai extremiste să capete aderenți. Doar așa se explică „succesul” celor de la DA (în mare parte au mesaje apropiate de marxiști, insistând pe lupta de clasă între cei săraci și cei de la putere) sau a șovinilor xenofobi din PSRM.
De ce este imitat Partidul Comunist?
Un partid care nu este condus democratic, nu poate, fiind la putere, să emane democrație în instituțiile pe care ajunge să le conducă. În realitate, toate partidele care au guvernat în toți anii de după independență, au fost imitații ale Partidului Comunist, care se poziționează deasupra statului sau chiar în afara lui. Există interesele șefului de partid, iar în rest nu prea contează altceva. O alianță amorală, nu poate, fiind la putere, să ofere soluții pentru depășirea multiplelor crize cu care se confruntă astăzi R. Moldova.
Alternativa?
Alternativa este una pe cât de simplă, pe atât de greu de realizat. Partidele care guvernează țara de 6 ani, trebuie să convoace de urgență congrese extraordinare și să aleagă o altă conducere. Dacă ei nu vor accepta benevol să renunțe la funcțiile de vârf din partid, oferind șansa unor oameni noi, nealterați, necompromiși să încerce să conducă această corabie în afara furtunii, să nu fie mirați dacă mesajele împotriva lor vor deveni tot mai vehemente și mai violente.
Anti-BUN?
O altă cale ar fi ca puterea să accepte discuții cu toate segmentele societății, nu doar cu alea care crede că are interes pe moment să fie băgate în seamă. Este descalificant pentru Streleț, Candu și Timofti că au acceptat la „circul” de ieri ascultându-i pe Andrievski și Mihăeș sau Morari (care nu face diferență între politic și partinic), dar n-au vrut să accepte pe nimeni din Blocul Unității Naționale, o coaliție formată din peste 20 de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care pledează pentru ReUnirea pașnică a Republicii Moldova cu România. Dacă au avut impresia că pot bruia mesajul proromânesc, au fost probabil „surprinși” când primarul orașului Cimișlia, Gheorghe Răileanu (PLDM), a declarat: „Cea mai rapidă formă de integrare europeană a Republicii Moldova este Unirea cu România”. Ar trebui să înțeleagă odată și odată că orice discuții despre integrarea europeană, cu ignorarea celui mai european segment al RM-românii, este o glumă proastă. Integrarea europeană veritabilă este un proces care evident nu convine liderilor de partid.
Prin minciună spre un viitor mai luminos
Nu pot fi negate unele reușite, precum regimul liberalizat de vize sau începutul obținerii independenței energetice, dar în acest ritm „alert” și peste 20 de ani vom discuta despre integrare în UE. Constatăm că acțiunile puterii seamănă cu un circ de prost gust în tentativa disperată de a-și camufla propriile eșecuri prin șantajarea societății cu „riscul de schimbare a vectorului”. Dacă Integrarea Europeană ar fi un proces care ar avea loc de facto în RM, nu ar exista niciun protestatar în piață, pentru că n-ar avea motive.
P.S.: Articolul a fost trimis spre publicare până la decizia Parlamentului de a ridica imunitatea lui Vlad Filat și reținerea sa preventivă de către CNA.
