Valentina Litvinov, director al BNC Interpol: „Destinul ne arată calea spre împlinire”

Atunci când o cunoşti însă, îţi dai seama că aceste adjective i se potrivesc într-un context aparte, specific personalităţii sale. Da, este o femeie puternică, dar nu pentru că ştie să dea ordine, ci pentru că îşi urmează destinul şi conduce cu succes o organizaţie internaţională de cooperare a forţelor de poliţie deja de nouă ani.

Da, este dură atunci când nu-şi permite să renunţe sau să păşească pe o cale greşită, dictată de cineva. Şi da, este capabilă să subordoneze bărbaţii, dar nu prin porunci, ci prin capacitatea de a asculta şi a conlucra. Este vorba despre colonelul de poliţie Valentina Litvinov, director al Biroului Naţional Central Interpol din R. Moldova (BNC Interpol).

Cu o predilecţie înnăscută pentru pictură, design şi istorie, a absolvit totuşi Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Pedagogice „Alecu Russo” din Bălţi. Nu s-a regăsit însă printre băncile unor discipoli setoşi de la langue français şi în 1990 s-a angajat în organele Afacerilor Interne. Din ianuarie 1995, Valentina Litvinov a activat în calitate de inspector al BNC Interpol, iar în august 2003 a fost numită în funcţia de şef al Biroului. A absolvit şi Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele R. Moldova, iar în 2009, la cea de-a 38-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (OIPC) INTERPOL, a fost aleasă membru al Comitetului European al OIPC INTERPOL, pentru o perioadă de patru ani. Şirul meritelor sale nu se sfârşeşte aici. Dar, să le luăm pe rând…

– Aţi absolvit o facultate pedagogică. Ce v-a determinat să alegeţi, până la urmă, o carieră de poliţist?
– Nu am un răspuns la această întrebare. În anul 1983 am absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi. Am ales să plec în capitala de nord a ţării pentru că am vrut să fiu sigură că voi fi înmatriculată: la Chişinău erau şapte candidaţi pentru un singur loc de studii, pe când la Bălţi trebuia să „lupt” doar cu trei persoane. De fapt, am avut şi alte variante: absolvisem şcoala de pictură şi-mi doream să devin pictor sau designer. Trebuia însă să susţin examene şi la matematică, obiect la care obţinusem o notă mică. Am ales limba franceză pentru că, din clasa I, am învăţat-o de la Valentina Pşenicinicova, profesoara care mi-a insuflat această dragoste de limbi străine şi, în special, de Franţa şi care, împreună cu alţi profesori ca Efim Sârghi, Mircea Ioniţă, Nina Crivceanscaia, mi-au marcat personalitatea.

Până în 1990 am activat ca redactor la Academia de Ştiinţe a RM, apoi în calitate de colaborator ştiinţific la muzeu. În acea perioadă, oamenii au început să călătorească mult, iar documentele pentru vizite se perfectau în limba franceză. Astfel, pentru că ştiam la perfecţie această limbă, m-am angajat la Biroul de eliberare a paşapoartelor şi vizelor, care pe atunci făcea parte din cadrul Ministerului de Interne. Apoi, când R. Moldova a aderat la Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale, s-a format Biroul Naţional Central Interpol şi mi s-a propus să activez ca inspector în această structură. Iniţial, m-am speriat. Am rugat să-mi dea o perioadă de răgaz, dar când am venit a doua zi ordinul de numire în funcţie era semnat deja. Până la urmă, cred că-mi era destinat să devin poliţist. Tatăl meu a vrut să fie ofiţer de poliţie, dar bunelul nu i-a permis.

– Ce eforturi presupune munca dumneavoastră, considerată a fi una destinată bărbaţilor?
– O femeie în poliţie… Acum, atitudinea faţă de acest fapt este mai loială, cândva o femeie-şef era întâlnită rar. Pe-atunci, îmi era frică de toţi colegii bărbaţi din jurul meu. În acelaşi timp, voiam să fac faţă provocării. Eram corectă, aveam o responsabilitate mare şi multă răbdare. Mai trebuia şi să vin la ora şapte la muncă şi să plec seara târziu, în condiţiile în care acasă eram aşteptată de fetiţa mea. Activitatea mea cotidiană presupune onestitate, responsabilitate, raţionament, dedicaţie şi corectitudine.

– Cum v-au primit colegii în această funcţie? Nu au încercat să construiască bariere, dat fiind faptul că sunteţi femeie?
– Nu au existat bariere între noi. Am fost întotdeauna corectă şi loială şi am purtat un dialog, nu un monolog. Întotdeauna am ascultat părerea altora şi am consultat colegii. Unii m-au primit cu mari rezerve, alţii mă provocau, dar am rezistat… Am câştigat respectul lor prin experienţa profesională pe care o aveam şi prin verticalitate. Când ştiam că am dreptate, veneam cu argumente. Nu sunt carieristă, dar îmi place ceea ce fac.

– Caracterul dumneavoastră a devenit mai dur?
– Am învăţat a spune „Nu” şi am devenit mai puţin emotivă. Sunt mai raţională, iar funcţia mi-a reformat caracterul şi personalitatea pe parcursul anilor de activitate.

– Ce faceţi atunci când nu conduceţi Biroul Interpol?
– Petrec timpul cu părinţii mei. Cred că le-am acordat puţin timp şi profit de fiecare clipă liberă ca să fiu alături de ei. Acum doi ani, tăticul a suferit un atac cerebral. Chiar dacă mă aflu foarte mult timp la serviciu, m-am mutat la ei, încercând să-i ajut ori de câte ori au nevoie.

– Ce pasiuni aveţi?
– Îmi place să călătoresc, chiar dacă acum nu-mi permit pentru că, precum am menţionat mai sus, nu vreau să mă despart pentru mult timp de părinţii mei. Îmi place să mă odihnesc în sânul naturii, s-o pictez, să citesc. Îmi plac lecturile despre psihologie, ezoterică şi istorie. Am aflat de pasiunea mea pentru istorie atunci când am început să caut informaţie despre bunelul meu care a murit în cel de-al Doilea Război Mondial, cu o lună înainte de sfârşitul bătăliilor. Am reuşit să aflu doar că a decedat lângă o cale ferată, situată acum în Polonia, dar nu găsesc niciun act despre locul unde este înmormântat. În clipele când este lucid, tăticul îmi mai povesteşte câte ceva. Îmi pare rău că nu i-am întrebat despre strămoşi atunci când erau mai tineri.

– Fiica dumneavoastră v-a urmat calea?
– Da. Nu am vrut s-o facă. După ce a absolvit facultatea, a efectuat un stagiu de practică la Secretariatul General al INTERPOL. După trei luni, i s-a propus un contract de trei ani. L-a refuzat pentru că a vrut să vină acasă. Şi-a dorit să fie şi medic, dar deprinderea acestei profesii durează prea mult timp. A avut ocazia să-l trateze pe bunicul său, având grijă de el în fiecare zi timp de jumătate de an. Medicii se mirau cu cât devotament s-a dedicat bunelului…

– Suntem în plin proces de reformare a Ministerului de Interne. Cum credeţi, care este cea mai importantă reformă care trebuie implementată?
– În orice structură sau domeniu trebuie să activeze persoane culte, educate şi inteligente. Astfel, reforma trebuie să înceapă din instituţiile preşcolare şi şcolare, inclusiv din familie. Pot să menţionez aici exemplul propriu: tăticul meu nu are studii superioare, dar este o persoană inteligentă care m-a învăţat tot ce ştiu. Înţelepciunea lui se trage din genele pe care le are şi educaţia pe care a primit-o acasă. Foarte mulţi părinţi din R. Moldova sunt plecaţi peste hotare. Deci, ca să avem o reformă efectivă a poliţiei şi justiţiei, dar şi a altor domenii, este necesar să educăm generaţiile tinere. Desigur, contează şi partea economică. Nu doar judecătorii au nevoie de salarii mari pentru a-şi îndeplini corect munca. O persoană născută în Europa, care a studiat mai mult de 15 ani procesele politice, economice şi sociale care au loc în R. Moldova, mi-a spus că noi suntem un popor deştept şi nu trebuie să vină alţii să ne înveţe cum să ne coordonăm activităţile. „Spuneţi-le celor ce vin să vă instruiască că nu aveţi surse financiare, dar inteligenţa nu vă lipseşte”, spunea ea. Deci, reformarea sistemului poliţienesc nu constă numai în lupta cu corupţia. E necesar să acordăm atenţie şi altor priorităţi care sunt, într-un fel sau altul, subordonate acestei reforme.

– Vă mulţumim pentru interviu.
– Vă doresc numai bine şi un viitor luminos şi decent.