Politică

Valeriu Munteanu: Electrificarea prin demagogie a căilor ferate din R. Moldova

Aflat la Chișinău, la sfârșitul săptămânii trecute, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat printre altele că, citez: „Pentru modernizarea căii ferate există multă deschidere din partea Uniunii Europene și potențial mare de finanțare, întrucât este considerat unul dintre mijloacele de transport cel mai puțin poluant, dar, în același timp, Republica Moldova trebuie să se gândească la electrificare, aici calea ferată nu este electrificată, deci, acest aspect trebuie să facă parte din proiect”.

Imediat, s-au făcut 300 de știri (și emisiuni) diferite pe acest subiect sonor. Unele știri au ajuns chiar și la București, iar logica acestora este simplă și triumfalistă – UE va finanța electrificarea căilor ferate din Republica Moldova. Puternic!?

Adina Vălean a zburat la Bruxelles cu primul avion, Natalia Gavriliță a intrat în rutina năvalnică a altor responsabilități de stat, dar moldovenii au început, subit, să doarmă mai liniștit, pentru că urmează să aibă cale ferată electrificată. Dar. Există și dar?

De ce să faci bișniță cu speranțe? Republica Moldova trebuie susținută de UE, dar nu cu propagandă și iluzii!

Nu există nici un program operațional al UE pentru statele parteneriatului vecinătății estice (din care face parte și Republica Moldova) pe domeniul feroviar. Aceste programe nu există și nu se vor face cu dedicație pentru Chișinău, chiar dacă le suntem dragi, pentru că sunt foarte costisitoare și pentru că în UE există încă o necesitate extrem de mare la acest capitol.

Spre exemplu, în România, țară membră UE, de la Revoluție în coace, în ultimii 32 de ani, nu a fost electrificat nici un km. de cale ferată. Nici unul. Și nu a fost construit nici un km. nou de calea ferată electrificată. Nici unul.

Abia în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost inclusă electrificarea căii ferate Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihorului (granița cu Ungaria) și calea ferată Constanța – Mangalia. Sperăm ca aceste proiecte să prindă viață.

Scopul electrificării căii ferate este creșterea capacității de transport, să circule trenuri mai lungi și mai grele, dar nicăieri în Europa nu a fost electrificată nici o cale ferată simplă (precum sunt toate în Republica Moldova), ci numai cele duble, din rațiuni pur economice. Astfel, până la electrificare, noi ar trebui să construim căi ferate duble.

Construcția unui km. de cale ferată (dublă și electrificată) costă între 5 și 25 milioane de Euro, în funcție de relief (loc drept, cotitură, pantă, pod, tunel, etc), astfel investițiile pentru astfel de lucrări în Republica Moldova sunt din zodia Cosmosului. Mai mult decât atât, Republica Moldova, ca stat și CFM ca întreprindere nu au bani pentru studii de prefezabilitate și studii de fezabilitate, nu au bani pentru proiectare și nu au bani pentru cofinanțare. Cine ar fi eligibil pentru astfel de proiecte, CFM, care este falită? Haideți să fim serioși…

Eu înțeleg că este frig afară și în multe case ale basarabenilor noștri, știu că gazele naturale s-au scumpit extrem de mult și există actualmente o sumă mare de probleme în societate și pe fonul acestora, guvernarea are nevoie de știri frumoase și dătătoare de speranțe, pentru a ridica moralul oamenilor, dar inocularea conștientă și deliberată în mentalul colectiv a unor speranțe, care e limpede că sunt deșarte, este contraproductivă.

Demantelarea ineluctabilă a iluziilor himerice proiectate acum, în mai multe domenii, va duce la dezamăgiri profunde și la scrijelirea unor brazde adânci pe corpul social, politic și electoral din Republica Moldova.

Doamnelor și doamnelor, învățați din greșelile cât casa ale vecinului nostru Volodymyr Zelensky. Nu este nevoie să mergeți chiar prin aceeași apă, rezultatul va fi la fel de ud.

Valeriu Munteanu (AUR), ex-deputat în Parlamentul R. Moldova
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *