Artă

Vasile Dohotaru se vrea un Bregović în pictură

După absolvirea şcolii locale, a studiat la cea de pictură din Orhei, iar în 1980 a absolvit Facultatea de Grafică şi Pictură a Universităţii „C. D. Uşinski” din Odesa, Ucraina.

În 1990 devine membru al UAP din Moldova, în 1996 – al UAP din România, iar din 1997 – al AIAP UNESCO. În 1990 i-a fost conferit titlul de Maestru în Arte, în 2000 devine laureat al Premiului „Mihai Eminescu”, iar în 2011 ia Premiul de grafică al Uniunii Artiştilor Plastici.
Prima expoziţie personală a avut-o în 1981, la Odesa, după care au urmat altele în diferite oraşe din România, Rusia, Germania. Din 1988 participă la diverse expoziţii de grup, inclusiv Saloanele Moldovei şi Autumnala…

Vasile Dohotaru întotdeauna îi mulţumeşte lui Dumnezeu că s-a născut în locuri istorice, al căror ecou, îmbinat cu armonia naturii, i-au plăsmuit un spirit artistic deosebit, dar şi combatant. La Curchi, în jurul mănăstirii, domină o atmosferă aristocrată, iar în apropiere – o rezervaţie de codri extraordinară. Peisajele ademeneau aici chiar şi pictori din străinătate. Pe acolo trece Drumul nemţilor, rămâi frapat de Valea Culei, alături e Mana lui Paul Goma, iar pe cale scurtă ajungi la Muzeul „Donici”, amintindu-ţi că la Ghetlova a copilărit Veronica Garştea.

Un alt noroc al lui a fost ca, după Şcoala de pictură din Orhei, să fie admis la Universitatea „C. D. Uşinski” din Odesa – port internaţional, cu spirit de libertate chiar şi în timpul sovietic. Exista acolo o filieră prin care erau aduse expoziţii ale unor cunoscuţi pictori străini. A rămas marcat de cele ale lui Corneliu Baba şi Sabin Bălaşa, dar şi de cea a lui Henry Mour, mare sculptor englez, venit cu desene în peniţă.
În anii studenţiei, colegi de la Institutul Militar al Inginerilor de Flotă Maritimă îl luau la Ciucotka, lângă strâmtoarea Bering, unde făcea picturi pentru sălile sportive ale piloţilor de elicoptere. Decola în zori din Ciucotka şi ateriza în Moscova în aceeaşi zi, tot când soarele răsărea. Se întorcea cu bani care-i ajungeau pentru tot anul, căci părinţii săi creşteau acasă alţi cinci copii.

După absolvirea institutului, prietenii i-au zis să rămână la Odesa şi chiar l-au angajat ca pictor la o casă de odihnă, pe malul mării, unde au fost pe timpuri Puşkin, Lermontov, Eminescu… Acolo a prezentat prima sa expoziţie cu 60 de tablouri în acuarelă.

Peste un an, un profesor cu care venise acasă, rămas copleşit de picturile lui Mihail Grecu şi Igor Vieru, i-a zis: „Vasile, lasă Odesa asta, întoarce-te şi te consacră la baştina ta!”.

S-a întors ca profesor la Şcoala de pictură din Orhei. În curând, a realizat un ciclu de picturi, intitulat „Codrii”, cu care a fost primit în Uniunea Artiştilor Plastici. Între timp, susţinut de maestrul Boris Poleakov, face naveta la Riga, unde studiază tehnica modernă a acuarelei. Apoi va lucra intens, participând la expoziţii. Şapte ani a studiat în atelierele marilor pictori din Bucureşti, îndepărtându-se astfel de şcoala asiatică şi apropiindu-se de cea balcanică. Ultimul său succes a fost vara trecută, când a avut o expoziţie de portrete la Truskoveţ, Ucraina, într-un muzeu deosebit – o capodoperă din lemn, unde a expus în hol 80 de tablouri. „La Truskoveţ, îmi spune pictorul, sunt aşteptat tot timpul. Acum practic mult pastelul, căci este foarte mobil – o tehnică compactă, integră. Lucrez la compoziţia „Balet”. Cum Goran Bregović a găsit ceva original în muzică, asta caut şi eu în pictură. Cred că la primăvară vă voi face nişte surprize…”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *