Viața de câine: Pacienții de lux ai clinicilor veterinare
Pe lângă faptul că acasă au propria cameră sau chiar propriul bucătar, animalele mai merg și la frizer sau poartă haine făcute la comandă. Ca urmare a acestor tendințe, reporterii TIMPUL au mers într-o clinică veterinară și au văzut ce clienți le pășesc pragul.
O droaie de câini din fața unui bloc de pe strada Nicolae Costin, din capitală, mi-a confirmat că am ajuns la clinica veterinară pe care o căutam. Imaginile cu animale, chiar de la intrare, parcă te anunță că urmează să intri într-o altă lume, unde funcționează cu totul alte reguli.
Cu patrupezii în brațe sau în coș, pe coridor, câțiva oameni își așteptau rândul. Frica se observa atât pe mutrele păroase ale animalelor, cât și pe fețele stăpânilor. În interior tensiunea era și mai mare. Acolo deja veterinarul începuse consultările, tot el proprietarul clinicii, Nicolai Ciavdar. „Intră și vezi ce pacienți ascultători avem noi”, cu aceste cuvinte m-a întâmpinat specialistul, vorbind despre animale.
Iosik – o adevărată jucărie vie
„Această clinica acordă, în general, ajutor medical doar câinilor și pisicilor. În cazuri excepționale putem lecui și animale mai exotice”, susține medicul în timp ce consultă un cățel micuț pe nume Iosik.
Igor și-a adus cățelul Iosik la clinică pentru un control obișnuit. Veterinarul Nicolai Ciavdar l-a asigurat că patrupedul se dezvoltă normal
Patrupedul care a fost adus la medic de stăpânul său Igor, este negru, creț și pare nițel dezorientat pe masă. După ce veterinarul i-a asigurat că totul este bine, Igor și-a luat „boțul” în brațe și a început să-l mângâie, la fel cum îți mângâie părinții bebelușul. Stăpânul ne spune că Iosik este de rasă Griffon Belgian și a fost adus din Kiev. „Acum el are doar 8 luni, de aceea venim la medic să ne asigurăm că se dezvoltă normal. La fel ca omul, se teme și el de spital, dar este o procedură necesară. Chiar și la vârsta asta fragedă, micuțul nostru este deja foarte matur și prietenos – o adevărată jucărie vie”, povestește stăpânul zâmbind. Igor este sigur că Griffon-ul Belgian este câinele perfect dacă ai un copil în casă.
Între consultații Nicolai Ciavdar ne-a mărturisit că de tânăr și-a dorit să practice această meserie, chiar dacă profesia de veterinar se asocia atunci cu omul care mergea prin sat și castra purceii. „Un profesor se amuza și-mi spunea că toată viața mă voi ține de coada vacii. Acum însă, munca îmi aduce în primul rând plăcere, iar odată cu asta și alte beneficii”, susține specialistul în timp ce în salon a întrat un alt pacient.
Bașar – cățelul stilat, cu bucătărie, baie și pat propriu
Acesta era un alt cățel micuț de rasă Yorkshire Terrier, pe nume Bașar, care a fost adus de stăpânul său Aurelian pentru o vaccinație obligatorie în fiecare an. Îmbrăcat în palton și cu o coafură modernă, Bașar se ținea scai de pieptul stăpânului. „Dimineață parcă simțea unde o să venim, era cam nervos”, ne zice Aurelian. Procedura a durat cam 30 de secunde, iar cățelul stilat s-a speriat un pic și chiar a început să scheaune.
Aurelian împreună cu Bașar, câinele de rasă Yorkshire Terrier
După vaccinare Aurelian ne-a povestit istoria animalului său de companie. „L-am primit în dar de la niște rude acum șase ani. Atunci am fost nevoit să devin „tată” la așa un pițigoi mititel. La început a fost greu, Bașar este atât de mic și mă temeam să nu mă așez pe el din întâmplare. Deoarece este o rasă specifică, periodic mergem la frizer, iar în fiecare dimineață îl pieptăn și îi aranjez părul. Cu toate că aceasta nu este o ocupație pentru bărbați, n-am de ales, trebuie să-l îngrijesc”, mai zice proprietarul amuzat.
Bașar „se laudă” cu paltonul său de iarnă, cusut la comandă
Cât despre îmbrăcămintea cățelului, Aurelian recunoaște că este nevoit să-i coase hainele la comandă pentru că în magazine nu găsește modele atât de mici. „Dacă haina nu se așază bine măcar un milimetru, el nu se mișcă din loc”, subliniază stăpânul, totodată confirmând că acasă Bașar are divan, bucătărie și baie, doar pentru el.
Se pare că acesta este un nou trend printre moldoveni. Fenomenul îl confirmă și Nicolai Ciavdar, care ne spune zâmbind: „sunt tot mai mulți oameni care își iubesc atât de mult patrupezii, încât îți dorești să fii tu însuți „animalul” lor”. El mai zice că se întâmplă să meargă la domiciliu, iar acolo să descopere că animalul are veceul său, camera sa sau chiar bucătar personal.
În timp ce ochii mei s-au făcut cât cepele, în cabinet a intrat în grabă Daria, o tânără care și-a adus pisica la control într-un rucsac. Acum câteva zile, felina a fost sterilizată.
N-a putut să vadă cum suferă felina
După ce Daria a lăsat geanta pe masă, din ea a scos capul Vasilisa, așa o cheamă pe pisica de culoare neagră, cu ochii mășcați și verzi, care părea foarte speriată. Vaccinarea a durat câteva zeci de secunde, timp în care pisica a mieunat și s-a agitat puțin, iar Daria a întors capul ca să nu vadă suferința felinei.
Procesul de vaccinare a pisicii Vasilisa. Stăpâna cu greu suportă suferința felinei
După intervenția medicului, am aflat că Vasilisa trăiește în casa Dariei mai bine de un an, unde a fost adusă din stradă. „Am decis s-o sterilizăm pentru că atunci când trebuie să nască este foarte agresivă. Ea este jucăușă, iar atunci când prinde șoareci nu-i mănâncă imediat, ci așteaptă să vedem și noi fapta eroică”, ne-a mărturisit stăpâna felinei în timp ce încerca s-o bage înapoi în rucsac.
Între timp Nicolai Ciavdar și-a amintit că a avut cazuri când veneau oameni cu pisici pentru sterilizare, dar se adeverea că acestea, de fapt, erau motani.
Gipsi și Troi sunt gata de adopție
Cât proprietarul clinicii ne-a mai spus cazuri amuzante, în salon au ajuns motănașii Gipsi (în română: țigan) și Troi. Cu ei a venit și Olga Meleca, coorganizator al mișcării „City Cats” din Chișinău, organizație care prinde pisicile fără stăpân și le sterilizează, iar motanilor le acordă ajutor. Spre exemplu Gipsi și Troi vagabondau pe străzile capitalei, erau mici și bolnavi, plus la toate aveau și microsporie. „În această clinică ei au primit tratament de la bun început, iar acum am venit să ne asigurăm că sunt bine și că deja pot fi adoptați”, a subliniat Olga.
Olga împreună cu Gipsi și Troi
Troi își grăbește stăpâna să-l ducă acasă
Clinica veterinară, în care am fost, are un ecograf, care a fost cumpărat la mâna a doua cu 5000 de euro și un scaler, aparat procurat special pentru curățarea dinților animalelor, care a costat 5000 de lei. Totodată, dacă patrupezii au nevoie de röntgen, medicii apelează la ajutorul colegilor din alte instituții medicale.
Medicul Nicolai Ciavdar ne prezintă scalerul, aparatul pentru curățarea dinților animalelor
Oamenii se adresează cel mai des la veterinar pentru a steriliza pisicile sau cățelele. Taxa medie, pentru această procedură, este de 350 de lei pentru o pisică și de la 500 la 800 de lei pentru o cățea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!