Victoria Boţan: „Toate visele sunt în mâinile noastre, doar să nu ne fie frică să le urmăm”

În acest moment, este redactor şi prezentatoare de ştiri la un post de radio din capitală, face blogging şi fotografie, îi place să călătorească şi să cunoască oameni interesanţi. Motoul ei este: „Toate visele sunt în mâinile noastre, doar să nu ne fie frică să le urmăm”.

– Victoria, cum ai reuşit să depăşeşti barierele legate de dizabilitate, atunci când ai decis să mergi la facultate?
– La momentul de faţă, chiar nu cred că e o problemă să intri la facultate, sigur dacă nu ai o dizabilitate severă. Important este să fie dorinţă. Sigur, lucrurile nu sunt ideale şi în prezent, mai sunt stereotipuri învechite, de care oamenii se conduc, în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi, însă cred că e nevoie de timp. În ceea ce priveşte accesibilitatea, fireşte mai sunt multe de făcut. În cazul meu, cred că anume scările au fost cea mai mare problemă, fiindcă eram nevoită să mă conformez faptului că nu era ascensor la facultate (adică acesta există, dar nu funcţionează de ani de zile) şi trebuia să urc zilnic la etajul patru. Însă, cred că totuşi m-am adaptat, fiindcă am ajuns în anul în care sunt absolventă.

– Ce facultate faci?
– Jurnalism, la USM.

– De ce ţi-ai ales profesia de jurnalist?
– Fiindcă mă reprezintă. E ceea ce îmi place şi ceea ce mi-aş dori să practic în viitor.

– Ştiu că, în paralel cu studiile, lucrezi, în calitate de prezentatoare, la un post de radio. A fost dificil să te angajezi?
– Nu a fost dificil, chiar nu am întâmpinat bariere la angajare – nici fizice (noi avem două ascensoare care funcţionează non-stop), nici morale.

– Cum te descurci cu munca pe care o faci?
– Reieşind din faptul că lucrez de aproape un an la radio, cred că o fac bine. Chiar îmi place ceea ce fac, întotdeauna mi-am dorit să fac anume radio şi iată că lucrez în calitate de redactor şi prezentatoare de ştiri. Sper că în curând, după ce absolvesc facultatea, îmi voi lărgi portofoliul de funcţii la radio. Mi-aş dori să am şi o emisiune proprie.

– Cum relaţionezi cu colegii tăi de serviciu?
– Ne împăcăm bine, din start am înţeles că am ajuns într-o echipă de treabă.

– Ce atitudine au faţă de tine?
– Caldă şi primitoare, la fel ca şi a mea.

– Ce te-a ajutat să te afirmi şi să te integrezi în rândul colegilor tăi de serviciu?
– Cred că am avut noroc de momentul potrivit şi oameni potriviţi, plus o mare dorinţă de a munci şi a mă afirma în tot ceea ce fac.

– Cum crezi, din ce cauză multe persoane cu dizabilităţi ezită să se angajeze în câmpul muncii?
– Probabil ezită din cauza neîncrederii în forţele proprii, în plus, le este neconfortabil în cazul în care ajung într-un colectiv nepregătit, unde pot fi priviţi oarecum „altfel” dacă au o dizabilitate fizică. Din fericire, am avut noroc de colegi fără prejudecăţi, care au crezut în mine, m-au sprijinit şi de la care am învăţat multe în munca pe care o fac. O altă problemă ar putea surveni din partea angajatorilor, care nu vor ca în biroul lor să fie persoane cu dizabilităţi care ar putea cumva ştirbi din „imaginea colectivului”. Însă acest fenomen e doar o prejudecată, care trece destul de repede odată ce într-un colectiv ajunge o persoană cu dizabilităţi şi se afirmă acolo.

– Ce le-ai spune, în calitate de încurajare, persoanelor cu dizabilităţi care se gândesc să se angajeze?
– Să încerce iar şi iar, important este să nu se descurajeze dacă nu vor reuşi din prima. Nimeni nu poate avea din primul moment cel mai bun serviciu şi un salariu fabulos. Trebuie să fim insistenţi, să dăm dovadă de multă răbdare, tenacitate şi profesionalism în ceea ce facem şi atunci vom reuşi neapărat. Important este să credem în forţele proprii, să muncim şi cu siguranţă vom fi într-o zi observaţi. Până la urmă, nu contează dacă avem sau nu dizabilitate, din moment ce ne place munca pe care o facem şi o facem bine.

Elaborarea şi publicarea acestui articol sunt posibile graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Proiectului de Susţinere a Persoanelor cu Dizabilităţi din Republica Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod neapărat poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Ion Bulicanu