– Anul acesta am rămas fără tradiționalul „Salon de Primăvară” găzduit de Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”. Te leagă niște sentimente speciale de acest Salon, dragă Victoria Cozmolici?
Particip în fiecare an la „Salonul de Primăvară”, începând cu 2008. Este o expoziție importantă nu numai pentru mine, dar pentru toți cei care prețuiesc cultura. Salonul de Primăvară este și trebuie să fie o revenire caldă a Artei în inimile noastre, după iernile friguroase. De fapt, orice expoziție este benefică atât pentru
pictori, cât și pentru privitori.
– Cât de dificilă a fost perioada de izolare pentru tine?
Chiar în ultima zi a zborurilor regulate permise, eu revenisem din Portugalia. Mă bucur că am reușit să ajung acasă, e mai ușor să suporți carantina când ești cu familia, cu cei dragi. Nu am stat pur și simplu în așteptare. Am lucrat zi de zi în atelierul meu. Pictorii, în general, sunt obișnuiți să lucreze în liniște, retrași de lume. Plouă, ninge, e soare ori carantină, pictorul stă în fața șevaletului.
„Nud” de Victoria Cozmolici
– Care e povestea șevaletului tău?
Primul șevalet mi l-a făcut tata, pe la 14 ani, dar nu mai pictez demult pe el. Șevaletul pe care îl am în prezent mi l-a cumpărat soțul meu, Sergiu, e mai performant și mai comod. Dragostea față de pictură mi s-a transmis de la mama. Ea este inginer-constructor, și-a făcut studiile la Sankt Petersburg unde vizita des muzeele de artă. Mama, Maria, este cea care mă susține mereu în ceea ce fac. Tatăl meu Vladimir, de asemenea, m-a ajutat întotdeauna. În perioada studiilor, el îmi făcea șasiuri și îmi întindea pânzele, niciodată nu mi-a refuzat nimic. Atelierul meu este, de fapt, mansarda casei unde locuiesc, e situat în zona Circului din Chișinău. Datorită înălțimii la care se află, din fereastră se văd case vechi și, în depărtare, centrul orașului. În multe lucrări ale mele sunt prezente casele pe care le văd prin geam.
– Vorbește-mi te rog și despre copiii tăi.
În 1996, am absolvit Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău. Apoi am studiat la Facultatea de Pictură și Design a Universității Pedagogice „Ion Creangă” pe care am absolvit-o în 2001. Îndată după facultate, a apărut Felix, primul meu copil. Peste un an, am avut prima expoziție personală la Alianța Franceză din Chișinău. Peste patru ani, l-am născut pe Cezar, cel de-al doilea copil. Acum ei sunt mari. Cezar a terminat clasa a 8-a, iar Felix încheie clasa a 12-a. În perioada de izolare au făcut sport, lecții online, dar au stat mult și pe internet, pe you tube. Jocurile la calculator au fost cam în exces primăvara asta. Așteptăm să intre în vigoare mai repede măsurile de relaxare privind noul coronavirus.
– Din câte înțeleg, Coroana nu v-a panicat?
Nu. Cred că este asemănătoare cu o gripă, majoritatea oamenilor o pot depăși. E important să păstrăm distanțarea socială și să avem grijă de igiena personală și publică. Ne lipsește, bineînțeles, comunicarea vie cu oamenii, dar cu răbdare vom ieși din criza pandemică. De fapt, iubitorii de artă nu sunt total rupți de procesul artistic. Ei pot să viziteze paginile artiștilor pe Facebook, pe Instagram sau pot frecventa site-uri dedicate vânzărilor online de pictură, grafică etc.
„Flori sălbatice” de Victoria Cozmolici
– Ai postat pe pagina ta de Facebook (Victoria Cozmolici) un video în care urmărim, pas cu pas, cum se naște un tablou sub penelul tău. Filmul e scurt, iar rezultatul – fascinant. În realitate, cât a durat munca la acest tablou?
Da, filmulețul e de câteva minute, însă procesul de elaborare a tabloului a durat trei zile. Există mai multe etape în crearea unei lucrări. Viteza realizării mai depinde și de tehnică, de starea emoțională, psihologică a artistului.
– Am descoperit, în acest video, că pictezi cu mâna stângă.
Da, pictez cu stânga. Și mezinul meu Cezar e stângaci.
„Prizonieră în fotoliu” de Victoria Cozmolici
– Culoarea și compoziția sunt preocupările tale principale în pictură. Observăm unele influențe din expresionism. Mai remarcăm o predilecție pentru redarea forței, energiei naturii.
Dintre motivele mele favorite, aș evidenția florile de camp. Mă fascinează pentru că ele sunt libere și sălbatice. Le găsesc în camp, în grădina mamei și în propria imaginație. Îmi place să pictez și peisaje, le găsesc în oraș și la țară, peste tot.
– De asemenea, pictezi multe femei, publicul te-a îndrăgit pentru frumusețea acestor femei.
„Vara” de Victoria Cozmolici
E-adevărat, pictez multe femei, le pictez dintr-o pornire inexplicabilă, inconștientă. Cred că prin ele pot reda cele mai diferite stări și emoții. Da, o temă centrală în creația mea o reprezintă compozițiile cu figuri umane, mai ales cu femei. Încă din liceu îmi plăcea să schițez figuri de femei. Eram atât de pasionată, încât în fiecare zi făceam câte 25-40 de astfel de schițe. Scopul meu era să prind dintr-o singură linie figura în mișcare. Culorile și dinamica liniilor sunt esențiale în pictură
– Mi-a plăcut mult unul din noile tale tablouri în care vedem o femeie într-un fotoliu roșu.
Tabloul acesta face parte dintr-o serie de lucrări cu denumirea „Prizonieră în fotoliu”. E o temă interesantă pentru mine, deși eu, personal, uu prea stau în fotoliu. Mai mult stau în picioare, în fața șevaletului. Dar îmi place să stau în fotoliu, la o cafea bună.
– Cumpărătorii îți caută lucrările?
Sunt destui oameni care îmi solicită lucrările, am avut vânzări online și până la Covid, sper că voi avea și după. Mă bucur că picturile mele sunt apreciate peste hotare, de exemplu, în S.U.A., Marea Britanie, Germania.
„Zi ploioasă” de Victoria Cozmolici
– Ce vei face după carantină?
Ne este dor de natură, vrem la munte, la mare. Viața e viață, sperăm ca omenirea să-și revină repede după această pandemie și să ne bucurăm în continuare de frumusețea lumii.
– Îți mulțumesc mult pentru interviu!
