Actualitate

VIDEO. Avocatul Poporului anunță în ce condiții a decedat bărbatul reținut pentru trafic de droguri

În data de 23 septembrie, 2022, oamenii legii din Capitală anunțau că un bărbat în vârstă de 40 de ani, reținut pentru trafic de droguri, a decedat în izolator.

„Acesta era deținut în celulă de unul singur, după controlul de rigoare, inclusiv sub aspect medical. Gardienii au observat pe camerele de supraveghere video anumite neconformități în starea acestuia și au intrat în celulă, după care imediat au chemat asistentul medical, care a solicitat intervenția urgentă a ambulanței. Așa cum după 5 minute aceasta încă nu sosise, a fost solicitată repetat intervenția Serviciului de Urgență 112”, se arată în nota informativă de atunci a poliției, potrivit Echipa.md.

Între timp, Oficiul Avocatului Poporului a inițiat o examinare ex-officio a cazului respectiv cu titlul de caz de interes social sporit, iar astăzi au prezentat rezultatele. Așadar, s-a depistat următoarele:

  • omisiunea Statului de a asigura respectarea dreptului la viață a persoanei deținute;
  • lipsa progreselor în eliminarea problemelor sistemice în acordarea asistenței medicale în sănătatea mintală persoanei reținute;
  • deficiențe în cooperare insectorială pentru asigurarea dreptului la sănătate în izolator;
  • lipsa acreditării serviciilor medicale din cadrul izolatorului;
  • competențe și calificări profesionale insuficiente a personalului medical din izolator;
  • dotarea insuficientă a izolatorului cu echipamente pentru acordarea primului ajutor în caz de urgențe medicale;
  • calitatea nesatisfăcătoare de completare a  documentației medicale;
  • documentarea necorespunzătoare a leziunilor corporale;
  • continuarea practicii de escortare pentru audieri în afara izolatorului;
  • lipsa independenței deciziei medicale privind starea de sănătate a reținutului;
  • deficiențe organizatorice în supravegherea medicală a persoanelor cu dependență de droguri;
  • lipsa informației privind continuitatea în izolator a tratamentului unei boli cronice;
  • stigma față de persoanele consumatoare de droguri din partea autorităților;
  • corelarea problemelor sistemice cu decesul persoanei în custodia poliției;
  • mecanism ineficient privind implementarea efectivă a recomandărilor Avocatului Poporului și Consiliului pentru prevenirea torturii.

„Prevederile art. 2 CoEDO obligă Statul nu doar să se abțină de la lipsirea intenționată și ilegală de viață, dar, de asemenea, să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru a proteja viața celor aflați sub jurisdicția sa. Nu poate fi exclus ca acțiunile și omisiunile autorităților din domeniu îngrijirii sănătății, să angajeze, în anumite circumstanțe, răspunderea statului în temeiul art. 2 al CoEDO”, se mai arată în nota Avocatului Poporului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *