Actualitate

VIDEO // Băsescu: „Vom iniția un protocol de colaborare cu asociațiile unioniste”

Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale, l-a întrebat pe fostul președinte al României dacă și-ar dori organizarea unei întâlniri, în această săptămână, în capitala țării, între el și reprezentanții asociațiilor unioniste din Republica Moldova.

Traian Băsescu a acceptat propunerea lui Ion Leașcenco. Ba mai mult, acesta a venit cu ideea de semnare a unui protocol între Partidul Unității Naționale și societatea unionistă din Republica Moldova, care va viza colaborarea pentru reunificarea țării.

„Nu este un lucru deloc complicat să ne întâlnim la București. Vă aștept acolo și poate inițiem un protocol de colaborare. Și dacă apreciați ca înainte de 1 decembrie să avem un protocol semnat, noi îl vom pregăti. Va fi un protocol simplu, care să vizeze colaborarea pentru reunificarea țării, pentru drumul către Europa, fiindcă acesta trece prin București oricum; și alte câteva chestiuni care cu siguranță sunt simple și acceptabile de raporturile dintre un partid politic și un ONG”, a conchis ex-președintele României.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *