CSI / RusiaUcraina

VIDEO. Delir total. Unul dintre oficialii instalați de Kremlin în Ucraina face apel la ocuparea Finlandei și a țărilor baltice „prin forța armelor rusești”

Unul dintre oficialii instalați de Kremlin la conducerea autorităților de ocupație din Ucraina a făcut apel la ocuparea statelor baltice și a Finlandei de către Rusia pentru a-i întoarce pe „subiecții” săi acasă, relatează Kyiv Independent și Hotnews.

„Imperiul Rus, când a fost zguduit după puciul bolșevic și a urmat o altă cale de dezvoltare, a pierdut mulți dintre subiecții săi. Nu vorbesc acum despre teritorii pierdute, asta se subînțelege, înțeleg că acestea numără atât Helsinki-ul cât și Varșovia și Reval (n.r. numele istoric al capitalei estoniene Tallinn) și Liepaja (n.r. oraș din Letonia)”, a declarat Evgheni Balițki, șeful administrației instalate de ruși în teritoriile ocupate din regiunea Zaporojie.

„Iar, bineînțeles, întreaga regiune baltică este pământul nostru și oamenii noștri trăiesc acolo”, subliniază el cu privire la „subiecții” fostului Imperiu Rus condus de țari până în 1917.

„Faptul că ei au fost transformați într-o turmă îndobitocită și creaturi tremurânde – noi trebuie să corectăm asta. Și vom corecta situația cu puterea armelor rusești. Nu cred în niciun fel de diplomație în cazul de față. Poate că diplomația ar trebui să fie prezentă mereu, dar în acest caz cred că putem întoarce toate acestea (la Rusia) doar prin forța armelor rusești”, mai spune Balițki.

„Să ne aducem înapoi oamenii noștri, subiecții noștri care anterior au aparținut Imperiului Rus și astăzi aparțin Federației Ruse!”, a îndemnat el, adăugând că acest lucru trebuie făcut pentru ca „întreaga lume să nu se transforme în Sodoma și Gomora precum se întâmplă acum în Europa!”.

Balițki a făcut comentariile într-un interviu acordat RIA Novosti, una dintre agențiile de presă ale statului rus, la finele lunii trecute, însă ele au atras atenția abia zilele trecute, după ce segmentul interviului în care face referire la ocuparea Finlandei și a țărilor baltice a fost tradus și distribuit pe rețelele de socializare:

Cine este Evgheni Balițki, „guvernatorul” instalat de ruși în Zaporojie

Unul dintre motivele pentru care afirmațiile sale au trecut relativ neobservate până acum ar putea ține de faptul că el este mai puțin cunoscut inclusiv publicului rus comparativ cu ceilalți 3 lideri instalați de forțele de ocupație ruse în teritoriile ucrainene pe care le controlează: Denis Pușilin în Donețk, Leonid Pasecinik în Lugansk și Vladimir Saldo în Herson.

Balițki a fost mai puțin activ în spațiul informațional rus în contextul în care, spre deosebire de cazul celorlalți 3 lideri ai administrațiilor de ocupație instalate de Moscova în Ucraina, regiunea pe care el o conduce nu a fost vizată de atacuri pe scară largă ale forțelor ucrainene până în iunie anul acesta, când ofensiva de vară a Kievului și-a alocat majoritatea forțelor tocmai înspre Zaporojie.

Un fost deputat al consiliului regional din Zaporojie și apoi al parlamentului de la Kiev între 2012 și 2019 din partea Partidului Regiunilor, cea mai puternică formațiune politică pro-rusă din Ucraina, Balițki a fost numit de Kremlin pe 9 aprilie 2022 ca șef al administrației pe care Moscova a instalat-o în teritoriile ocupate din regiunea aflată în sudul Ucrainei.

Din această funcție Balițki a militat pentru organizarea aici a referendumului de „unire” cu Rusia și a participat la ceremonia din septembrie anul trecut în care președintele Vladimir Putin a proclamat anexarea teritoriilor ucrainene.

Rusia i-a schimbat titulatura oficială după anexare, recunoscându-l drept „guvernator” al Zaporojie.

Comentariile sale de acum vin în contextul în care tot mai mulți propagandiști, oficiali și lideri militari ruși militează deschis nu doar în favoarea refacerii Uniunii Sovietice, ci a Imperiului Rus, cunoscut și sub denumirea de Imperiul Țarist, care a precedat-o și care a încorporat mai multe teritorii.

De exemplu, în luna mai fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova, sugera ca Polonia să se întoarcă în Federația Rusă, „succesoarea” Imperiului Rus, potrivit acestuia.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *