VIDEO// Deputatul român Daniel Gheorghe: Reîntregirea României cu Republica Moldova trebuie făcută rapid, prin vot în Parlamentele de la Chișinău și București

Reîntregirea României cu Republica Moldova trebuie să devină un obiectiv atât pentru București, cât și pentru Chișinău, iar acest proces ar trebui realizat rapid, prin vot în Parlamentele celor două state. Declarația a fost făcută de deputatul român Daniel Gheorghe, în cadrul dezbaterii publice „Unirea pragmatică – între trecut și viitor”, organizată la Chișinău cu ocazia împlinirii a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Deputatul român a subliniat că ideea reîntregirii nu trebuie evitată și trebuie discutată deschis la nivel politic, inclusiv în parlamentele celor două state.
„Este o bucurie pentru mine să fiu astăzi aici la Chișinău și pot să vă spun că, în actualul context, cred că nimic nu este mai important decât să avem curajul de a privi spre reîntregire, spre revenirea Basarabiei la patria mamă, România. Este o bucurie să fim aici chiar în clădirea unde, la 27 martie 1918, românii basarabeni au ales să revină la țara mamă, la România. Eram cu toții într-o situație mult mai dificilă decât cea de astăzi”, a declarat Daniel Gheorghe.
Acesta a amintit contextul istoric în care a avut loc votul din 1918 și sacrificiul liderilor politici care au susținut atunci Unirea.
„România era în pragul unei înfrângeri în Primul Război Mondial. Se încetaseră operațiunile militare și urmau tratativele de pace cu Germania, o pace rușinoasă din primăvara anului 1918, anul care va fi încununat de marea izbândă de la 1 decembrie 1918, clipa Marii Uniri. Dar până atunci, prima Unire pe care au reușit românii să o facă a fost Unirea Basarabiei cu România. Trebuie să ne amintim de acea clipă din 27 martie și de cei care au fost atunci aici, de acești eroi ai neamului românesc care au avut curajul să voteze Unirea într-un context foarte dificil”, a spus deputatul român.
Deputatul român a menționat și numele unor personalități istorice care au contribuit la votul Unirii, precum Pantelimon Halippa, Ion Inculeț, Constantin Stere sau Ion Pelivan, dar și rolul regelui Ferdinand I al României în susținerea acestui proces.
„Ceea ce s-a întâmplat atunci la 27 martie 1918 și e bine să ne amintim de cei care au fost atunci aici – de Pantelimon Halippa, de Ion Inculeț, de Constantin Stere, de Vasile Stroescu, de Ion Pelivan, de Ion Buzdugan, de Daniel Ciugureanu, de Elena Listar, de Alexandru Baltagă – dar și de marele nostru rege, care de la Iași, acolo unde Guvernul României era în exil și unde coroana română era în exil, a susținut și s-a luptat pentru Unire, regele Ferdinand al României Întregitorul”, a declarat Daniel Gheorghe.
Potrivit deputatului, contextul actual este mult mai favorabil decât cel din 1918, iar reîntregirea ar trebui să devină o prioritate politică.
„Astăzi, cred că noi toți ar trebui să privim modelul acestor mari eroi. Nu suntem în situația din 1918. România nu este o țară ruptă de război. Bucureștiul este o capitală europeană, un oraș în plină dezvoltare, capitala unei țări membre NATO și a Uniunii Europene. Nu mai este o capitală sub ocupație, cum era în 1918. Nu suntem bântuiți de epidemiile care existau în acea perioadă. România nu este într-o criză sanitară, socială sau umanitară”, a menționat deputatul român.
Daniel Gheorghe a afirmat că reunificarea ar putea fi realizată printr-un vot în Parlamentele celor două state.
„Reîntregirea trebuie să fie obiectivul atât al Bucureștiului, cât și al Chișinăului. Iar reîntregirea trebuie făcută rapid, prin vot în Parlament. Vot în Parlamentul de la Chișinău, precum în acest loc sacru al istoriei noastre naționale, unde, acum 108 ani, la 27 martie, Sfatul Țării a votat Unirea, și vot în Parlamentul de la București. Lucrurile acestea se pot întâmpla foarte ușor și foarte rapid. Nu mai avem niciun motiv să ezităm”, a declarat Daniel Gheorghe.
Deputatul român a mai spus că o eventuală reunificare ar aduce avantaje Republicii Moldova inclusiv din punct de vedere al securității și al integrării europene.
„Nu există nicio opoziție între integrarea europeană a Republicii Moldova și Unire. Ba din contră. Dacă Republica Moldova se reintegrează în România înainte de momentul integrării europene, ea, din acea clipă, devine parte a Uniunii Europene și a NATO. Atât din perspectiva securității, apărării, păcii și libertății, cât și din perspectiva economică, politică și socială, Republica Moldova intră într-o cu totul altă paradigmă. Reîntregirea națională este un avantaj pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a spus deputatul român.
Deputatul român Daniel Gheorghe a afirmat că românii de pe ambele maluri ale Prutului aparțin aceleiași națiuni și a criticat conceptele promovate în perioada sovietică privind existența unei națiuni și a unei limbi moldovenești.
„Există o singură națiune română pe ambele maluri ale Prutului. Nu există națiunea civică moldovenească. La fel cum nu există nici limba moldovenească și nici poporul moldovenesc. Toate acestea sunt născociri ale unui regim criminal comunist care a dorit să distrugă identitatea românească a fraților basarabeni. Dar noi, românii, am fost mai puternici și, în ciuda represiunii, a genocidului sovietic prin înfometare de după al Doilea Război Mondial, a gulagului și a represiunii politice, identitatea românească în Basarabia înflorește astăzi din nou”, a declarat Daniel Gheorghe.
În final, deputatul român Daniel Gheorghe a făcut apel la curaj politic pentru realizarea proiectului de reunificare.
„Nu avem de ce să ne temem. Este un demers democratic, un demers legal, susținut de toate argumentele dreptului internațional. România este o țară puternică. Republica Moldova face parte din ceea ce înseamnă civilizația și cultura românească, iar reîntregirea națională este calea pe care trebuie să mergem. Frați români, să vedem Unirea și să ne bucurăm de ceea ce suntem noi, românii. Unire!”