Timpul Local

VIDEO // Dezvăluiri ȘOCANTE despre jocurile murdare la TRUȘENI. Totul a început când Stela Munteanu a devenit primar

Femeia de 73 de ani nu are copii și locuieşte singură. A lucrat ani de zile ca tehnolog la una dintre cele mai mari brutării din țară. Ea ne-a povestit cu lacrimi în ochi despre situaţia în care a ajuns.

"Dârdâi, nu de asta, dar pur și simplu sunt distrusă. Au furat totul. Mă tem, dar deja Dumnezeu cum va decide. Eu și așa sunt pe drumuri. Acest caz este foarte greu și trebuie pedepsiți", spune femeia.

Totul a început când Stela Munteanu a devenit primar la Truşeni. Femeia s-a adresat după ajutor şi de atunci a fost vizitată periodic de asistentul social, apoi de edil şi de alți angajați. Tot ce ne-a spus bătrâna coincide cu stenogramele publicate de CNA.

"Nu m-am gândit că primăria va face așa ceva. – Se purtau bine cu dumneavoastră? – Da. Cum să-mi ia atâtea lucruri, toată averea buneilor, a părinților și a mea cu forța? Cu binișorul. Cum se zice, cu bombonica."

Victima susține că edilul a decis ca Primăria să-i facă reparație în casă. Iniţiativa avea doar scopul de a identifica actele de proprietate ale locuinţei, terenurilor și apartamentului, moștenite de la părinți, susţine femeia:

"- Actele le-au găsit, căci eu nu țineam minte unde le-am pus. Erau într-o cutie. Tocmai îmi tremură inima în mine. Apartamentul din Chișinău. Dar terenuri agricole erau foarte multe. 100 și ceva de pământ și vreo 200 și ceva de viță-de-vie".

Femeia mai spune că avea în casă şi o sumă de bani, pe care i-au luat cei de la primărie.

"- Au văzut că am avut bani mulți. Munciți. N-am furat pe nimeni. Au zis că dă să-i ducem la primărie ca să-i punem acolo.
– Câți bani v-au luat?
– Și euro. Era scris, dar ei au lichidat tot ce am scris eu. Euro era 1900 și ceva. Apoi și dolari erau."

Vecinii femeii afirmă că primarul venea des în gospodăria victimei.

"- A venit primăria și i-a făcut reparație în casă. Primăria mult a lucrat aici. O spus că totul au făcut legitim. Ultima dată când au fost aici, săptămâna trecută.
– Cine?
– Doamna Stela și cu doi bărbați.
– Primarul?
– Da, primărița."

Oamenilor din Trușeni nu le vine să creadă că a fost posibil aşa ceva la ei în sat.

"Îmi pare rău la ceea ce s-a întâmplat. Noi am vrut în sat un gospodar. Bătrâna era singură și nu avea cine să o protejeze. Încă așa ceva, să vă spun sincer, nu am auzit nici într-un sat."

"Așa caz nu trebuie să se întâmple. Nu trebuie. Este lege și să răspundă după ea."

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *