VIDEO: Dodon, HUIDUIT în satul de baștină al lui Voronin: Jos cu TRĂDĂTORII de țară
Ieri liderul socialiștilor Igor Dodon, însoțit de președintele raionului Dubăsari, Grigore Filipov, a vizitat localitatea Corjova, raionul Dubăsari, care e și satul de baștină a fostului președinte, Vladimir Voronin. Igor Dodon a fost întâmpinat de un grup de veterani din satul Corjova care l-au huiduit și l-au numit „trădător”, transmite Deschide.md.
„Ne-am obișnuit deja să vedem cum după ce le expiră mandatul, foștii președinți și deputați se prezintă cuminți în campanii electorale și bagă în seamă fiecare alegător, dar acest lucru nu durează mult. După alegeri, aceștia devin „небожители” (n.red. zei), iar majoritatea cetățenilor rămân singuri, față în față cu problemele lor”, a menționat fostul primar de Corjova, veteranul Valeriu Mițul.
Fostul primar a menționat că Igor Dodon s-a lăudat în cadrul întâlnirii cu locuitorii că după guvernarea PCRM și PSRM, cetățenii din RM ar fi început să trăiască mai bine.
Ieri, la intrarea în localitatea Corjova, Igor Dodon a fost întâmpinat de veterani. „Ați venit aici ca să puteți trăda în continuare?”, l-au întrebat aceștia. „Ce are una cu alta?”, s-a interesat Igor Dodon precizând că nu el a instituit posturile mobile ilegale din perioada pandemiei.
„Întreba-ți-l pe Filipov ce-a făcut! Sunteti niște trădători de țară, nu vi-i rușine! Cum vă poartă pământul? Trădătorilor!”, i-a numit oamenii din localitate.
Amintim că președintele raionului Dubăsari, cel care l-a însoțit ieri pe Igor Dodon la Corjova, a scandalizat anterior opinia publică numind localităţile Corjova, Vasilevca și Roghi „parte a Transnistriei”, motivând că din această cauză el nu ar fi putut asigura ordinea publică și nu ar fi putut înlătura obstacolele create artificial în perioada pandemiei, obstacole ce îngrădesc drepturile şi libertăţile de circulaţie, dreptul la muncă şi dreptul de proprietate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!