VIDEO. Frauda Bancară: Ex-viceguvernatorul BNM, Emma Tăbârță, va compărea pe banca acuzațiilor
Fostul viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Emma Tăbîrță, va compărea din nou pe banca acuzaților în dosarul „Frauda Bancară”. Procuratura Anticorupție (PA) anunță că a expediat miercuri, 19 aprilie, în instanța de judecată cauza penală.
Vă amintim că la începutul anului curent, Emma Tăbîrță, precum și alți trei foști angajați din cadrul instituției au fost achitați în dosarul „Laundromat”, care a permis spălarea prin B.C. „Moldindconbank” a circa 22 de miliarde de dolari. Hotărârea a fost pronunțată miercuri, 4 ianuarie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, potrivit Realitatea.md.
Emma Tăbîrță și alți trei angajați din cadrul BNM au fost învinuiți de neglijență în serviciu ce a dus la spălarea prin sistemul bancar al Republicii Moldova a unor sume imense de bani, proveniți din Rusia. Mai exact, în perioada anilor 2011-2014, fiind în subdiviziunea BNM şi fiind responsabili să ia măsuri pentru a preveni spălarea banilor, cei patru ar fi admis și nu ar fi întreprins acţiuni în raport cu „Moldindconbank”, care la acea etapă era supusă controlului cu periodicitatea de un an, fapt ce a generat efectuarea unor tranzacţii suspecte de miliarde de dolari.