Actualitate

VIDEO /// Imagini șocante cu Angela Merkel la întâlnirea cu Președintele Ucrainei

Incidentul s-a consumat la primirea noului Președinte al Ucrainei la Berlin, când garda i-a prezentat onorul. În timp ce se intonau imnurile celor două țări, Angela Merkel a început să tremure puternic.

În timp ce picioarele îi tremurau violent, ea dădea semne că abia poate sta pe picioare. Deși a avut această reacție, Cancelarul Germaniei a rămas pe loc, ascultând imnurile țării sale și al Ucrainei. Președintele Volodimir Zelensky a observat că liderului german i s-a făcut rău, dar nu a spus nimic.

Angela Merkel a tremurat mai bine de un minut. Apoi a dat semne că și-a revenit când a început să meargă pe covorul roșu, cu președintele ucrainean, pentru a da onorul gărzii.

”Am băut cel puţin 3 pahare de apă”
La conferința de presă de după întâlnirea tete-a-tete, Cancelarul german a fost întrebat despre incident.

”De atunci am băut cel puțin 3 pahare de apă, e evident că avaem nevoie, iar acum sunt foarte bine”, a răspuns Angela Merkel.

Incidentul însă stârnește îngrijorare în Germania, cu privire la starea de sănătate a cancelarului, spune Der Spiegel. Angela Merkel a avut o reacție asemănătoare zilele trecute, în Mexic, unde era însă o caniculă greu de suportat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *