VIDEO. Regimul putinist a suspendat oficial eliberarea de pașapoarte
Rusia a suspendat acceptarea cererilor pentru eliberarea de noi pașapoarte cu o perioadă de valabilitate de 10 ani, relatează TASS.
„Din 2 februarie a fost suspendată temporar acceptarea cererilor de eliberare a pașapoartelor internaționale de tip nou cu suport electronic de stocare. Dacă ați solicitat deja un pașaport internațional de tip nou prin portalul serviciilor publice, așteptați un răspuns de la departament cu privire la cerere și acționați conform instrucțiunilor din răspuns”, anunță un comunicat publicat pe portalul guvernului rus.
Acesta mai precizează că dacă o cerere de eliberare a unui pașaport nou a fost depusă printr-un alt canal decât portalul Serviciilor de Stat, solicitantul trebuie să contacteze departamentul de migrație de la locul unde a fost depusă cererea.
Noua măsură vine după ce pe 24 ianuarie Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, a pregătit mai multe modificări ale legislației naționale care ar permite părăsirea țării doar cu o programare prealabilă la autorități.
Modificările pregătite prevăd, printre altele, că persoanele care vor să părăsească Rusia vor putea face acest lucru doar prin rezervarea unei date și ore a trecerii frontierei „prin sistemul informațional de stat al documentelor electronice de transport”.
Plecare doar cu programare din Rusia
Dacă vor fi adoptate, modificările legislative vor afecta mașinile deținute atât de cetățeni ruși, cât și de cetățeni străini și apatrizi, urmând să se aplice atât transportatorilor, cât și persoanelor fizice.
Documentul prevede de asemenea că, în cazul adoptării amendamentelor, guvernul rus va stabili o procedură care va include:
- lista documentelor necesare pentru rezervare;
- controlul trecerii frontierei;
- categorii de vehicule care vor putea trece cu prioritate prin punctele de control;
- procedura de amplasare a vehiculelor de-a lungul drumului pentru a asigura posibilitatea de deplasare pe acesta.
Amendamentele pregătite de deputații ruși stipulează că modificările ar trebui să intre în vigoare de la 1 martie 2023 și că pot fi aplicate până în aceeași dată a anului viitor. El mai prevede că autoritățile vor putea refuza o rezervare numai dacă solicitantul nu furnizează documentele și informațiile necesare.
Rusia a spus că nu își va închide granițele
Oficialii ruși au dat în mod repetat asigurări că autoritățile nu vor închide granițele țării după ce decretarea mobilizării parțiale în luna septembrie a anului trecut a declanșat un veritabil exod din Rusia.
Însă Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, a anunțat că autoritățile creează liste cu cei care au plecat din țară, și că aceștia riscă să își piardă mașinile lăsate la graniță pentru a trece mai rapid pe jos frontiera la punctele de trecere ale frontierei.
Modificările pregătite acum de parlamentul rus vin în contextul unor indicii tot mai puternice că autoritățile de la Moscova pregătesc un al doilea val al mobilizării, un lucru pe care Kremlinul și Ministerul rus al Apărării îl neagă.
În plus, oficiali ruși de rang înalt, inclusiv membri importanți ai Dumei de Stat, au început să facă declarații tot mai agresive la adresa celor care au părăsit țara în ultimele luni, propunând diferite măsuri de pedepsire a acestora.
Zvonurile privind un nou val al mobilizării s-au intensificat după ce președintele Vladimir Putin a aprobat pe 21 decembrie extinderea efectivelor forțelor armate ruse cu încă 350.000 de militari.
Putin urmează să țină un discurs joi
Agenția Reuters notează că este așteptat ca președintele rus să folosească joi comemorarea a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei Naziste la Stalingrad pentru a încerca să crească susținerea rușilor pentru „operațiunea militară specială” din Ucraina.
Acesta ar urma să țină un discurs în Volgograd, orașul din sudul Rusiei care s-a numit „Stalingrad” până în 1961 și care a fost scena celei mai sângeroase bătălii din al Doilea Război Mondial.
Comemorarea are loc în contextul în care forțele ruse se chinuie de luni de zile să avanseze în estul Ucrainei, nereușind nici până în prezent să cucerească orașul cheie Bahmut din regiunea Donețk, deși a declanșat o ofensivă pentru capturarea sa încă de la începutul lunii august a anului trecut.
Mii de persoane s-au strâns pe străzile din Volgograd pentru a asista la parada victoriei de joi, avioane de luptă zburând deasupra orașului în care au defilat tancuri și blindate rusești.
📺 #Russia 🇷🇺 Renamed with its Soviet name of #Stalingrad for the time of commemorations, in #Volgograd #Russia parades in honor of the victory in #Stalingrad.
It was not the Americans who broke Hitler and the Nazis, but the Soviets❗✊#Donbass 🇷🇺 #Crimea #Zaporizhia #Donetsk 🇷🇺 pic.twitter.com/7nhnF2UIwJ— Militant.André.D (@Circonscripti18) February 2, 2023
The Kremlin is not discussing the renaming of Volgograd to Stalingrad, opinion polls show that residents do not support such an initiative.
/Peskov/There were some calls to rename it on the 80th anniversary of the battle (today)
Video of the parade & ceremony held in Volgograd pic.twitter.com/hEeBXUTumQ
— Tony (@Cyberspec1) February 2, 2023
Miercuri, cu o zi înainte de vizita lui Putin, în oraș a fost dezvelit un nou bust al dictatorului sovietic Iosif Stalin și pentru doi dintre generalii ruși care au asigurat victoria la Stalingrad, Gheorghi Jukov și Alexandr Vasilevski.
Ahead of the 80th anniversary of the Red Army’s victory in the Battle of Stalingrad, new monuments to *Stalin* as well as Soviet generals Vasilevsky and Zhukov have been unveiled in the city (which is now known as Volgograd) pic.twitter.com/O5Iepx3dcf
— Francis Scarr (@francis_scarr) February 1, 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!