Actualitate

VIDEO/ Și-a schimbat părerea! Maia Sandu nu știe dacă o cunoaște sau nu pe Natalia Moloșag

„Ăăă, nu am, nu știu dacă ne-am…sigur am discutat pe subiect, foarte mult. Poate am avut o întâlnire, dar nu-mi amintesc exact, atunci când am semnat actele pentru ca să mă reprezinte”, a spus Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la ProTV Chișinău.

Anterior, când a fost rugată să comenteze scandalul în jurul Avocatului Poporului, Natalia Moloșag, care și-a angajat în calitate de asistent un fost proxenet, Maia Sandu menționa prompt că nu o cunoștea personal pe Natalia Moloșag. Acea declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova. 

”Vreau să fac o precizare, eu nu am avut ocazia să o cunosc pe doamna Natalia Moloșag, chiar dacă m-a reprezentat într-un caz, dar eu fiind în această luptă politică, am avut multe situații în care am avut nevoie de avocat în luptele cu oponenții mei politici și în unele situații avocații erau angajați de echipa de campanie sau de partid, deci în cazul ăsta nu am cunoscut-o nici până și nici după.

Din ce am văzut eu, răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare și nu pot să spun exact ce s-a întâmplat acolo și dacă a avut dreptate sau nu. Am văzut doar că răspunsurile la suspiciuni nu au fost convingătoare”, a precizat Maia Sandu.

Reamintim că, scandalul cu implicarea Avocatului Poporului a apărut la sfârșitul lunii noiembrie, când presa a semnalat că un oricare Dumitru Godorog, care a fost condamnat pentru proxenetism, a apărut la mai multe evenimente alături de Natalia Moloşag.

Tot atunci, Platforma Națională din Republica Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic i-au cerut Ombudsmanului să explice, public, ce statut are Dumitru Godorog în cadrul instituţiei.

Ulterior, Natalia Moloșag a depus cerere de demisie, iar anunțul a fost făcut pe pagina de facebook a Oficiului Avocatului Poporului.

La 9 decembrie, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat hotărârea privind încetarea mandatului Nataliei Moloșag, Avocatul Poporului și ex-avocatului Maiei Sandu. Pentru demisia Nataliei Moloșag au votat 82 de deputați, majoritatea din ei fiind reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *