VIDEO/ Tată și fiu – reținuți și plasați în arest preventiv, după o captură de droguri de peste 300 mii de lei
Doi membri ai grupului infracțional – tată și fiu – au fost reținuți și plasați în arest preventiv, pentru ca ulterior dosarul penal în privința acestora să fie trimis în judecată.
Potrivit legii penale, infracțiunile incriminate celor doi bărbați se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa careva funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Potrivit materialelor dosarului, cei doi comercializau drogurile în Anenii Noi, Chișinău, dar și în regiunea transnistreană. Trebuie menționat faptul că aceștia cultivau plantele de marijuana, la domiciliul tatălui celui de-al doilea inculpat, după care le recoltau și procesau pentru vânzare. Urmare a punerii în executare a mandatelor de percheziții, desfășurate de ofițerii de investigații la domiciliile și mijloacele de transport ale celor doi, au fost depistate și ridicate droguri și accesorii folosite la vânzarea lor: marijuana de calitate superioară, păstrată în două găleți; un cântar electronic de scară mică; 90 pachete autosigilante cu droguri, dar și alte patru pachete cu 1 kg de droguri; precum și bani proveniți din vânzarea drogurilor.
Actualmente, oamenii legii întreprind măsuri speciale de investigații în vederea identificării altor membri ai grupului infracțional, implicați în traficul ilicit de droguri, pentru ulterioara atragere la răspundere penală în conformitate cu legislația națională.
În continuare, procurorii PCCOCS vor solicita contribuția Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale pentru desfășurarea investigațiilor financiare-paralele, în vederea stabilirii profilului infracțional deplin al figuranților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!