VIDEO TIMPUL.MD: Clubul elitelor „CRONOS”: Sorin Hadârcă: Miza Moldovei este iniţiativa privată

CRONOS: Dle Hadârcă, ce înseamnă ECORYS, unde activaţi?
Sorin Hadârcă: Este o companie de consultanţă, care implementează un proiect finanţat de Departamentul Britanic pentru Dezvoltare Internaţională, al cărui scop e să ajute Guvernul RM într-un proces amplu de dezvoltare a capacităţilor administraţiei publice locale în formularea, implementarea, administrarea şi evaluarea politicilor. Compania a câştigat proiectul, iar eu am fost ales ca lider de echipă în implementarea lui. Lucrez cu 16 colegi.

CRONOS: Aţi aşteptat cu înfrigurare rezultatul alegerilor, de vreme ce lucraţi cu Guvernul?
S. H.: Da. În 2009 – pentru că vroiam schimbarea. În 2010 – pentru că doream stabilizarea schimbării.

CRONOS: Când greşeşte Guvernul, este vinovat (şi) consultantul?
S. H.: Consultanţii nu pot fi vinovaţi apriori, fiindcă ei dau sfaturi. Avem obiective foarte clare, lucrăm cu cinci ministere-cheie din punctul de vedere al implementării Strategiei Naţionale de Dezvoltare, avem experţi sectoriali care învaţă funcţionarii din aceste ministere să elaboreze politici bazate pe dovezi. Această noţiune – „politici bazate pe dovezi” – presupune atacarea unei probleme în diverse moduri, cu calcularea tuturor impacturilor posibile. Având mai multe opţiuni, o alegi pe cea mai potrivită, cu impactul cel mai favorabil asupra populaţiei. De regulă, se ţine cont de recomandările noastre: consultanţa oferită Guvernului e plătită din bani publici – indiferent că ne vin de la britanici sau de la americani – şi ar fi un lux prea mare să fie ignorată.

CRONOS: Aţi lucrat, până în 2009, şi în biroul premierului Vasile Tarlev, iar una din misiuni era să faceţi „notiţe analitice despre performanţele în sectoarele economice”. Se ţinea cont de ceea ce „notaţi” acolo?
S. H.: Nu am lucrat pentru dl Tarlev, ci pentru dna Zinaida Greceanâi. Era altceva decât acum, lucram nemijlocit cu decidentul politic, oferindu-i lui sfaturi în diferite situaţii – cum să negocieze Acordul cu FMI, bunăoară. Acum lucrez cu un sistem şi ofer consultanţă sistemului, nu dlui Vlad Filat.

CRONOS: În general, cât sunt de deschişi moldovenii la sfaturi?
S. H.: Experienţa mea personală a arătat că există o doză de saturaţie de a asculta sfaturi, ele fiind percepute ca ceva un pic iresponsabil. Ceva de genul: „Ce ştiţi voi, consultanţii? Iată noi, care lucrăm zi de zi…”. Astfel, la prima fază, suntem priviţi mai mult ca o povară, decât ca ajutor. Dar este sarcina noastră să ne facem utili şi chiar necesari. Nouă ne-a reuşit în cadrul proiectului – după o lună-două, ministerele ne-au spus: „Mai daţi-ne!”.

CRONOS: Strategia Naţională de Dezvoltare trebuie privită ca un proces cu o anumită finalitate ori ca unul continuu, actual şi peste 20 de ani?
S. H.: Cu finalitate, bineînţeles. Strategia Naţională de Dezvoltare nu este obligatorie pentru o ţară. În mod normal, există Programul de guvernare, care este expresia angajamentelor politicienilor faţă de cetăţenii care i-au ales. Dar Moldova are un specific – este o ţară săracă. O finalitate a acestei Strategii ar fi eradicarea sărăciei. Deocamdată, însă, mai elaborăm strategii…

CRONOS: Sunteţi conştient de faptul că, pe fundalul sărăciei generale, toate aceste strategii sunt văzute ca nişte linii paralele cu viaţa zilnică?
S. H.: Într-adevăr, e bine ca efectul politicilor să fie simţit de populaţie. Dar mai există deficienţe. De regulă, suntem slabi în definirea listei de priorităţi – începem bine, formulăm şapte-opt priorităţi, după care se trezeşte apetitul, zicem că vrem să facem şi asta, şi asta, şi treptat strategiile cresc într-un cadru vast, în care uneori se pierde sămânţa asta concretă. Sunt însă şi cazuri de succes, cum ar fi politica cu privire la ajutorul social ţintit – una foarte înţeleaptă, fiindcă presupune să facem abstracţie de categorii de cetăţeni şi să oferim ajutorul în funcţie de venitul persoanelor nevoiaşe. Un alt exemplu ar fi crearea parcurilor industriale. Aici, spre exemplu, problema majoră a investitorului era cum să intre în posesia terenurilor pe care să construiască aceste parcuri, date fiind constrângerile existente. Soluţia a fost schimbarea destinaţiei terenurilor agricole pentru parcuri industriale, operată prin lege.

CRONOS: Dacă aţi pomenit de terenurile agricole, de a cui parte vă plasaţi în polemica „vindem sau ba pământurile străinilor”?
S. H.: Trebuie de cântărit foarte bine lucrurile. Cei care se tem că vânzarea terenurilor către nerezidenţi va duce la o majorare bruscă a preţurilor şi îi va înstrăina, de fapt, pe oameni de pământurile lor au dreptate. Dar au dreptate şi investitorii străini – care nu mai sunt nerezidenţi, ci companii ce activează pe teritoriul RM – care-şi cer libertatea de a opera cu pământul pe care-şi desfăşoară activitatea. Şi categoric nu trebuie să discriminăm investitorii.

CRONOS: Sunteţi economist de formaţie, aţi lucrat opt ani la Banca Naţională. Ce se întâmplă în Moldova cu banii, investiţiile, preţurile?
S. H.: Adică, ce se întâmplă cu economia? Avem în continuare o economie care mizează pe remitenţe. Aceasta e sursa din care se finanţează bugetele multor gospodării din RM. Şi e un risc mare pentru că, în momentul în care în ţările din care provin remitenţele se opreşte creşterea economică, aşa cum a fost în 2009, sursa aceasta nu mai este atât de disponibilă. Soluţia ar fi să diversificăm şi să mizăm şi pe alte motoare de creştere. Însă lucrul acesta e mai uşor de spus şi mai greu de făcut. Căci e vorba şi de o alegere dureroasă pe care trebuie să o facă Guvernul pentru cetăţeni: cum orientăm politicile – la crearea locurilor de muncă sau la ajutorul acordat săracilor. De regulă, se vrea şi una, şi alta. Deşi, înţelegem cu toţii că miza este sectorul privat. Asta înseamnă că nu trebuie să permitem creşterea taxelor şi să facem astfel încât sectorul privat să fie generator de valoare şi de locuri de muncă în societate, iar oamenii să se descurce ei singuri, cu propria lor dibăcie şi inteligenţă.

CRONOS: Ce prognoze daţi pentru preţuri, care ne înspăimântă zilnic?
S. H.: Din punctul meu de vedere, e o temă puţin umflată. Acum avem o inflaţie de 8%, spre deosebire de 2008, când era de 18%. Problema, mai curând, este puterea financiară mai mică a cetăţenilor, dar şi a agenţilor economici după criza economică din 2009. De aceea, preţurile deranjează.

CRONOS: Tema este umflată. Dar preţurile nu sunt?
S. H.: Să vorbim pe exemple concrete. Dacă e să ne referim la medicamente, acestea sunt în continuare scumpe, comparativ cu ţările vecine. E o problemă şi un mister totodată – dacă o persoană merge în Ucraina sau în România pentru medicamente mai ieftine, de ce nu fac la fel agenţii economici? Mai mult, piaţa rămâne monopolizată de câţiva jucători. Agenţia pentru protecţia concurenţei ar trebui să identifice cauzele acestei stări de lucruri, inclusiv impedimentele ce nu permit accesul mai multor agenţi economici pe piaţa farmaceutică. Faptul că preţurile trebuie să coboare nu poate fi pus în discuţie. Altminteri, tolerăm nişte supraprofituri care sunt suportate într-un mod destul de urât de către populaţie pentru beneficiul a câteva companii.

CRONOS: Totuşi, statul nu se poate descurca nici cu medicamentele, nici cu sectorul energetic, nici cu construcţiile. Poate că statul ar trebui să intervină mai activ, inclusiv să se revină la nişte monopoluri ale statului?
S. H.: Nu cred că este jobul statului să practice activităţi economice, pentru că nu o face cel mai bine. În sfera afacerilor există nişte pârghii imbatabile, cum ar fi interesul privat. Firmele urmăresc profitul, respectiv, acţionarii cer un management de calitate. Nu cred că statul ar face mai bine lucrul pe care îl fac agenţii economici. Rolul statului e să stabilească reguli de joc raţionale, permisive unei activităţi economice bune şi severe în raport cu încălcările.

CRONOS: Statul ar face mai prost sau mai ieftin un apartament?
S. H.: Mai prost, zic eu, căci sistemul de pârghii de control asupra statului e mult mai lejer decât în cazul unei companii private. O companie privată va fi interesată de costuri, de materia primă, de imagine, pe când statul e interesat să-i mute cât mai repede pe oameni în apartamente. Statul poate face acest lucru acordând subvenţii, finanţând activităţi, şi nu neapărat fiind managerul care construieşte. În plus, un ministru poate pleca în orice moment şi nu mai poartă nicio responsabilitate. El este manager pentru patru ani, dacă vreţi…

CRONOS: Pe ce ar trebui să se concentreze Moldova? Ce domenii ar trebui prioritizate? Căci noi investim ca şi Sangheli – în toate câte puţin.
S. H.: Statul trebuie să susţină iniţiativa privată, capacitatea de a inova, fără să se consacre unor domenii specifice. Bunăoară, mult timp s-a considerat că atuul nostru sunt vinurile. Respectiv, s-au investit fonduri publice enorme în sectorul viti-vinicol. Dar, când analizezi exporturile din acea perioadă, vezi că ele au crescut nu la vinuri, ci la fructe uscate, la ulei de floarea-soarelui… Astfel, cei care au fost ajutaţi de stat, de fapt, nu au justificat investiţia. Lecţia pe care sper că a însuşit-o statul din această istorie e că nu trebuie să aleagă domenii, ci mecanisme. În ianuarie 2010 a fost schimbat mecanismul de subvenţionare a fermierilor. Li s-au oferit bani contra planuri de afaceri. Fermierii s-au panicat, pentru că nu e în firea moldoveanului să gândească planificarea resurselor pe termen mediu şi mai ales pe termen lung. Însă asta este o chestie care, odată învăţată, poate omorî doi iepuri: îi remunerezi pe cei isteţi şi canalizezi banii spre sectoarele care îi pot utiliza eficient.

CRONOS: De 20 de ani ne aflăm în tranziţie spre economia de piaţă. Când ieşim din ea şi care sunt greşelile fundamentale făcute în aceşti ani?
S. H.: Noi deja suntem într-o economie de piaţă – cu anumite deficienţe, ce-i drept, partea statului fiind în continuare semnificativă. Mă refer la anumite servicii ce ar putea fi prestate de orice agent economic însă, paradoxal, sunt prestate de întreprinderi sau agenţii de stat…. Greşelile specifice tranziţiei ţin de tempoul reformei – în anumite cazuri am făcut privatizări înainte de a fi capabili să reglementăm un domeniu, alteori am liberalizat prea timid.

Foto: Dumitru-Liviu Ştefan

CRONOS: Cât de normală este situaţia de „şah-mat” în care ne pune, de ani de zile, monopolistul „Moldova-Gaz”, parte a „Gazprom”-ului rusesc?
S. H.: Atâta timp cât ANRE, care stabileşte tarifele, îşi face meseria, pe noi ca cetăţeni poate să nu ne intereseze dacă „Moldova-Gaz” este a „Gazprom”-ului sau a altcuiva. Oricum, pachetul de control pe care îl deţinem ne permite să exercităm o influenţă considerabilă asupra companiei. Eu uneori mă întreb altceva: cum se întâmplă că „Moldova-Gaz” este unul dintre cei mai buni contribuabili la buget? Dacă profiturile lor, care se formează din plăţile noastre, sunt excesive, înseamnă că ceva nu merge. Ei trebuie să aibă profit exact cât li se permite. Dacă li se permite un 10% adaos, atâta trebuie să fie.

CRONOS: Se ţine cont, la elaborarea politicilor, de potenţialul de forţă de muncă? Mulţi businessmeni se plâng că nu au oameni care să muncească.
S. H.: Sectorul privat demult a semnalat lipsa unor specialişti în domenii concrete, în situaţia în care sistemul nostru educaţional e axat pe producerea economiştilor şi a juriştilor. De aceea, s-a mers pe opţiunea creării unor consorţii de colegii şi instituţii de învăţământ superior, care să răspundă mai eficient la nevoile pieţei şi să producă specialişti pe domenii concrete.

CRONOS: Statul cheltuieşte bani mulţi şi pe aşa-zisele parcuri ştiinţifice, tehnologice, invenţii autohtone. De ce nu se transpune în viaţă ştiinţa?
S. H.: În general, în ştiinţă e greu să demonstrezi că resursele ce ţi-au fost alocate au fost utilizate cu „bună conştiinţă”. Pentru că aici nu prea există criterii de performanţă. Poţi spune că un savant se gândeşte la o formulă timp de 50 de ani şi că această formulă va revoluţiona omenirea. Dar în aceşti 50 de ani nu poţi să-i ceri performanţă, fiindcă este un proces de gândire care nu ţine cont de constrângeri financiare. Tocmai de aceea, în Occident, acest gen de ştiinţă fundamentală e concentrată în jurul centrelor universitare. Respectiv, în paralel cu activitatea sa de gândire, savantul trebuie să predea cursuri studenţilor. Şi, chiar dacă nu va inventa formula, el va avea suficienţi discipoli care-i vor putea continua munca. La Sorbona funcţionează un principiu interesant: dacă un savant generează idei, publică, are patente de inventator, numărul de ore pe care îl predă i se micşorează.

CRONOS: Aceasta a fost şi marea problemă la adoptarea Codului Educaţiei pe care, pentru că nu s-a găsit consens, s-a pus moratoriu…
S. H.: Ar trebui să se facă o analiză a performanţelor Academiei de Ştiinţe şi a impactului economic al acestei instituţii. Căci, dacă ştiinţa fundamentală e mai greu de evaluat, în cazul ştiinţei aplicate lucrurile sunt mai simple. Dacă există cerere de la agenţii economici sau comandă de stat, se elaborează şi se plăteşte. Dar noi deseori mergem invers: inventăm şi apoi căutăm aplicare.

CRONOS: Pe durata activităţii la Banca Naţională, apăreaţi la televizor cam de fiecare dată când se întâmplau fluctuaţii ale cursului valutar. De la distanţă, cum credeţi, reuşeşte BNM să ţină pulsul pe lumea banilor?
S. H.: Cred că BNM este pe calea cea bună. E foarte bine că s-au lămurit cu faptul că obiectivul BNM e stabilitatea preţurilor şi, cu paşi siguri, se mişcă spre a prognoza mai bine inflaţia şi spre a răspunde la timp, prin politica monetară, la problemele pe care le anticipează, făcând prognoze la creşterea preţurilor. Cât priveşte cursul valutar, care a fost domeniul meu, este un curs liber fluctuant, stabilit de piaţă şi pârghiile de intervenţile se aplică doar în momentele când se creează un gen de agiotaj sau există speculaţii. Atunci Banca Naţională poate interveni şi cred că o face destul de bine.

CRONOS: Unii dintre politicienii noştri spun că Moldova ar putea să devină un tigru european, pe modelul tigrilor asiatici. Credeţi în asta?
S. H.: Teoretic, Moldova poate deveni orice. În practică, deocamdată, singurul nostru avantaj este forţa de muncă mai ieftină. Vom putea avea o fereastră de oportunităţi atunci când ne vom apropia de calitatea de membru al UE. Migraţia afacerilor din Vest spre Est există, dar în această zonă concurenţa se realizează pe baza criteriilor de siguranţă. Dacă Moldova este privită ca un viitor membru al UE – respectiv, instituţiile cu care sunt obişnuiţi investitorii funcţionează -, vor migra şi afacerile. Dacă ne mişcăm în altă parte sau tărăgănăm procesul de integrare, fereastra se închide.
 
Despre Sorin Hadârcă… neformal

Madrizen
Scriitorul din mine s-a născut la Madrid, din mesajele electronice expediate către cei de acasă. Numărul mesajelor creştea cu fiecare zi, subiectele deveneau tot mai diverse, aşa că le-am organizat sub forma unui jurnal, „Zen de Madrid”. Aşa a apărut www.madrizen.com. Zen este o formă de trezire spirituală ce nu rezultă din studierea textelor religioase, ci din empiric.

Cărţile
În cărţi caut înţelepciunea. Am citit peste 800 de titluri din 1987, de când duc evidenţa… În fruntea autorilor ar fi Haruki Murakami – am citit tot ce s-a tradus de el în rusă, română sau engleză. Japoneza, deocamdată, n-o cunosc.
Lecturilor mă dedic după ce se culcă picii. Aproape nu privesc televizorul.

Dorinţa
Singura publicaţie „literară” a fost un reportaj despre atentatele teroriste de la Madrid, din 11 martie 2004. A apărut în TIMPUL – nici nu ştiam că tata v-a trimis-o… Vreau să scriu o carte. Nu ştiu dacă va fi o poveste cap-coadă sau un volum cu mai multe istorii. Mă gândesc la un gen de roman, dinamic şi captivant. Dar vreau să-mi folosesc şi cunoştinţele în economie. De aceea, s-ar putea să fie un gen de detectiv economic. Nu ştiu cum ar arăta asta .

Lucia
Soţia mea munceşte la Banca Naţională, în poziţia în care am fost eu cândva. Se dedică serviciului, se dedică enorm şi casei. Nu avem menajeră, iar eu am pretenţia să cred că mă implic suficient în viaţa familiei. Eu sunt cel care, preponderent, citesc cu copiii. Lecturile deja le influenţează vocabularul.

Almodovar
Îmi place să mănânc gustos – dar şi să gătesc, uneori. Am şi o reţetă pe care am inventat-o – salata „Almodovar”, făcută în premieră după vizionarea unui film de Almodovar. O găsiţi pe site, că n-o ţin minte – www.madrizen.com.

Ion Hadârcă, scriitor, deputat
Împreună cu întreaga sa generaţie/promoţie de tineri intelectuali înzestraţi şi emancipaţi, Sorin Hadârcă vine ca o benefică explozie solară – pe deplin înzestrat, motivat, poliglot, erudit şi vizionar (citeşte pluralul!). Nu i-am spus-o personal niciodată şi cred că acest fapt îmi justifică nota părtinitoare de unchi zgârcit la vorbe. Cunoscut expert în domeniul strategiilor economice şi financiar-bancare, nepotul Sorin e şi un pasionat bibliofil, un eseist risipitor şi un tainic autor de poeme ilustrate manus propria. Anume prin Sorin i-am descoperit pe Murakami, Pavici, Saramago…

Mihai Bologan, dr. în economie, preşedintele IDEA
Sorin Hadârcă este o persoană ce merită toată admiraţia: un tată exemplar, un serviciu de succes şi realizarea pasiunii pentru lectură sunt doar câteva ingrediente ce-l formează ca personalitate. Este o fire pragmatică, dar cu elemente romantice, creative. A contribuit esenţial la crearea grupului de experţi Clubul IDEA, unde a prezentat mai multe idei originale şi a asigurat o expertiză temeinică pentru ideile propuse de ceilalţi colegi. Atât timp cât avem în Moldova oameni ca Sorin Hadârcă, nu trebuie să ne temem că vom duce lipsă de candidaţi pentru postul de ministru al Economiei!

Moderatoare: Sorina Ştefârţă

La discuţie au participat: Tatiana Corai, Arcadie Gherasim, Gheorghe Budeanu, Ion Surdu, Victoria Puiu, Irina Papuc, Ion Macovei, Oleg Carp, Ala Coica, Nicolae Roibu, Pavel Păduraru, Nelly Gâştemulte