Fără îndoială că pentru mulţi dintre marii jucători de azi, Mondialul va rămâne doar o fata morgana, aşa cum şi pentru mulţi alţi mari jucători a rămas doar un miraj.
Vă propunem un TOP interesant, cu cei mai buni jucători din lume, de-a lungul timpului, care nu au avut şansa să se încununeze campioni supremi – ordinea lor în top este întâmplătoare.
1. Roberto Baggio
218 goluri în 488 de meciuri. 2 titluri în Serie A, unul cu Juve, unul cu Milan. Pe plan internaţional? Trei participări la CM (1990-1998) – 56 selecţii, 27 de goluri. A marcat la toate turneele finale de Mondiale, dar nu a pus mâna pe trofeul suprem deşi a fost în două rânduri aproape.
În 1994, în finala contra Braziliei, "Il codino" a ratat penalty-ul decisiv, şi, din păcate această ratare a rămas pentru mulţi cea mai la îndemână amintire din cariera unui jucător fabulos.
2. Michel Platini
Actualul preşedinte al Uefa a făcut parte din cea mai puternică linie de mijloc din istoria Franţei, "careul magic" cum a rămas în istorie: Platini, Giresse, Luis Fernandez, Jean Tigana.
Platini şi-a condus echipa spre titlul european, în 1984 şi a fost votat cel mai bun jucător al competiţiei (a ieşit şi golgheter, cu 9 reuşite).
La nivel de club, a evoluat pentru Saint Etienne şi Nancy, dar cei mai mulţi şi-l amintesc din perioada Juventus, unde a câştigat două titluri şi două trofee europene – Cupa Cupelor în 1983 şi Cupa Campionilor, în 1985, în celebra finală de la Heysel.
Platini a înscris 224 de goluri în 432 de meciuri pentru formaţiile de club. Eficacitatea a fost deosebită şi la naţionala "cocoşilor", unde are 41 de goluri în 72 de selecţii. Ca şi Baggio, a evoluat la trei CM, cel mai aproape de trofeu fiind în 1982 şi 1986 când Franţa a pierdut în penultimul act, de fiecare dată contra Germaniei de Vest (partida din ’82 a devenit un clasic al fotbalului, jucătorii din Hexagon fiind învinşi dramatic, la penalty-uri, după 3-3 în timpul efectiv de joc: timp regulamentar+prelungiri).
3. Marco van Basten
În ciuda faptului că accidentările dese i-au pus capăt carierei prematur, la doar 29 de ani, Van Basten este considerat unul dintre cei mai buni atacanţi din toate timpurile. A câştigat trei titluri şi Cupa Uefa cu Ajax, înainte să se transfere la Milan, formând un trio istoric cu Gullit şi Rijkaar. În tricoul "diavolilor" a câştigat trei titluri de campion şi două Cupe ale Campionilor(1989, 1990) – Milan este ultimul club care a reuşit această performanţă.
Atacantul batav a fost numit de trei ori cel mai bun jucător european – 1988, 1989, 1992; a marcat pentru echipele de club 277 de goluri în 370 de meciuri.
La mondiale, vârful a evoluat doar în 1990, în Italia. Atunci olandezi au sfârşit eliminaţi de eterni rivali, nemţii, cei care îi învinseseră şi la CM 1974. Cucerirea titlului european în 1988 a rămas, aşadar singura mare victorie cu naţionala, la acel turneu Van Basten cucerind şi titlul de golgheter – 5 goluri (hat-trick cu Anglia, gol decisiv cu Germania de Vest şi voleul fabulos din finala contra URSS).
4. Johan Cruyff
Predecesorul lui Van Basten, Cruyff a fost mai aproape decât oricine de sintagma "fotbalistul total". În vremea sa, Olanda a primit supranumele de "portocala mecanică", dar naţionala batavă nu a reuşit să cucerească niciun trofeu important în acea perioadă. Asta în ciuda faptului că jucătorii din "Ţara Lalelelor" au jucat în două finale succesive de CM (Cruyff a evoluat doar la Mondialul din Germania, la cel din Argentina declarând forfait după ce a fost sechestrat, împreună cu familia sa, în apartamentul din Barcelona, cu doar câteva luni înainte de Mondial).
Eleganţa desăvârşită se împletea la Cruyff cu talentul şi inteligenţa fantastică; mulţi au fost de părere că doar un trofeu la Mondiale i-a lipsit olandezului pentru a fi pus la acelaşi nivel cu Pele şi Maradona.
368 de goluri în 662 de meciuri a înscris Cruyff pentru Ajax, cucerind 10 titluri şi trei Cupe ale Campionilor
33 de goluri a marcat la naţională, în 48 de selecţii
5. Paolo Maldini
Singurul jucător de profil defensiv din acest top, Maldini a bifat 23 de meciuri la CM, fiind, din acest punct de vedere al doilea din toate timpurile, după Matthaus.
A jucat pentru Italia la 4 Campionate Mondiale, jucând finala, ca şi Baggio, în 1994. S-a retras de la naţională după eşecul din 2002, strângând 120 de selecţii (de 74 de ori a fost căpitan); ca o ironie a sorţii, la următorul CM, în 2006, primul fără Maldini, după 20 de ani, squadra azzurra a devenit pentru a patra oară campioană mondială.
7 titluri cu AC Milan are în palmares Maldini şi 5 Cupe/Ligi ale Campionilor.
Chiar dacă nu au prins topul nostru, fotbalişti ca Baresi(foto sus, alături de Baggio, după finala de CM din 1994), Eusebio, Puşkaş, Socrates, Zico sau Figo se înscriu şi ei în această listă a marilor jucători care să nu fi câştigat CM.
Sursa: prosport.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
