– Dragă Viorica, te-am admirat în acel moment pentru libertatea pe care i-ai acordat-o copilului tău. Mai ales că riscul era foarte mare, zburau pietre din toate părţile… Şi pericolul a continuat în zilele următoare, când tinerii erau vânaţi de poliţie şi securitate direct din stradă…
– Nu întâmplător, atunci, în Piaţă eram şi eu, şi feciorul meu – împărtăşim aceleaşi convingeri, aceleaşi sentimente faţă de ţara noastră, avem aceleaşi suferinţe şi aceleaşi doleanţe şi vorbim în fiecare zi despre asta… În ceea ce priveşte libertatea, la 20 de ani, nimeni nu-ţi poate da sau lua libertatea – nici mama, nici statul, iar un tânăr care a fost educat în spiritul libertăţii va găsi neapărat o cale să-şi realizeze idealurile – chiar dacă asta presupune să protesteze în Piaţă în timpul orelor de studii…
– Câtă dreptate s-a făcut în cazul tinerilor care au suferit pe 7 aprilie?
– Mai bine zis, de ce nu s-a făcut dreptate? Eu, ca avocat, cred că regimul Voronin a reuşit să şteargă şi să distrugă toate probele. Nu au fost fixate la timp nici măcar probele în cazul tinerilor care au avut de suferit… În vacuumul de atunci nu a existat nici avocatură, toţi erau muţi de frică. Au fost admise nedreptăţi nu doar în privinţa copiilor, dar şi faţă de avocaţi, cărora nu li s-a permis să-şi facă munca. Chiar unii colegi de-ai mei au fost înlăturaţi în mod grosolan din proces de către organele de poliţie. În cele câteva săptămâni, poliţia şi comuniştii au deţinut puterea absolută în ţară.
– Poate că lipsesc probele, după cum zici, dar sunt prezenţi cei care au distrus aceste probe – care au făcut „curăţenie” în „coridorul morţii”, care au dat cu vopsea în izolatorul unde au fost maltrataţi tinerii. Ei, aceşti responsabili, de ce nu sunt întrebaţi de nimeni cum au „dispărut” probele?
– Eu cred că noi – întreaga societate – încă nu ne-am revenit pe deplin din şocul fricii, pe care l-am trăit pe 7 aprilie. Până şi eu, avocat de profesie, am trecut atunci prin acest şoc – deşi cunoşteam legislaţia în vigoare. A fost o săptămână în care nu au existat legi, nu au existat organe de conducere, nu a existat dreptate, parcă nici ţări în jurul nostru nu mai existau. În acel vacuum putea să se întâmple orice…
– În presă se vorbeşte adesea despre jurişti care ar face jocul unor partide politice, sau despre cei care ar apăra unele interese de clan. Vera Macinschi şi Ion Muruianu – sunt doar două nume care îmi vin acum în minte. Chiar acest soi de oameni să fie etalonul justiţiei moldoveneşti?
– Se ştie că tot ce e rău se memorizează mai uşor… Din fericire însă, în R. Moldova avem şi jurişti de vocaţie. Poate că ei nu sunt mediatizaţi, nu sunt promovaţi, sunt lăsaţi în umbră: ei pur şi simplu muncesc. Nu fac carieră inclusiv din cauza caracterului lor onest şi a atitudinii principiale pe care o au. Deci, avem şi competenţă, şi verticalitate, şi corectitudine, şi oameni care nu se îndoaie sub nicio presiune. În mod sigur, dacă aceştia ar ajunge în posturi-cheie ar fi mai bine pentru ţară.
– Fostul ministru al Justiţiei, A. Tănase, spunea că justiţia are nevoie de reforme radicale şi că aici ar trebui să vină câteva sute de judecători noi ca să se schimbe total situaţia…
– Problema e că mulţi judecători se trag din timpurile sovietice. În Georgia, de exemplu, aceştia au fost înlocuiţi cu oameni de o mentalitate nouă. La noi e nevoie de voinţă politică pentru ca aceste schimbări să se producă.
– Există oameni întâmplători şi printre avocaţi?
– Există şi anume din cauza lor avocatura nu are niciun prestigiu în societate. Aşa cum în spital oamenii pot muri cu zile din cauza unor medici incompetenţi, aşa şi în justiţie, unii cetăţeni îşi pot pierde drepturile din cauza unor persoane care nimeresc întâmplător în branşa noastră. Din păcate, numărul lor e impunător. O bună parte din ei nu au nici licenţă de avocat. Din acest punct de vedere, cred că fostul ministru A. Tănase a reuşit să promoveze câteva legi bune pentru calitatea actului de justiţie. De exemplu, din 2012, vor putea să pledeze în instanţă numai avocaţii cu licenţă.
– Feciorul tău a absolvit anul acesta Dreptul. Când te gândeşti la viitorul lui, există ceva care te pune în gardă?
– Generaţia feciorului meu, Pavel, este mult mai pregătită şi mai luptătoare decât generaţia mea. Are o gândire nouă, neafectată de totalitarism. Dar nu cred că îi va fi uşor şi am un fel de teamă nu doar pentru feciorul meu, ci pentru toţi acei tineri entuziaşti care se întorc sau rămân în Moldova ca să schimbe lucrurile spre bine…
– Ce anume te face să-ţi fie teamă?
– Tinerii de astăzi au de înfruntat din start o mulţime de piedici. Unele din acestea sunt create de lacunele din legislaţie, care nu conţine anumite norme coercitive, ce ar facilita angajarea absolvenţilor în câmpul muncii şi i-ar proteja de şomaj. Atât organele de stat, cât şi firmele private angajează doar specialişti cu experienţă de cel puţin doi, trei ani. În consecinţă, proaspeţii absolvenţi nimeresc într-un cerc vicios şi au senzaţia că sunt inutili şi nu trebuie nimănui după atâtea examene şi efort depus la facultate. Un alt aspect este şi acela că forţele politice în campaniile electorale se sprijină pe tineri, speculează pe seama entuziasmului lor, dar în mod real nu le oferă niciun suport care să se încununeze cu rezultate concrete.
– Ai scris o teză de doctorat pe care urmează s-o susţii în scurt timp. Ce probleme ai investigat?
– Am studiat cu mare plăcere „Aspectele teoretice şi practice în domeniul jurisdicţiei individuale a muncii”. Timp de patru ani am investigat diverse litigii de muncă, situaţii de încălcare a legislaţiei muncii. Unele dintre ele sunt strigătoare la cer: de exemplu, mulţi angajatori nu vor să recunoască drepturile salariaţilor, îi privesc pe aceştia ca pe nişte sclavi şi se comportă cu ei ca atare. Cu toate acestea, puţini cetăţeni au curajul să meargă în instanţă, mai curând, ei acceptă să rămână şi fără loc de muncă, şi fără drepturi, decât să-şi dea foştii patroni în judecată.
– Poate că oamenii nu sunt siguri că instanţa le-ar putea face dreptate…
– E şi asta, dar e şi lipsa noastră de demnitate. Suntem deprinşi să-i lăsăm pe alţii să facă ce vor cu drepturile noastre. Poate de aceea, în Moldova nedreptatea îi afectează nu doar pe săraci, dar şi pe cei bogaţi.
– În general, eşti o fire pesimistă sau optimistă de felul tău?
– Sunt optimistă în orice situaţie şi e un optimism îndreptăţit, bazat pe experienţă.
– Să încheiem, deci, acest interviu pe un ton optimist: Când şi unde pleci în vacanţă?
– În august. Voi încerca să repet experienţa de anul trecut, când am petrecut un concediu minunat în Turcia cu întreaga familie. A fost odihnă în adevăratul sens al cuvântului – după zece zile te întorci ca înnoit. Deocamdată, ca toată lumea, mă strădui să suport canicula din Chişinău. De fapt, sunt atât de ocupată la birou, încât nici nu am timp să mă uit câte grade sunt în termometru…
