Vladimir Putin mesaj de 8 mai : La fel ca în 1945, victoria va fi a noastră
Preşedintele rus Vladimir Putin a revenit cu un mesaj prin care transmite că, “la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”, sporind comparaţiile între cel de-al doilea Război Mondial şi conflictul din Ucraina, într-un mesaj de felicitare transmis de 8 mai – cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste – liderilor şi cetăţenilor din mai multe ţări ex-sovietice, dar şi regiunilor separatiste din estul Ucrainei.
“Astăzi, militarii noştri, la fel ca strămoşii lor, se bat cot la cot pentru eliberarea ţării lor natale de mizeria nazistă, cu încrederea că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”, a susţinut Putin.
“Astăzi, datoria comună este de a împiedica renaşterea nazismului, care a provocat atâtea suferinţe popoarelor din diferite ţări”, a adăugat şeful statului rus, exprimându-şi dorinţa ca “noile generaţii să fie demne de amintirea taţilor şi bunicilor lor”. “Este nevoie să conservăm şi să transmitem (…) adevărul despre faptele războiului, valorile spirituale comune şi tradiţiile de prietenie şi frăţie”, a spus Putin, citat de Kremlin, potrivit Agerpres.
În intervenţia sa, Putin şi-a înmulţit referirile nu doar la militari, ci şi la civilii din “frontul interior”, “care au zdrobit nazismul cu preţul nenumăratelor sacrificii”.
“Din nefericire, astăzi, nazismul ridică din nou capul”, a apreciat preşedintele rus, într-un pasaj destinat ucrainenilor. “Datoria noastră sacră este de a-i împiedica pe moştenitorii ideologici ai celor care au fost învinşi” în ceea ce Moscova numeşte “Marele Război patriotic” “să-şi ia revanşa”, a mai spus Putin, care le-a urat “tuturor locuitorilor Ucrainei un viitor paşnic şi drept”.
EFE notează că felicitările au fost adresate guvernelor şi popoarelor din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, R.Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, dar şi autoproclamatelor republici Abhazia şi Osetia de Sud. În plus, Putin i-a felicitat pe liderii şi pe cetăţenii autoproclamatelor “republici populare” Doneţk şi Lugansk, recunoscute de Moscova cu doar câteva zile înaintea lansării invaziei militare în Ucraina.
Putin a felicitat şi popoarele Georgiei şi Ucrainei, însă nu şi autorităţile celor două ţări, care şi-au manifestat interesul de a adera la NATO, remarcă EFE.
Luni, 9 mai, la Moscova va fi organizată o paradă militară care să marcheze victoria împotriva Germaniei naziste. AFP şi EFE amintesc că, atunci când a anunţat, la 24 februarie, lansarea “operaţiunii militare speciale” ruse în Ucraina, Putin a afirmat că obiectivul acestei intervenţii este “demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Dar in 1945 Rusia a pobiedit dupa ajutorul masiv al aliatilor in armament si munitie. Acum pare ca e invers si dusmanul e un intreg popor slav, vivtime colaferale fiind chiar rusi din Ucraina.