…voi spune tot ce gândesc despre politicienii noştri

Visez, a spus dânsul, la vremea când, în calitatea mea de comentator, să vorbesc tot ce gândesc despre politicieni, fără menajamente, fiindcă acum sunt nevoit să nu spun unele lucruri, să nu pun chiar toate accentele. De ce reputatul analist îşi impune asemenea restricţii? Pentru că, explică chiar dânsul, mă tem ca de moarte de revenirea comuniştilor la putere.
Da, presa care a susţinut partidele din AIE anul trecut nu spune totul ce gândeşte, vorba lui Ţăranu, despre actuala guvernare, o menajează. Deşi, în repetate rânduri, „mi-am permis” să exprim atitudini critice la adresa liderilor Alianţei, recunosc că şi eu am evitat unele nuanţe, accente şi am făcut acest lucru conştient, şi nu pentru că aş fi (fost) plătit, cum insinuează şobolani din presa roşie, ci fiind pătruns de acelaşi sentiment de frică, despre care vorbea Ţăranu, la care se mai adaugă răspunderea morală şi profesională faţă de ceea ce se întâmplă în această ţărişoară aşezată în calea tuturor răutăţilor. Mă conving zi de zi că liderii Alianţei nu sunt fluturaşi inocenţi cu aripile suflate cu aur, nici albinuţe care zumzăie prin flori, ei au păcatele lor şi în anumite situaţii ar fi meritat (şi merită) comentarii dure şi pamflete de ar fi hohotit târgul… Nu am făcut-o însă. Din acelaşi motiv. E o poziţie pe care mi-o asum cu toate consecinţele ei, acesta fiind tributul plătit pentru felul în care înţeleg să mă implic în treburile cetăţii. La cele spuse critic până acum la adresa lui Lupu, Filat şi Ghimpu aş mai avea (multe) de adăugat, dar mă abţin, fiindcă mai avem de trecut o vamă în toamna aceasta, un hop istoric – să nu admitem revenirea comuniştilor la putere. Sper să trecem cu succes de acest hop şi să nu mă mai autocenzurez pentru că visez şi eu, ca şi A. Ţăranu, la vremurile când îmi voi permite să spun totul ce gândesc despre politicienii noştri, fără să evit nuanţele… Sunt sigur că cititorul inteligent ne înţelege şi ne dă dreptate, fiindcă ce am avea de câştigat dacă, făcând-o pe independentul şi echidistantul şi stropind paginile ziarului cu sângele liderilor Alianţei, la toamnă ne vom pomeni cu revenirea la putere a lui Voronin, Mişin, Greceanâi, Dodon, Muntean?

2. Alianţa de azi şi Alianţa de mâine

Sunt sigur că astăzi presa trebuie să transmită societăţii un singur mesaj: revanşa comunistă poate fi oprită numai dacă actuala Alianţă va fi păstrată şi va funcţiona eficient. Pentru societate e important nu scorul fiecărui partid luat în parte, dar scorul general al Alianţei. Ce am avea de câştigat, dacă partidul X, cotonogindu-l pe partidul Z, va lua cu două mandate mai mult, dar, în sumă, Alianţa ar lua mai puţin decât PCRM? La asta trebuie să ne gândim cu toţii, dacă într-adevăr ne este scump interesul naţional, dar nu alte interese. Am intrat într-o fază politică extrem de responsabilă, când nu ne mai putem permite luxul de a ne manifesta simpatiile personale faţă de un lider sau altul al Alianţei, trebuie să-i acceptăm aşa cum sunt, chiar dacă nu toţi ne sunt la fel de dragi, până trecem hopul – alegerile parlamentare şi prezidenţiale din toamnă. Parafrazând un înţelept proverb românesc, putem spune că frica… revenirii comuniştilor la putere păzeşte bostănăria (Alianţa). Să le mai oferim liderilor Alianţei încă o perioadă de graţie, să renunţăm la fel de fel de pronosticuri insinuante. Eu nu înţeleg de unde atâta bucurie în declaraţiile unor „formatori de opinie” precum că „Urecheanu nu va trece pragul electoral” sau că Mişcarea AE condusă de V. Untilă „n-are şanse”? Pentru cine lucrează aceste „cassandre”? Ar fi oare în interesul naţional al R. Moldova ca formaţiunile lui Urecheanu şi Untilă să nu treacă pragul electoral, iar în locul acestora să treacă „patrioţii moldoveni” Şelin, Klimenko şi Pasat?
Desigur, actuala Alianţă are suficiente probleme. Fiind constituită din patru partide cu viziuni diferite – în unele chestiuni chiar incompatibile -, e şi normal să apară abordări diferite, disensiuni, „scântei” şi chiar „fulgere” şi „trăsnete”. Aceste viziuni diferite nu vor dispărea nici în perioada următoare, când urmează să se desfăşoare referendumul şi alegerile anticipate. Ar fi naiv să credem că în perioada acestor două campanii politice liderii Alianţei se vor împăca definitiv şi nu se vor ataca reciproc. Avem experienţa mai multor campanii electorale şi ştim cum se respectă „pactele de neagresiune” dintre politicieni. Avem însă şi o altă experienţă, când în lupta electorală a prevalat pragmatismul politic, simţul răspunderii şi bunul-simţ al liderilor. E chiar exemplul celor patru partide în campania electorală din anul trecut.
În ultima campanie electorală, cele patru partide s-au solidarizat şi au „colaborat” deoarece au avut conştiinţa clară a existenţei unui duşman comun – PCRM. S-a schimbat ceva anul acesta? A dispărut duşmanul comun, PCRM? NU. Şi în viitoarea campanie electorală, ca şi în cea din anul trecut, Alianţa are un singur, acelaşi oponent politic – comuniştii. Deşi a preluat puterea, Alianţa n-a demolat comunismul din societatea noastră, SISTEMUL e viabil şi funcţionează, iată de ce liderii ei trebuie să conştientizeze că duşmanul ei nu e în interiorul Alianţei, ci în afara ei. Dacă se porneşte de la acest adevăr, şansele Alianţei sporesc simţitor. Desigur, nu va fi simplu. Fiecare partid în parte şi toate împreună au de realizat o sarcină extrem de dificilă – rămânând diferite, să bată în acelaşi punct. Alianţa, fiind formată din patru partide, nu va putea cânta cu o singură voce. Ea va cânta pe patru voci, important însă e să cânte acelaşi cântec. E o chestiune de marketing politic sui-generis. Celebrele personaje ale fabulei – Racul Broasca şi Ştiuca – urmează să tragă carul în aceeaşi direcţie. Nu ar fi o chestie din domeniul fantasticului, dacă liderii Alianţei nu ar uita nici pentru o clipă ce-i aşteaptă în cazul în care talibanii lui Voronin revin la putere.
Repet, nu e o treabă simplă, liderii Alianţei fiind oameni diferiţi şi raportându-se la valori politice, culturale şi istorice diferite. Sunt sigur că, în viitoarele confruntări politice, ei se vor bate nu numai cu flori, dar şi cu scule de luptă mai eficiente. Un lucru însă nu trebuie să facă: să împingă relaţiile dintre ei într-o zonă în care nu se vor mai putea întâlni. Poarta trebuie să rămână deschisă ca, după alegeri, liderii Alianţei să poată reintra pe ea şi să-şi dea „bună ziua”.
Misiunea noastră, a presei, e să nu le permitem politicienilor să închidă această poartă, fiindcă, la urma urmelor, nu e poarta lor, e a noastră, e poarta prin care vom putea ieşi din mizeria unei epoci sufocante şi inumane. Ştiu, sună cam patetic şi agresiv, dar, în numele acestui scop, liderii Alianţei trebuie să-şi mai tempereze zbaterea rânzelor, să-şi potolească setea de mărire şi să conştientizeze că revenirea comuniştilor la putere va însemna o catastrofă naţională pentru R. Moldova, va pecetlui destinul acestui stat, iar întreaga răspundere morală şi politică le va reveni lor, blestemul picând nu numai pe ei, dar şi pe urmaşii urmaşilor lor.

P.S. Prietenul nostru Dan Dungaciu a obţinut cetăţenia R. Moldova. Sincere felicitări! Fotbalistul român Gabi Balint, antrenorul selecţionatei naţionale, a declarat că se va muta cu traiul în R. Moldova. E un semnal foarte încurajator. Visez la ziua când şi la Bucureşti se va deschide un consulat al R. Moldova şi vor fi şi acolo cozi lungi, ca la Chişinău. Şi nu numai la Bucureşti se vor deschide consulate, ci şi la Timişoara, Cluj, Brăila, Iaşi… Atunci şi linia de cale ferată Chişinău-Iaşi va fi schimbată, şi poduri peste Prut se vor construi… Pe toate le vom putea face, dacă trecem hopul din toamnă…